Sinopsis

Un film fermecator, din suflet si de suflet, despre un nigerian care respecta traditiile de familie si accepta o casatorie aranjata. In drumul spre aleasa familiei, el o intalneste pe aleasa inimii.

George Abiola (Tunde Adebimpe) e un nigerian cuminte, imbracat in costum si dependent de ochelari, care abia invata sa-si asculte inima. Il intalnim la aeroport, unde-si asteapta aleasa (dar nu a inimii), prietena lui din copilarie cu care trebuie sa se casatoreasca. Din pacate, ajunge la aeroport cu o zi mai tarziu: viitoarea mireasa (Abiola Wendy Abrams) sosise deja si, cum nu era nimeni s-o intampine, plecase spre cascada Niagara, unde urma sa aiba loc nunta. In aeroport, George ii intalneste pe Alicia (Natalia Verbeke) si pe Gerard (Hippolyte Girardot), abandonat de logodnica lui tot la aeroport. Alicia se lipeste imediat de George (caruia ii spune Horhe) si-l invita la o petrecere, iar Gerard se ofera sa-l conduca spre cascada. Ca un facut, toata lumea porneste spre Niagara, intr-o masina pe a carei placuta de inmatriculare scrie amor. Gerard incearca sa-l convinga pe George ca este indragostit de Alicia, iar George incearca sa-l opreasca pe Gerard sa se sinucida, indemnandu-l in fiecare zi sa o faca maine, nu astazi.