Părerea criticului
Filmul Joker este o minuțioasă fișă de personaj adaptată pentru marele ecran, backstory-ul atât de necesar al celui mai mare villain din universul DC, totodată un inteligent studiu de personaj, atât de inedit în peisajul ecranizărilor de benzi desenate ori romane grafice și un film de autor cu supereroi.
Personajul lui Joaquin Phoenix emoționează până la lacrimi în efortul său de a-și controla râsul isteric, consecință a unei afecțiuni neurologice. Această găselniță scenaristică e trigger pentru mai multe momente dramatice din poveste. Râsetul este ceva dureros pentru Arthur Fleck, viitorul Joker. Arcul devenirii protagonistului, de la bolnavul ignorat de societate, care se crede invizibil și care nu poate înțelege o lume ce și-a pierdut umanitatea până la alienatul care ajunge să creadă că nu prin umor ci prin violență se poate face văzut, deci poate deveni ne-ignorat, e minuțios construit. Scenaristul/regizorul Todd Philips şi co-scenaristul Scott Silver (8 Mile, The Fighter) şi-au imaginat viaţa Joker-ului din perspectiva personajului. Ceea ce surprinde filmul este constituţia mentală, morală, emoţională şi fizică a omului care s-a transformat, la un moment dat, în Joker. Filmul reușește mai ales să ne facă să empatizăm cu acest personaj. Pentru prima dată, Joker este un antierou, nu un villain.
Spectatorii nefamiliarizați cu poveștile din Gotham City (oare există?) vor percuta mai puțin la acest film care funcționează, cum spuneam la început, ca un excelent flashback pentru toate filmele cu Batman, backgroundul cu care intră Joker în conflictele viitoare cu legea.
Arthur Fleck (Joaquin Phoenix) este un bărbat trecut de 40 de ani, angajat drept clovn, care locuiește într-un apartament mizer cu mama aproape senilă, suferind el însuși de o afecțiune neurologică, din cauza căreia - în momentele de tensiune - începe să râdă isteric. Nu se poate controla. Poartă cu sine un bilețel în care descrie pe scurt afecțiunea sa, ca să evite posibile conflicte cu cei care ar percepe râsul său ca pe un act de sfidare. Arthur are parte de tot felul de momente de bullying pe străzi, unde - costumat în clovn - execută numere mai mult sau mai puțin lamentabile. Secvențele cu trupul vânăt de la bătăi și costeliv al lui Arthur sunt aproape horror. Arthur speră să devină comediant de stand up iar visul lui cel mare este să fie invitat în talk-show-ul lui Murray Franklin (Robert De Niro), în care vede un model, ba chiar o figură paternă, pe care aproape îl venerează. Povestea care urmăreşte destinul unui comic de stand-up ratat vine din benzile desenate Batman: The Killing Joke.
Fleck e considerat un ciudat printre ceilalți colegi-clovni, iar singurul loc unde poate spune ce are pe suflet este în fața asistentei sociale (Sharon Washington). Se îndoiește de însăși propria existență, i se pare că este invizibil. Dar asistenta socială adresează aceleași și aceleași întrebări, la fiecare întâlnire, parcă făcând abstracție de răspunsurile lui. Până într-o zi când serviciile sociale nu mai sunt subvenționate iar Arthur se trezește fără medicația de care are nevoie. Clivajul dintre cei bogați și cei săraci e tot mai evident, lumea din Gotham City părând lipsită de o clasă de mijloc. „Nimănui nu îi pasă de cei ca tine sau ca mine”, spune femeia. „Mi se pare mie, sau lumea a devenit nebună?”, se întreabă retoric viitorul Joker. „Unde și-a pierdut lumea umanitatea?”, se va tot gândi Arthur Fleck. Când se apără de trei bully într-un metrou și devine subiectul de pe prima pagină a ziarelor, înțelege că nu prin umor ci prin violență se poate face văzut... Atunci se produce declickul și va deveni cel cunoscut ca Joker, chiar în talk-show-ul la care a visat toată viața să apară.
