În secolul 21, informația este cea mai de preț valoare. Într-o lume în care cyberspațiul este un mediu banal, confortabil pentru realitate, cele mai valoroase informații trebuie transportate pe cele mai sigure căi, adică prin creierul uman. Johnny (Keanu Reeves) se prezintă ca un curier profesionit și oferă servicii ultimul răcnet, excluzând riscuri ca nesiguranța sau scurgerea de informații, iar confidențialitatea este garantată. Johnny garantează transportul sigur al informațiilor pentru un preț bun oamenilor de știință din firma Pharmakom, una dintre cele mai puternice corporații din lume.
Prețul care i-a fost oferit este mare, însă Johnny plătește ia prețul propriei memorii. Informația scrisă pe un cip va fi introdusă sub formă de implant în creierul lui. Pentru a avea loc atât de multă informație, Johnny este nevoit să-și abandoneze propriile amintiri.
Acum, el dorește să-și recupereze memoria, însă pentru asta trebuie să plătească un scump, atât de scump încât pentru a se achita trebuie să facă un ultim drum care-l poate costa viața.
Filmul este o aventură unică ce duce privitorul pe un drum sălbatic, dur, al informației, unde tehnologia poate lua înfățișări letale. Fără a avea idee despre ce poartă în creierul sau, Johnny trebuie să descopere codurile secrete de acces ale informațiilor pe care le poartă pentru a le putea elimina. Dacă nu reușește, moare.
Supradoza de date din creierul sau nu reprezintă singurul pericol pentru viața lui Johnny. Yakiza, cel mai puternic sindicat criminal din lume, lucrează pentru Pharmakom. Takahashi, directorul sindicatului, îl angajează în secret pe așa numitul Street Preacher pentru a intra în creierul lui Johnny. Cu un criminal pe urmele sale și cu un creier atât de plin de informații că este la un punct să plesnească, Johnny lupta să-și salveze și să-și regăsească viață.
"Cred că acest film este o imagine a prezentului, privită de undeva din viitor. De fapt, folosește viitorul pentru a critica ceea ce se întâmplă în zilele noastre", spune regizorul, Robert Longo, despre "Johnny Mnemonic".