sa faci o facultate si sa realizezi un cacat plin de muci mai bine stai dracu linistit. ce dracu va invata aia la prestigioasa facultatea de film din bucuresti nu stiu. Si eu am visat sa fiu regizor de succes dar cand mi-am dat seama ca sunt prost si nu am imaginatie am stat naibii in banca mea, actori si rogizori romani o rusineeeee , rusineeeeeee !!!!
AnalyticVision
pe 04 Noiembrie 2014 19:13
va invit sa cititi pareri argumentate ce explica de ce aceasta productie este unul din cele mai proaste filme romanesti din 2013, chiar daca a avut succes de public:
http://discerne.wordpress.com/2014/10/25/f23-cele-mai-proaste-si-populare-filme-romanesti-din-2013-2014-partea-iv/
sagy
pe 25 Noiembrie 2013 15:02
Super bunişor filmul. Replica "Bucovinean în pi... ..-tii" îi pe felia ei
nycusor01
pe 07 Noiembrie 2013 17:05
Imi aduc aminte de un interviu al lui Florin Piersic Jr de acum cativa ani cand a spus ceva de genu MA UIT LA ULTIMELE FILME ALE LUI SRGIU NICOLAIESCU DOAR PENTRU A MA AMUZA SI NIMIC MAI MULT. Pai daca la ala te amuzai ironic,binenteles, la filmul asta al tau ar trebuii sa te sinucizi.Asa ceva nu credeam ca pot vedea vreodata in regia si rolul lu Florin Piersic ....fie el si JR. P.S : Tactu' nu a vazut scenariu inainte de ai da drumu pe piata???
cosmin742000
pe 14 Iulie 2013 14:14
Credeam ca in filmele romanesti scap de Batman , Spiderman etc . Ti-ai gasit . Pe mine nu ma deranjeaza felul cum e filmat acest film , pe mine ma deranjeaza scenariul , care este plin plin plin de expresii licentioase ( peste care probabil as fi putut sa trec , greu dar as fi putut|) , dar comparatiile intre batman si spiderman m-au terminat psihic . Nu mai pooooooooooot cu batman , spidrman si alte creaturi de tipul asta.
EUGEN.VIDEO
pe 30 Iunie 2013 11:51
Melodia aia de la inceput prevesteste cat de prost o sa fie filmul. Scenariul Florin Piersic - montajul Florin Piersic - regia Florin Piersic - Costume Florin Piersic. Pacat ca totusi mai avem bani sa facem cate un film si atunci ala e prost .Ne-a omorat pe toti....Totusi un 5.Mi-a placut Gutau.
sabinalin
pe 05 Mai 2013 12:17
E greu, e foarte greu cand porti un nume ilustru. Trebuie sa-ti dublezi eforturile de a te distinge, de a avea propria personalitate. Poti alege varianta de a soca, cu orice pret, in orice conditii. Piersicul tanar socheaza cu modul de a face cinema. Numai ca e repetitiv. Stilul e acelasi din "Eminescu versus Eminem". N-am vazut "Fix alert" dar se pare ca si pe-acolo a fost cam la fel. Poate fi si o problema de buget, dar sigur nu-i numai asta. Acum avem de-a face cu referinte clare la Tarantino movies. Numai ca lipseste umorul, condimentul care face istoria sa fie suportabila. Asa ceva e greu de suportat in fata ochilor, mai ales vineri noaptea tarziu, in Vinerea Mare. Intotdeauna e o placere de a-l revedea pe Florin Zamfirescu, aici se simtea nevoia de mai mult. Poate ca a venit vremea ca juniorul sa faca si altfel de filme... Si inca ceva: bun Gutau!
episcopul
pe 04 Mai 2013 00:39
zero p linie....piedrere d timp,mai bn faci o l--a...iar faza cu mucii,e bomboana p coliva deja stricata....
pe 18 Martie 2013 16:36
[...] materiale de calitate si nu erau facute dupa metoda originala. Pe aceasta linie de gandire, filmul Killing Time este varianta artistica a acestui fenomen, si nu ne-ar fi surprins daca la numele regizorului ar fi [...]
