Părerea criticului
Dacă te uiţi la seriale precum Homeland sau Tom Clancy's Jack Ryan, soarta lumii stă întotdeauna pe umerii vreunui agent secret a cărui intuiţie şi dedicare dejoacă planurile celor mai hârşiţi terorişti de pe glob. Serialul Caliphate/Kalifat, lansat zilele trecute pe Netflix, aduce genul în Europa, îl spală întrucâtva de păcatele perspectivei white savior şi se concentrează pe comunicarea telefonică dintre o tânără mamă din Siria şi poliţista suedeză căreia aceasta îşi trădează soţul terorist. Ce urmează este un thriller inteligent şi cu o miză semnificativă: împiedicarea unui distrugător atac terorist în Stockholm.
Avantajul de a trăi într-o ţară pe care o ocolesc până şi refugiaţii face ca pentru români acest mister al radicalizării şi fundamentalizării să fie un subiect de care auzi doar la ştiri sau citeşti în ziare. Caliphate merge drept în miezul problemei şi arată etapele acestei schimbări abrupte, de la o persoană care îşi vede de propria viaţă la una gata să ia viaţa altora, totul din cauza unor raţionamente halucinante, de genul celor 72 de fecioare ce-i aşteaptă cu nerăbdare în rai pe "martirii" cu inteligenţă neglijabilă.
În centrul poveştii sunt două femei. Una este Pervin (Gizem Erdogan), o tânără mamă care, după adolescenţa în Suedia şi radicalizarea alături de soţul ei Husam (Amed Bozan), ajunge în Siria, unde Husam devine membru combatant al Statului Islamic. Naşterea fetiţei ei o face pe Pervin să înţeleagă o dată pentru totdeauna că trebuie să se întoarcă în Europa şi, în urma unui concurs de împrejurări, tânăra ajunge în contact cu Fatima (Aliette Opheim), o poliţistă preocupată să avanseze în carieră în secţia antitero a poliţiei din Stockholm.
Relaţia lor telefonică este unul din plusurile serialului, pentru că pune în contrast două persoane cu nevoi şi ţeluri diferite. Şi nu e deloc de mirare că serialul se lansează în martie, o lună în care Netflix a aglomerat o mulţime de premiere cu personaje feminine puternice în prim-plan. Atât Pervin cât şi Fatima sunt hotărâte să reziste, fiecare în propriul mod, într-o lume a bărbaţilor. Şi, dacă putem înţelege de ce Pervin nu are decât statut de mamă şi gospodină în comunitatea ei, este foarte surprinzător cum Fatima îşi vede fiecare iniţiativă ridiculizată de superiori.
Un alt loc în care Caliphate loveşte la fix este drama familiei lui Suleiman (Simon Mehzer), un musulman din Stockholm deloc preocupat de religie. Când fiica lui, Sulle (Nora Rios), este atrasă de promisiunile ambigue ale teroristului Ibbe (Lancelot Ncube), vedem ambele feţe ale unei situaţii dramatice: pe de o parte seducţia extremismului pentru o adolescentă în căutare de sens, ordine, autoritate şi stimă de sine, pe de alta nenorocirea unui părinte de a-şi vedea fiica mergând pe un drum iraţional şi fără cale de întoarcere. Este una dintre cele mai puternice intrigi secundare ale lui Caliphate.
Chiar dacă nu se fereşte de nişte capcane teribiliste (o răsturnare de situaţie de proporţii îi va frustra la un moment dat pe spectatori), Caliphate chiar este una dintre cele mai bune soluţii de petrecere a timpului în izolare. Doar să-l vedem pe laptop sau tabletă, ca să nu sugrumăm banda...
Avantajul de a trăi într-o ţară pe care o ocolesc până şi refugiaţii face ca pentru români acest mister al radicalizării şi fundamentalizării să fie un subiect de care auzi doar la ştiri sau citeşti în ziare. Caliphate merge drept în miezul problemei şi arată etapele acestei schimbări abrupte, de la o persoană care îşi vede de propria viaţă la una gata să ia viaţa altora, totul din cauza unor raţionamente halucinante, de genul celor 72 de fecioare ce-i aşteaptă cu nerăbdare în rai pe "martirii" cu inteligenţă neglijabilă.
În centrul poveştii sunt două femei. Una este Pervin (Gizem Erdogan), o tânără mamă care, după adolescenţa în Suedia şi radicalizarea alături de soţul ei Husam (Amed Bozan), ajunge în Siria, unde Husam devine membru combatant al Statului Islamic. Naşterea fetiţei ei o face pe Pervin să înţeleagă o dată pentru totdeauna că trebuie să se întoarcă în Europa şi, în urma unui concurs de împrejurări, tânăra ajunge în contact cu Fatima (Aliette Opheim), o poliţistă preocupată să avanseze în carieră în secţia antitero a poliţiei din Stockholm.
Relaţia lor telefonică este unul din plusurile serialului, pentru că pune în contrast două persoane cu nevoi şi ţeluri diferite. Şi nu e deloc de mirare că serialul se lansează în martie, o lună în care Netflix a aglomerat o mulţime de premiere cu personaje feminine puternice în prim-plan. Atât Pervin cât şi Fatima sunt hotărâte să reziste, fiecare în propriul mod, într-o lume a bărbaţilor. Şi, dacă putem înţelege de ce Pervin nu are decât statut de mamă şi gospodină în comunitatea ei, este foarte surprinzător cum Fatima îşi vede fiecare iniţiativă ridiculizată de superiori.
Un alt loc în care Caliphate loveşte la fix este drama familiei lui Suleiman (Simon Mehzer), un musulman din Stockholm deloc preocupat de religie. Când fiica lui, Sulle (Nora Rios), este atrasă de promisiunile ambigue ale teroristului Ibbe (Lancelot Ncube), vedem ambele feţe ale unei situaţii dramatice: pe de o parte seducţia extremismului pentru o adolescentă în căutare de sens, ordine, autoritate şi stimă de sine, pe de alta nenorocirea unui părinte de a-şi vedea fiica mergând pe un drum iraţional şi fără cale de întoarcere. Este una dintre cele mai puternice intrigi secundare ale lui Caliphate.
Chiar dacă nu se fereşte de nişte capcane teribiliste (o răsturnare de situaţie de proporţii îi va frustra la un moment dat pe spectatori), Caliphate chiar este una dintre cele mai bune soluţii de petrecere a timpului în izolare. Doar să-l vedem pe laptop sau tabletă, ca să nu sugrumăm banda...
