Sinopsis
Modul de viață al unor comunități religioase foarte conservatoare din
Finlanda, care interzic membrilor lor orice plăcere „lumească“ este
văzut prin prisma a două tinere care înfruntă aceste reguli.
Maria și
Raakel, două fete de la țară, din familii cu tradiție apostolică
luterană, se apropie de vârsta măritișului. Amândouă au logodnici
fideli. Maria pleacă să lucreze la oraș pe timpul verii. Acolo încearcă
lucruri noi: se machiază, bea cidru, iese la dans, sărută un străin.
Raakel, pe de alta parte, trimisă de parohie după Maria, nu vrea să
încerce nimic. Dar asta nu înseamnă că nu o tentează nimic. Până la
urmă, cele două se întorc acasă, iar Maria se căsătorește. Raakel însă
are de luat decizii dificile.