Kul
pe 13 Martie 2013 01:18
Killing time (2012)
- prima jumatate+ este mega-boring; cu bancuri rasuflate, Tarantino are haz cand face glumite
- dupa jumatate, cand incepe cu pac-pac isi da drumul
- mi-a placut regia, mai ales cand a iesit din teatru. scenariul…
- replica filmului: “Bucovinean, in p. ma-tii!”
- de ce nu avem final sec? ce aduce in plus/minus iesirea aluia din apartament + taxi?
Faptul ca nu stim ca personajul lui FPjr este omorit din ordinul sefului (pentru ca se purtase neprofesionist – varianta cea mai plauzibila, sau alt motiv) sau ca ii sare tandara moldoveanului mi se pare o hiba, si era un lucru important de stiut, nu de ascuns. In loc de finalul lax puteam aveam aici o concluzie cu floricica. Cu ce ramai… probleme de (lipsa) constiinta killer, what? Putea fi “inghesuit” intr-un short cu succes. Din pacate, a devenit invers si mi-l trimite la jumatatea distantei intre Noul Val si Chisu. Superman, Spiderman, Batman… fsss-uri de liceu.
ha.drian
pe 07 Martie 2013 17:35
m-a amuzat tare comentariul tau. Din descrierea de mai sus imi imaginam cu totul altceva. Eu chiar sunt amator de filme greu de digerat, dar din descrierea ta, ma depaseste :)
bunsimt
pe 05 Martie 2013 02:49
Am vazut filmul. Voi incerca sa fiu laconic.
Imagine foarte proasta. Toate cadrele sunt fixe, nimic dinamic. Muzica de la generic este o scartaiala stridenta si enervanta. Filmarea este de foarte aproape. Ecranul este umplut de capatzana actorului filmat. Foarte multi timpi morti, foarte multe cadre statice. O plictiseala totala. Putinele dialoguri sunt de fapt niste monoloage stupide despre pu*a lui Spiderman si pu*a lui Batman … si despre niste ciorapi roz. Limbajul folosit este cocalaresc, de dupa blocuri. Personajele sunt brute, neconturate. Doi cavernicoli ghidati de instinctele primare. Umorul negru aproape inexistent este unul de santier. Sadism gratuit … si mult sange pentru nimic. Zece minute privim o actrita care plange cu sughituri si are mucii intinsi de la nas pana la barbie.
Tot filmul am asteptat ceva, … o scanteie, … ceva inteligent care sa ma faca sa cred ca nu am pierdut timpul si banii de pomana.
Asteptare zadarnica.
Florinel vad ca se straduieste - si ii reuseste din plin - sa fie ceea ce tatal sau nu a fost niciodata: un personaj intunecat, frustrat, nevrotic si sadic. A reusit totusi ceva deosebit: cred ca este primul actor roman care intr-un simulacru de rugaciune il injura pe Dumnezeu. I-as fi acordat circumstante atenuante insa … a fost si regizor si scenarist. Cred ca bunica lui, fiica de preot, ii transmite salutari din cer.
Filmul ar fi trebuit sa se numeasca: “Killing spectator’s time and money”.
Presupun ca urmatorul sau film va fi despre canibali … si il vom vedea cum manca niste copii. Ar putea sa inceapa cu cel ucis in “Killing time”.
O mare surpriza pentru mine acest nou film marca Florin Piersic Jr. Nu pentru ca nu i-as fi sesizat pana acum multiplele potente de exprimare artistica, ci pentru ineditul temei abordate in spatiul cinematografic romanesc si mai ales pentru stilistica asumata.
Doi profesionisti la costum si cravata au o zi grea in fata lor si minutele si orele se desfasoara incarcate de o tensiune latent-acumulativa, in spatii interioare stricte, intretaiate doar de usi privite pe cant, a caror deschidere conduce mereu mai halucinant catre vidul golit de orice urma de respect si consideratie pentru celelalte fiinte umane si in general, pentru valorile umanitatii. Nu conteaza nici victimele colaterale (o tema intens tratata in multe alte pelicule de gen) … s-a intamplat sa se afle prin preajma … Probabil sunt doar “ingeri insangerati”!!!