Filmul construiește o poveste credibilă și între Arthur Fleck și Thomas Wayne, candidatul la primăria orașului Gotham (tatăl viitorului Batman).
Personajul lui Joaquin Phoenix emoționează până la lacrimi în efortul său de a-și controla râsul isteric, consecință a unei afecțiuni neurologice. Această găselniță scenaristică e trigger pentru mai multe momente dramatice din poveste. Râsetul este ceva dureros pentru Arthur Fleck, viitorul Joker. Arcul devenirii protagonistului, de la bolnavul ignorat de societate, care se crede invizibil și care nu poate înțelege o lume ce și-a pierdut umanitatea până la alienatul care ajunge să creadă că nu prin umor ci prin violență se poate face văzut, deci poate deveni ne-ignorat, e minuțios construit. Scenaristul/regizorul Todd Philips şi co-scenaristul Scott Silver (8 Mile, The Fighter) şi-au imaginat viaţa Joker-ului din perspectiva personajului. Ceea ce surprinde filmul este constituţia mentală, morală, emoţională şi fizică a omului care s-a transformat, la un moment dat, în Joker. Filmul reușește mai ales să ne facă să empatizăm cu acest personaj. Pentru prima dată, Joker este un antierou, nu un villain.
Spectatorii nefamiliarizați cu poveștile din Gotham City (oare există?) vor percuta mai puțin la acest film care funcționează, cum spuneam la început, ca un excelent flashback pentru toate filmele cu Batman, backgroundul cu care intră Joker în conflictele viitoare cu legea.
Arthur Fleck (Joaquin Phoenix) este un bărbat trecut de 40 de ani, angajat drept clovn, care locuiește într-un apartament mizer cu mama aproape senilă, suferind el însuși de o afecțiune neurologică, din cauza căreia - în momentele de tensiune - începe să râdă isteric. Nu se poate controla. Poartă cu sine un bilețel în care descrie pe scurt afecțiunea sa, ca să evite posibile conflicte cu cei care ar percepe râsul său ca pe un act de sfidare. Arthur are parte de tot felul de momente de bullying pe străzi, unde - costumat în clovn - execută numere mai mult sau mai puțin lamentabile. Secvențele cu trupul vânăt de la bătăi și costeliv al lui Arthur sunt aproape horror. Arthur speră să devină comediant de stand up iar visul lui cel mare este să fie invitat în talk-show-ul lui Murray Franklin (Robert De Niro), în care vede un model, ba chiar o figură paternă, pe care aproape îl venerează. Povestea care urmăreşte destinul unui comic de stand-up ratat vine din benzile desenate Batman: The Killing Joke.
Fleck e considerat un ciudat printre ceilalți colegi-clovni, iar singurul loc unde poate spune ce are pe suflet este în fața asistentei sociale (Sharon Washington). Se îndoiește de însăși propria existență, i se pare că este invizibil. Dar asistenta socială adresează aceleași și aceleași întrebări, la fiecare întâlnire, parcă făcând abstracție de răspunsurile lui. Până într-o zi când serviciile sociale nu mai sunt subvenționate iar Arthur se trezește fără medicația de care are nevoie. Clivajul dintre cei bogați și cei săraci e tot mai evident, lumea din Gotham City părând lipsită de o clasă de mijloc. „Nimănui nu îi pasă de cei ca tine sau ca mine”, spune femeia. „Mi se pare mie, sau lumea a devenit nebună?”, se întreabă retoric viitorul Joker. „Unde și-a pierdut lumea umanitatea?”, se va tot gândi Arthur Fleck. Când se apără de trei bully într-un metrou și devine subiectul de pe prima pagină a ziarelor, înțelege că nu prin umor ci prin violență se poate face văzut... Atunci se produce declickul și va deveni cel cunoscut ca Joker, chiar în talk-show-ul la care a visat toată viața să apară.
Filmul construiește o poveste credibilă și între Arthur Fleck și Thomas Wayne, candidatul la primăria orașului Gotham (tatăl viitorului Batman).
