Părerea criticului
Sa iei un text de-acum un secol, doua, si sa-l aduci in zilele noastre poate fi interesant, si s-a tot facut, dar cum il aduc cei trei scenaristi Michael D. Weiss, Jennifer Flackett si Mark Levin? Pai eroii, adica unchiul si nepotul, pusi sa-si faca o vacanta impreuna (de ce? fix de chichi), purced pe urmele unui rubedenii disparute, care-a vrut sa refaca traseul lui Liddenbrock si Axel, fiind el pasionat de Jules Verne (un "vernian" care va sa zica, adica membru al unui fel de fan-club cum francmasonerie care ei cred ca Verne n-a inventat nimic, toate alea se-ntamplau de-adevaratelea, ca un fel de experimente Philadelphia avanlaletri). Deci, Arne Sankussem s-a pogorat in maruntaiele Maicii Terra, Liddenbrock si Axel sa-au pogorat pe urmele-i, vernianul nostru n-a vrut sa fie nici el mai prejosu-i, iar acum fidelii fiu si frate pogoara-se si dansii - si totul merge ceas! Se repeta vechiul scenar din roman - da' stii cum? Zici ca i-au dat cu copy-paste! Pana si o ghida islandeza blonda gasesc pe-un tapsan vulcanic, mostenitoare a lui Hans (probabil era stranepoata-sa din flori, da' faza asta a picat la montaj), pana si pleziozaurii apar in acelasi moment, si iesirea la suprafata tot aidoma se face, doar ca nu prin Etna, ci prin Vezuviu, si nu mai sedeau pe pluta, ci pe-o falca de balaure - da' ce, stam noi sa ne-ncurcam cu fleacuri? Asta se cheama adaptare creatoare! Evident (si previzibil), la fel de creator adaptat e si epilogul in care Domprofesor se-nciocaleaza cu colega Anita, drept pentru care abia acum intelegem de ce i-au facut schimbare de sex ghidului - desi, daca stam sa ne gandim, putea sa se-nciocaleze si cu Hans, daca chiar tinea mortis...
Ar mai fi de punctat:
- Aveau la ei niste rucsacei, de parca s-ar fi dus la Baneasa, la padure, sa culeaga fragi si mure. Tot continutul lor le-ajunge din Islanda pana-n Italia, via Ovarele lu' Gaia - pe jos, si partial cu pluta pe conducta (la propriu!)
- In romanul lui Jules Verne, cu ale sale naivitati de geniu (pe deplin scuzabile pentru secolul al XIX-lea), tot se remarca o grija meticuloasa fata de raporturile dintre distante, viteze si timp (tin minte atentia acordata interminabilei coborari, apoi navigatiei cu pluta manata de vant). Aici, parc-ar ajunge-n mersul piticului de la Reykjavik pan-la Melbourne; intr-o noapte.
- Nici macar la nivel exterior nu se observa efectele distantei, ale timpului si ale efortului - nici pe haine, nici pe fata, nu tu foame, nu tu sete, nu tu barba, cearcane sau cosuri, ca de depresii, istericale si crize de reproducere, ce sa mai vorbim.
- In genere, toti trei scapa intacti din cele mai teribile grozavii, pentru care nu se pregatisera, neam - nici fizic, nici psihic, nici echipamentos.
- Cu riscul de a-mi auzi de la vreun marlan ignorant, fan al kitsch-ului, ca am "inteles fix p.ula din p.ulp", subliniez ca si aici, la fel ca-n "Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull" sunt incalcate cele mai elementare legi ale cinematicii si dinamicii, iar statistica probabilitatilor e sublima, admirabila putem zice... (continuarea o stiti).
...si ar mai fi, dar cred c-ati prins ideea.
Cat despre filmangeala, cam tot pe-acolo se-nvarteaza. Regisorele, un anume Eric Brevig, nu-i un fitecine, el a pasit in istorie inca de-acu' treispce ani, cu oarece episoade din serialul ala cu "Xena: Warrior Princess" - ba inca, a mai facut efectele speciale si vizuale la inca vreo treizeci de filme. Pacat, numai, ca povesteste asa de sprintar, ca pe la o treime din film te-apuca somnul, iar dincolo de jumate iti zici ca daca plictiseala ar durea, de mult te-ar fi asurzit urletele. Noroc ca spre final vin niste momente cu dramatism adanc, cand pustiul s-a ratacit pe coclaurile din vecini, iar nenea eroul declara patruns: "Am sa-mi gasesc nepotul...!" (Si muzica: pa-ba-bammm, si vantul: vajj, si lupii: hauu...) - in ton cu starea generala a povestii, care deja s-a fixat in comedie irezistibila.
Ar mai fi de punctat:
- Aveau la ei niste rucsacei, de parca s-ar fi dus la Baneasa, la padure, sa culeaga fragi si mure. Tot continutul lor le-ajunge din Islanda pana-n Italia, via Ovarele lu' Gaia - pe jos, si partial cu pluta pe conducta (la propriu!)
- In romanul lui Jules Verne, cu ale sale naivitati de geniu (pe deplin scuzabile pentru secolul al XIX-lea), tot se remarca o grija meticuloasa fata de raporturile dintre distante, viteze si timp (tin minte atentia acordata interminabilei coborari, apoi navigatiei cu pluta manata de vant). Aici, parc-ar ajunge-n mersul piticului de la Reykjavik pan-la Melbourne; intr-o noapte.
- Nici macar la nivel exterior nu se observa efectele distantei, ale timpului si ale efortului - nici pe haine, nici pe fata, nu tu foame, nu tu sete, nu tu barba, cearcane sau cosuri, ca de depresii, istericale si crize de reproducere, ce sa mai vorbim.
- In genere, toti trei scapa intacti din cele mai teribile grozavii, pentru care nu se pregatisera, neam - nici fizic, nici psihic, nici echipamentos.
- Cu riscul de a-mi auzi de la vreun marlan ignorant, fan al kitsch-ului, ca am "inteles fix p.ula din p.ulp", subliniez ca si aici, la fel ca-n "Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull" sunt incalcate cele mai elementare legi ale cinematicii si dinamicii, iar statistica probabilitatilor e sublima, admirabila putem zice... (continuarea o stiti).
...si ar mai fi, dar cred c-ati prins ideea.
Cat despre filmangeala, cam tot pe-acolo se-nvarteaza. Regisorele, un anume Eric Brevig, nu-i un fitecine, el a pasit in istorie inca de-acu' treispce ani, cu oarece episoade din serialul ala cu "Xena: Warrior Princess" - ba inca, a mai facut efectele speciale si vizuale la inca vreo treizeci de filme. Pacat, numai, ca povesteste asa de sprintar, ca pe la o treime din film te-apuca somnul, iar dincolo de jumate iti zici ca daca plictiseala ar durea, de mult te-ar fi asurzit urletele. Noroc ca spre final vin niste momente cu dramatism adanc, cand pustiul s-a ratacit pe coclaurile din vecini, iar nenea eroul declara patruns: "Am sa-mi gasesc nepotul...!" (Si muzica: pa-ba-bammm, si vantul: vajj, si lupii: hauu...) - in ton cu starea generala a povestii, care deja s-a fixat in comedie irezistibila.