Sunt halucinante discutiile dintre cei doi asasini, logoreea deliranta a unuia care brodeaza glumite, confesiuni, impunsaturi, batjocuri … toate in cel mai vulgar si murdar limbaj golanesc si scortosenia interiorizata a celuilalt care peroreaza intru ridicarea in slavi a atitudinii “profi”, conform careia in meseria lor nu se face nimic la nimereala.
Si daca unul dintre ei se afla intr-un puternic conflict interior – nu neaparat pot sa spun – de natura morala privindu-si actiunile, ci mai degraba un conflict intre vid si speranta, apar si conotatii legate de reminiscentele unei vagi educatii religioase de troc: ajuta-ma Dumnezeule, ca “sa vad daca esti sau nu esti” si “daca nu existi, ii blestem pe aia care iti ridica osanale”, cersind cu o incrancenare hidoasa “fa o minune pentru mine,
futu-ti mortii ma-tii”. Si Dumnezeu (sau poate un echilibru universal) ii raspunde: viata lui, a asasinului, contra supravietuirii copilului sau curat la suflet si in cuget. Cineva acolo sus l-a ascultat partial, neluandu-i in seama angajamentul ca “o sa fiu bun”, daca ruga ii va fi implinita. Binele este pentru cel ce il merita, nu pentru acela care se angajeaza intr-un demers pe care structural nu il poate sustine. O gaselnita morala strecurata ingenios intr-o mare hazna umana.
Spuneam in preambul despre stilistica asumata, despre viziunea cinematografica interesanta, in care camera de filmat, statica si asezata pe cadre lungi, evolueaza continuu precum ochiul unui personaj-observator de sine statator pe firul desfasurarii naratiunii. In felul acesta, al treilea ochi din distributia principala devoaleaza cu fiecare clipa, pe figurile actorilor, in mimica lor, in ochii lor, in gesturi si in colaborarea cu spatiul de joc, un univers terifiant. Ne aduce ingrozitor si dureros si infricosator de aproape si de intim de intruchiparea unor neoameni cu chipuri omenesti. Imaginea – Cristian Stan si montajul – Florin Piersic Jr. experimenteaza o maniera – care desi nu este noua – este perfect calchiata aici pe ideea transmiterii tensiunii si mesajului filmului … in ce lume traim si cine sunt “oamenii” cu care probabil ne intersectam, naivi si nestiutori, in viata cea de toate zilele si cat de expusi putem fi la un moment dat al traiului nostru aparent tihnit.
Extraordinar de bun Florin Zamfirescu, care in cateva minute, cu putine cuvinte si cu si mai putine gesturi, cu ochi curiosi, vii, dar si umezi, intr-un tricou jegos si zdrentuit, zavurandu-si o ultima tigara (paradisul pierdut), intr-o bucatarie saracacioasa si trista unde o usa deschisa in dunga mai lasa iluzia unei scapari, isi primeste in spate cele sase gloante slobozite de “bunul si vechiul sau coleg” in slujba cunostintei lor comune, acelasi Gambon.
Cristian Ioan Gutău, cel de-al doilea asasin (de altfel, personajele nu au nume, sunt despuiate de aceasta personalizare umana), este un unicat in peisajul cinematografic romanesc. Nu este de formatie actor, insa pentru mine este ilustrarea perfecta unui talent viguros, cu mult deasupra multora dintre acei absolventi pierduti pentru scena si film. Intruchipeaza la cote maxime personalitatea pe care i-o pune in mana scenariul. Un golan profund amoral, care lipsit de inteligenta jongleaza insa cu usurinta elementele pe care cultural suburbana i le pune la dispozitie – Superman, Spiderman. Badman si brodeaza cu sintagme englezesti intr-un amestec de glume sinistre si judecati personale de valoare lipsite de orice reala valoare, condimentand totul cu un limbaj trivial de cea mai joasa speta. Sa-i urmaresti figura de nebun degenerat, impopotionata de o pereche de mustati prusace si un barbison firav si ricol, silueta prelunga si filiforma (inteleg ca masoara doi metri inaltime), prelungita de pletele subtiri si slinoase, sosetele rozalii si degetele lungi care mangaie dragastos plaselele “Maricicai” … cum spuneam, in cadre statice, omorandu-si timpul alaturi de tovarasul sau, in asteptarea victimei care trebuie executate … NU este usor pentru spectator … simti ca ti se strecoara pe sub haine, direct pe piele, un sarpe periculos de veninos … Extraordinara interpretare. Imi doresc sa i se mai ofere atfel de roluri in care sa isi poata etala posibilitatile de interpretare.
