Părerea criticului
Într-o declaraţie recentă, Martin Scorsese a dezvăluit că prima sa abordare a ecranizării bestseller-ului de nonficţiune "Killers of the Flower Moon" era foarte diferită, povestea valului de crime din comunitatea de indieni Osage din Oklahoma din anii '20 fiind spusă din perspectiva autorităţilor chemate să investigheze. La îndemnul lui Leonardo DiCaprio, Scorsese a realizat că povestea trebuie spusă din perspectiva victimelor, indienii transformaţi în ţinte de lăcomia albilor lipsiţi de scrupule care le râvneau pământurile bogate în ţiţei. Cu siguranţă şi prima abordare ar fi dus la un film foarte bun, dar Killers of the Flower Moon, aşa cum este el acum, vine şi cu satisfacţia unei reparaţii necesare.
Povestea începe după sfârşitul Primului Război Mondial, când Ernest Burkhart (Leonardo DiCaprio) se întoarce de pe front în orăşelul natal, Fairfax, unde totul este controlat din umbră de unchiul său, William Hale (Robert De Niro), supranumit Regele. Leneş, influenţabil şi lacom de orice plăcere îi poate oferi viaţa, Ernest apleacă urechea la vorbele mieroase ale unchiului, care îi spune că o relaţie şi un eventual mariaj cu Mollie (Lily Gladstone, foto), membră a bogatei comunităţi de indieni Osage, "ar fi o investiţie foarte bună". Realmente atras de Mollie, Ernest se însoară cu aceasta şi curând va fi atras în maşinaţiunile unchiului său, care se declară un prieten şi susţinător al comunităţii de amerindieni, în timp ce complotează la furtul profitabilelor concesiuni de ţiţei.
Killers of the Flower Moon este eminamente monumental în ambiţie. Cu o durată de 200 de minute (3 ore şi 20 de minute), filmul cere mult şi de la public, prin urmare recomandăm o vizită la toaletă înainte de proiecţie şi mai ales abţinerea de la răcoritoarele care ţi-ar putea face cu ochiul înainte de a intra în sală. Chiar dacă durata ar fi putut fi mai scurtă, ea devine o formă de penitenţă pentru nenumăratele situaţii din istorie când albii au asuprit, jefuit şi ucis populaţii de altă rasă pentru a le fura bogăţiile sau pentru a-i pedepsi că sunt de o altă religie.
Este ceva cu totul pervers în modul cum albii se uită la amerindienii din Killers of the Flower Moon. Un amestec de invidie şi ranchiună înecat în convingerea că albilor li se cuvine totul şi că, dacă strămoşii lor şi-ar fi făcut treaba bine, niciun amerindian nu ar mai încurca mersul firesc al lucrurilor sau, în vorbele lui Hale, "mersul firesc al banilor, de la ei la noi". Dar nicio grijă, cu iniţiativă bărbătească, totul se poate rezolva: aşa începe un complex joc de forţe ce duce la zeci de victime în comunitatea de amerindieni, morţi rămase neinvestigate de autorităţi, că doar "e treaba lor, a pieilor roşii".
Oricât de brutal şi sec este Killers of the Flower Moon, filmului i s-a reproşat că egalează în brutalitate cartea care l-a inspirat, "Killers of the Flower Moon: The Osage Murders and the Birth of the FBI" (autor David Grann), volum aflat pe lista Time a celor mai bune cărţi de nonficţiune din 2017. Conform autorului, deşi zeci de crime au fost investigate, uneori la ani întregi de la deces, numărul real al victimelor din rândul indienilor Osage s-ar putea ridica de fapt la câteva sute.
Cu ajutorul lui De Niro şi DiCaprio, amândoi foarte buni în rolurile celor doi bărbaţi care orchestrează şirul de crime, Scorsese explorează propria versiune a "banalităţii răului". Este pur şi simplu înspăimântător să vezi acţiunile acestor lupi îmbrăcaţi în piele de oaie care zâmbesc larg la nunţile şi botezurile indienilor şi îşi proclamă respectul şi prietenia în discursuri sforăitoare, în timp ce uneltesc abject pentru a-i lichida. De cealaltă parte a baricadei, Mollie este mielul gata să fie sacrificat, după ce-şi vede surorile stingându-se otrăvite de soţii albi sau executate sumar de aghiotanţii lui Hale. Am putea paria pe un Oscar pentru Gladstone la anul şi poate că nu e nicio coincidenţă că Killers of the Flower Moon se lansează la 50 de ani de la unul dintre cele mai ruşinoase momente din istoria Oscarurilor, când indianca Sacheen Littlefeather a fost huiduită de actorii şi regizorii invitaţi la gala din 1973, când a protestat din cauza reprezentării inadecvate a comunităţilor de indieni în filmele de la Hollywood.
