Pe 24 aprilie 1951 armata voluntarilor comuniști chinezi a urmărit armata sud-coreeană până la liniile trupelor australiene și canadiene care își săpau încă tranșeele de rezervă, cu 39 de kilometri în spatele liniei frontului. Aici, adesea la o baionetă distanță și în întuneric total, s-a desfășurat o luptă om la om în bătălia dintre o superputere și o alianță de națiuni din toată lumea. S-a luptat pentru o vale, vechiul și tradiționalul drum de invazie a Seulului. Dacă valea ar fi căzut, capitala Coreei de Sud și războiul ar fi fost pierdute.
Trupele ONU aveau de partea lor avantajul militar al terenului mai ridicat și sprijinul artileriei. Chinezii se bazau cu totul pe efectivele lor mult superioare. Ca rezultat, tinerii din ambele tabere s-au luptat într-o bătălie foarte strânsă și personală.
Bătălia de la Kapyong a fost punctul de cotitură al celei de-a cincea ofensive chineze din acea primăvară din Coreea. Scopul ofensivei era acela de a goni în sfârșit trupele străine din Coreea de Sud către mare. Dar ce s-a întâmplat a schimbat soarta războiului din Coreea. Chinezii nu au reușit să obțină victoria și au fost obligați să se întoarcă la negocieri. Dacă ar fi învins, o nouă înfrângere zdrobitoare a SUA ar fi putut declanșa un lanț de evenimente care ar fi condus la un holocaust nuclear în Asia – și, în final, la al Treilea Război Mondial.