Si ajung si la Florin Piersic Jr., autor al filmului, care spunea in cadrul sesiunii de Q&A ca se gandeste sa nu isi mai asume in viitor tripla calitate de scenarist/regizor/actor. Ba eu zic sa nu renunte sa-si joace propriile proiecte, pentru ca o face exemplar si pentru ca slava Domnului, exista exemple bune de urmat (fara sa pun echivalenta), cum ar fi Clint Eastwood, sau iata, de curand, Ben Affleck . Piersic Jr. are un joc matur care reflecta, cum spuneam si aspectele dilematice ale restului de umanitate de care mai dispune personajul sau. Si mai presus de orice, are o viziune personala inedita asupra fabricarii unui film “altfel”, cum spunea criticul Valerian Sava.
wildinthecountry
pe 27 Februarie 2013 20:15
Tocmai ce am vazut filmul la cinema
Sala goala (5 persoane din care 2 au iesit de la film).
Filmul e foarte ciudat, static si uneori plictisitor.
95 % din actiune ( daca se poate numi asa) are loc intr-un apartament
Regizorul s-a inspirat din filmele lui Tarantino ( Kill Bill-dialogul cu super-eroi si Pulp Fiction-costumele asasinilor)
Un film interesant
Pitbull
pe 27 Februarie 2013 17:22
"Killing Time" - Film de personaje
Umanitatea inumanului
Un pitic intră într-o cameră, vede un alt pitic, mort, cu un baston alături, şi râde.
Reconstituiţi povestea, punând numai întrebări cărora să li se răspundă cu "Da" sau "Nu". Limită de timp: 19 minute.
Acest test de imaginaţie, deducţie şi perspicacitate circulă de cel puţin un sfert de veac - mie mi s-a făcut în 1979, când aşteptam plecarea în armată, în curtea centrului de recrutare (i-am dat de capăt în vreo treizeci şi cinci de minute). Folclorul urban spunea că provenea de la departamental psihologic al N.A.S.A. De-atunci, aşa cum se întâmplă cu subiectele care circulă din gură-n gură, exerciţiul a suferit diverse modificări - iar una dintre formele sale ulterioare se regăseşte în "Killing Time", prezentată de Asasinul 1 (Cristian Ioan Gutău) Asasinului 2 (Florin Piersic jr.), ca să-şi omoare timpul (cum am subînţeles deja din titlu). Versiunea Asasinului 1 e admirabil de tâmpită, iar modul lui de a o prezenta, şi mai tâmpit, spre exasperarea Asasinului 2 - căci scenaristul şi regisorul Florin Piersic jr. a reuşit să contruiască, împreună cu actorul neprofesionist Cristian Ioan Gutău, unul dintre cele mai complexe, credibile şi puternice portrete de idioţi din filmul românesc (şi nu numai). Spuneam cândva, despre personajele schiţate de Divertis în vremurile sale bune, că Valentin Gora compunea cretinul cu morgă, Doru Antonesei portretiza cretinul total, Cătălin Mireuţă contura cretinul candid, iar Ioan Gyuri Pascu, cretinul cu personalitate. Un asemenea cretin cu personalitate e şi personajul lui Cristian Ioan Gutău - dar mai mult decât atât: e un imbecil cu memorie bună şi sub-cultură eclectică, având mintea plină de repere, informaţii şi clişee din care n-a înţeles nimic. Patologica lui lipsă de inteligenţă e compensată prin instinct, umor primitiv, isteţime rudimentară, şi un cinism suveran - de-asta a şi ajuns ucigaş profesionist.