Povestea începe după sfârşitul Primului Război Mondial, când Ernest Burkhart (Leonardo DiCaprio) se întoarce de pe front în orăşelul natal, Fairfax, unde totul este controlat din umbră de unchiul său, William Hale (Robert De Niro), supranumit Regele. Leneş, influenţabil şi lacom de orice plăcere îi poate oferi viaţa, Ernest apleacă urechea la vorbele mieroase ale unchiului, care îi spune că o relaţie şi un eventual mariaj cu Mollie (Lily Gladstone, foto), membră a bogatei comunităţi de indieni Osage, "ar fi o investiţie foarte bună". Realmente atras de Mollie, Ernest se însoară cu aceasta şi curând va fi atras în maşinaţiunile unchiului său, care se declară un prieten şi susţinător al comunităţii de amerindieni, în timp ce complotează la furtul profitabilelor concesiuni de ţiţei.
Killers of the Flower Moon este eminamente monumental în ambiţie. Cu o durată de 200 de minute (3 ore şi 20 de minute), filmul cere mult şi de la public, prin urmare recomandăm o vizită la toaletă înainte de proiecţie şi mai ales abţinerea de la răcoritoarele care ţi-ar putea face cu ochiul înainte de a intra în sală. Chiar dacă durata ar fi putut fi mai scurtă, ea devine o formă de penitenţă pentru nenumăratele situaţii din istorie când albii au asuprit, jefuit şi ucis populaţii de altă rasă pentru a le fura bogăţiile sau pentru a-i pedepsi că sunt de o altă religie.
Este ceva cu totul pervers în modul cum albii se uită la amerindienii din Killers of the Flower Moon. Un amestec de invidie şi ranchiună înecat în convingerea că albilor li se cuvine totul şi că, dacă strămoşii lor şi-ar fi făcut treaba bine, niciun amerindian nu ar mai încurca mersul firesc al lucrurilor sau, în vorbele lui Hale, "mersul firesc al banilor, de la ei la noi". Dar nicio grijă, cu iniţiativă bărbătească, totul se poate rezolva: aşa începe un complex joc de forţe ce duce la zeci de victime în comunitatea de amerindieni, morţi rămase neinvestigate de autorităţi, că doar "e treaba lor, a pieilor roşii".
Oricât de brutal şi sec este Killers of the Flower Moon, filmului i s-a reproşat că egalează în brutalitate cartea care l-a inspirat, "Killers of the Flower Moon: The Osage Murders and the Birth of the FBI" (autor David Grann), volum aflat pe lista Time a celor mai bune cărţi de nonficţiune din 2017. Conform autorului, deşi zeci de crime au fost investigate, uneori la ani întregi de la deces, numărul real al victimelor din rândul indienilor Osage s-ar putea ridica de fapt la câteva sute.
Cu ajutorul lui De Niro şi DiCaprio, amândoi foarte buni în rolurile celor doi bărbaţi care orchestrează şirul de crime, Scorsese explorează propria versiune a "banalităţii răului". Este pur şi simplu înspăimântător să vezi acţiunile acestor lupi îmbrăcaţi în piele de oaie care zâmbesc larg la nunţile şi botezurile indienilor şi îşi proclamă respectul şi prietenia în discursuri sforăitoare, în timp ce uneltesc abject pentru a-i lichida. De cealaltă parte a baricadei, Mollie este mielul gata să fie sacrificat, după ce-şi vede surorile stingându-se otrăvite de soţii albi sau executate sumar de aghiotanţii lui Hale. Am putea paria pe un Oscar pentru Gladstone la anul şi poate că nu e nicio coincidenţă că Killers of the Flower Moon se lansează la 50 de ani de la unul dintre cele mai ruşinoase momente din istoria Oscarurilor, când indianca Sacheen Littlefeather a fost huiduită de actorii şi regizorii invitaţi la gala din 1973, când a protestat din cauza reprezentării inadecvate a comunităţilor de indieni în filmele de la Hollywood.
