Kalinka (2016)

După aproape 30 de ani de luptă, de procese, de o voinţă de fier şi determinare, un tată reuşeşte să-l aducă pe criminalul fiicei lui după gratii. Dr.Dieter Krombach a fost, în sfârşit, arestat în 2012, după ce în 1982 a violat-o şi i-a injectat fiicei sale vitrege, Kalinka, de 14 ani, substanţe necunoscute, care au dus la moartea acesteia. Tatăl fetei, Andre Bamberski, a făcut tot posibilul ca acesta să fie judecat şi condamnat, dar justiţia e oarbă, Germania nu-l extrăda, mandatul de arestare nu se punea în aplicare, până într-un târziu, când i-a venit o idee salvatoare pe care a pus-o rapid în aplicare. Astfel că, Krombach a fost arestat în 2012, în Franţa, condamnat la 15 ani închisoare şi eliberat condiţionat în februarie 2020, la 84 de ani, din cauza unor boli incompatibile cu detenţia. A murit 7 luni mai târziu, într-un azil de bătrâni. În chinuri.

Un film cu adevarat impresionant ! .

Un film tulburator inspirat din fapte reale. Filmul reproduce cu acuratete evenimentele care au dus la condamnarea ucigasului Kalinkei ucisă și violată în 1982 până la condamnarea ucigasului abia în 2012.

Un calvar ingrozitor pentru bietul om care si-a pierdut fata, un calvar care a durat 27 de ani, cand a avut satisfactia s-o vada in spatele gratiilor pe bestia care i-a ucis fiica. De remarcat vointa, ambitia, incapatanarea chiar, cu care a mers pe drumul lui, n-a renuntat nici chiar cand a constientizat ca e o batalie pe care o poarta singur, ca mama fetei e mama doar cu numele, ca nu lupta doar cu un om caruia intuitita ii spune ca e criminalul, ci cu un sistem corupt, cu niste legi care ii protejeaza pe cei cu influenta, cu bani, nu pe amarastenii care-si platesc cinstit taxele si impozitele si ca legea care ar trebui sa-i protejeze pe ei de cei care fac rau, ii protejeaza de fapt pe cei care fac rau. Nimeni nu l-a inteles, nimeni n-a avut fata de el rabdarea pe care a avut-o el sa traiasca zi dupa zi, 27 de ani, cu speranta ca va face dreptate pentru fiica lui. La urma-urmei, ce-i mai ramasese de facut ? In afara de a-si trai viata, de a o lua pe alta cale, cu o alta familie, de a-si regasi linistea si de a lasa in urma trecutul dureros. Dar uite ca nu toti oamenii prefera linistea, plafonarea, uitarea, unii prefera sa lupte, cu riscul de a ramane singuri, de a pierde tot, pun totul la bataie, indiferent cat i-ar costa si mai ales, cat ar dura. Omul a avut castig de cauza, dar cu ce pret ? Ma intreb daca acum e linistit, poate e impacat cu gandul ca s-a facut dreptate, insa copila ramane acolo unde e, sub pamant.
Filmul e foarte schematic, un rezumat al evenimentelor, 27 de ani sintetizati in 86 de minute cat dureaza pelicula, fapt care ii stirbeste si ii anuleaza chiar din impactul emotional pe care ar fi trebuit sa-l aiba. Actorii abia au timp sa ne arate ca sunt afectati de pierderea unui copil, iar in ceea ce o priveste pe mama fetei, la cat de putin ni se arata a fi implicata in lupta fostului sot si pentru obstinatia si inconstienta cu care si-a aparat fostul partener, deduc ca pur si simplu pentru ea moartea fiicei a fost doar un fapt, un lucru hotarat de soarta, nu neaparat un eveniment tragic. Ma rog, o fii bine si sa traiesti asa, intr-o negare continua sau intr-o bula unde totul e bine si frumos.