În tandem cu el, actorul Florin Piersic jr. creează un personaj complementar: introvertit, laconic, sensibil, coleric, lucid, de o inteligenţă medie şi cu un anumit bun-simţ (evident, toate acestea în limitele şi sub formele care i-au permis şi lui adoptarea aceleiaşi ocupaţii). Profilul i se creionează economic din reacţiile la logoreea exasperantă a partenerului, pentru a irumpe violent în secvenţa din baie, când asasinul al cărui copil e în stare gravă la spital se roagă la Dumnezeu, plângând în hohote, cu furie şi cu disperare, amestecând înjurături grobiene cu promisiuni candide şi deznădăjduite. Răspunzând la o întrebare privind scena respectivă, Florin declara la conferinţa de presă că şi-a asumat conştient riscul unor reacţii virulente din partea habotnicilor pudibonzi. Dincolo de faptul că personajul care se roagă înjurând de toţi Dumnezeii e un ucigaş profesionist, şi totodată un părinte ajuns în clumea panicii, precum şi un aşa-zis ateu ("Dumnezeule care nu exişti, salvază-mi copilu', te rog, futu-ţi Cristoşii mă-tii!... Şi am să fiu bun, îţi promit, am să mă fac om bun, în morţii mă-tii!" - e doar o mostră din monolgoul său), secvenţa atinge efectiv sublimul, fiind incomparabil mai convingătoare, prin caracterul ei paradoxal, decât cele mai cucernice şi canonice manifestări; aparţine de acea zonă a raţiunii care spune că "scepticismul e primul pas spre adevărata credinţă", şi că un credincios autentic îi acordă lui Dumnezeu 99% convingere - în clipa când atinge 100%, şi-a autoanulat credinţa, conform paradoxului suprem: cine încearcă să-l absolutizeze pe Dumnezeu, nu face decât să-l relativizeze. Înjurăturile şi îndoielile din rugăciunea Asasinului 2 îl aduc pe acesta foarte aproape de tâlharul care s-a mântuit pe cruce.
O regulă clasică a teatrului şi a filmului spune: când personajele sunt bine construite, piesa sau scenariul se scrie de la sine - cu varianta: spectacolul sau filmul sunt deja făcute pe jumătate. Aşadar, pornind de la cele două personaje descrise mai sus, Florin Piersic jr. a scris un scenariu original şi surprinzător, cu acţiunea plasată în interior, la nivelul interacţiunilor predominant verbale dintre personaje. Cei doi ucigaşi plătiţi îşi aşteaptă ore în şir victima, aşa că stau la taclale, omoarându-şi timpul (killing time) până va veni timpul să omoare (killing time). Mai exact, Asasinul 1 turuie verzi şi uscate, împingându-l pe Asasinul 2 spre plictiseală, revoltă, furie... spre a declanşa conflictul final. Alternează monologurile (ca în prima secvenţă de după generic) şi dialogurile (ca în secvenţa cu comparaţia dintre Spiderman şi Batman - trimitere deliberată la Tarantino, pe care Piersic îl foloseşte ca punct de plecare spre a ajunge ulterior la propria sa viziune artistică). Pe această semi-poveste se aşează o regie la fel de originală, constând aproape numai din planuri-secvenţă (foarte puţine secvenţe conţin tăieturi), fie fixe, fie apelând la o mobilitate a camerei atent controlată, de la corecţii minime, până la accentuări discrete sau mişcări de învăluire - ca în prolog, construit în jurul monologului Bătrânului (Florin Zamfirescu), admirabil ca ritm şi subminat doar de vreo două pierderi de focus nescuzabile, în porţiunea mediană. E posibil să fi fost un compromis acceptat - Florin a ales cu dificultate una din patru duble aproape perfecte actoriceşte.
Evident, cel care duce filmul este Cristian Ioan Gutău - pentru care, de fapt, Florin Piersic jr. a şi scris scenariul, dornic să-i valorifice farmecul personal irezistibil într-o formulă creativă şi inedită. Dacă ar fi fost un actor profesionist, am fi putut spune că avem de-a face cu un mare rol de compoziţie; în situaţia existentă, performanţa e radical diferită, dar la fel de valoroasă: aceea de a sublima artistic personalitatea pitorească a unui om oarecare, ajutându-l nu numai să-şi păstreze spontaneitatea şi dezinvoltura, ci şi să le extrapoleze într-un personaj fictiv. De reţinut şi că Florin a scris replicile cunoscându-l foarte bine pe Cristian, iar acesta şi-a învăţat textul la perfecţie, fără a merge pe calea improvizaţiei (cel mult, propunând câte un alt cuvânt, câte o frazare uşor diferită, pe ici, pe colo, în timpul repetiţiilor). Dacă n-am fi ştiut aceste detalii, am fi putut jura că i-a dat doar nişte teme de ordin general şi l-a filmat vorbind liber - atât de viu şi adevărat este Cristian Ioan Gutău, reuşind la tot pasul să stârnească hohote de râs (adesea amar) din partea publicului (ca în secvenţa când citeşte cu voce tare vechea scrisoare de dragoste păstrată de victimă din vremea liceului; aici, având de-a face cu un text prefabricat, de factură diferită, aparţinând altui personaj, performanţa lui stă în hazul şi naturaleţea intonaţiilor şi a expresiilor fizionomice).
Florin Piersic jr. îl secondează cu discreţia proprie personajului reactiv pe care şi l-a atribuit sieşi, acordându-i ca moment cu drepturi depline doar monologul rugăciunilor din baie. Ce-i drept, aici avem de-a face într-adevăr cu un rol de compoziţie (foarte economic construit), implicând transferul la personalitatea asasinului profesionist al cărui profil psihologic l-am descris mai sus.
Al treilea în distribuţie e Florin Zamfirescu, oferind de asemenea o creaţie surprinzătoare şi plină de "carne", cum se spune în meserie, cu acel plan-secvenţă introductiv - un monolog spart abia pe alocuri de răspunsurile scurte şi rare ale lui Florin Piersic jr. Mijloacele folosite sunt cele pe care i le cunoaştem din îndelungata sa carieră actoricească, dar ineditul constă în relaţia dintre ele şi situaţia paradoxală în care se află personajul (deşi e vorba de prolog, prefer să n-o dezvălui, finalul secvenţei fiind absolut neaşteptat - unul dintre acele rare cazuri când spoilerul s-ar putea referi la un detaliu din primele cinci minute ale filmului, relevând rotunjimea secvenţei în sine). Personal, însă, aş fi simţit nevoia unei puţin mai limpezi justificări (în nici un caz explicită, ci plasată doar în zona sugestiei) a faptului că un personaj se comportă în acel mod, într-o asemenea situaţie.
Alte două detalii oarecum discutabile se referă la momentul când Asasinul 1 intră în casă, după ce s-a dus să-şi cumpere ţigări, şi lasă uşa deschisă în urma lui, ca şi la acela când Asasinul 2 se duce până în apartamentul vecinei, de asemenea comiţând o neatenţie riscantă (nu dau şi alte amănunte privind contextul, pentru că şi aceste secvenţe trebuie să fie ferite de spoilere). Florin mi-a explicat că erau neglijenţe introduse de el în mod conştient, pentru că aşa ceva se întâmplă uneori în activitatea asasinilor profesionişti. Până aici, toate bune - dar rămâne riscul ca spectatorul să nu le asimileze ca "gafe ale personajelor", punându-le în seama regisorului. Soluţia ar fi fost simplă, ţinând tot de zona detaliilor fine: un gest, o expresie facială, ceva la fel de simplu şi la îndemână, sugerând că personajul e cel ce a greşit, nu autorul.
Demnă de reţinut este şi Olimpia Melinte - pe care am văzut-o nu mai demult de zilele trecute, în admirabilul rol principal din "Sette opere di misericordia" (2013 - Gianluca şi Massimiliano De Serio). Aici, tânăra actriţă de situează la acelaşi nivel valoric, dar la antipozi în plan situaţional: oferă o creaţie de zile mari într-o singură secvenţă, pe cât de eficientă, pe atât de paradoxală prin polaritatea ei: mai întâi, vorbeşte din off screen, prin uşă, absolut firesc, convingător şi dramatic, pentru ca atunci când apare să i se acorde doar un lung prim-plan mut, axat pe expresivitatea vizuală - atât de puternic şi tulburător, încât până şi detaliul naturalist adăugat de regisor (nici pe ăsta nu vi-l dezvălui!) încetează să mai fie repulsiv, pe deplin integrat în tragismul momentului.
În fine, aş mai avea unele îndoieli cu privire la felul cum e structurat finalul - oarecum lungit, deşi fiecare dintre cele două secvenţe succesive ale sale are, în sine, rostul ei. Dacă ar fi să aleg, aş miza categoric pe ultima (taxiul), renunţând la cea dinainte.
În orice caz, subliniez că cele câteva observaţii critice de mai sus se referă la elemente flexibile, ţinând de gradare, nuanţare şi subtilitate. Important este faptul că Florin Piersic jr. a realizat un film cu totul insolit despre îndelung tratata temă a "uciderii omului de către om". Nu întâmplător, moartea propriu-zisă nu apare nici un moment: când avem asemenea secvenţe, vedem numai ucigaşul trăgând, nu şi victima - iar cele două omoruri principale sunt chiar eludate, prin elipse. Motivul, atent descifrat, oferă tocmai cheia filmului: "Killing Time" nu vorbeşte despre ucidere, ci despre ucigaşi, este un film eminamente de personaje - aşa cum reiese şi din insistenţa cu care le-am disecat la începutul analizei - care-şi propune (şi, în măsură semnificativă, reuşeşte) să exploreze latura umană a asasinilor.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
27 februarie, 2013, 15:10-16:49
Bucureşti, România
http://discerne.wordpress.com/2014/10/25/f23-cele-mai-proaste-si-populare-filme-romanesti-din-2013-2014-partea-iv/
- prima jumatate+ este mega-boring; cu bancuri rasuflate, Tarantino are haz cand face glumite
- dupa jumatate, cand incepe cu pac-pac isi da drumul
- mi-a placut regia, mai ales cand a iesit din teatru. scenariul…
- replica filmului: “Bucovinean, in p. ma-tii!”
- de ce nu avem final sec? ce aduce in plus/minus iesirea aluia din apartament + taxi?
Faptul ca nu stim ca personajul lui FPjr este omorit din ordinul sefului (pentru ca se purtase neprofesionist – varianta cea mai plauzibila, sau alt motiv) sau ca ii sare tandara moldoveanului mi se pare o hiba, si era un lucru important de stiut, nu de ascuns. In loc de finalul lax puteam aveam aici o concluzie cu floricica. Cu ce ramai… probleme de (lipsa) constiinta killer, what? Putea fi “inghesuit” intr-un short cu succes. Din pacate, a devenit invers si mi-l trimite la jumatatea distantei intre Noul Val si Chisu. Superman, Spiderman, Batman… fsss-uri de liceu.
Imagine foarte proasta. Toate cadrele sunt fixe, nimic dinamic. Muzica de la generic este o scartaiala stridenta si enervanta. Filmarea este de foarte aproape. Ecranul este umplut de capatzana actorului filmat. Foarte multi timpi morti, foarte multe cadre statice. O plictiseala totala. Putinele dialoguri sunt de fapt niste monoloage stupide despre pu*a lui Spiderman si pu*a lui Batman … si despre niste ciorapi roz. Limbajul folosit este cocalaresc, de dupa blocuri. Personajele sunt brute, neconturate. Doi cavernicoli ghidati de instinctele primare. Umorul negru aproape inexistent este unul de santier. Sadism gratuit … si mult sange pentru nimic. Zece minute privim o actrita care plange cu sughituri si are mucii intinsi de la nas pana la barbie.
Tot filmul am asteptat ceva, … o scanteie, … ceva inteligent care sa ma faca sa cred ca nu am pierdut timpul si banii de pomana.
Asteptare zadarnica.
Florinel vad ca se straduieste - si ii reuseste din plin - sa fie ceea ce tatal sau nu a fost niciodata: un personaj intunecat, frustrat, nevrotic si sadic. A reusit totusi ceva deosebit: cred ca este primul actor roman care intr-un simulacru de rugaciune il injura pe Dumnezeu. I-as fi acordat circumstante atenuante insa … a fost si regizor si scenarist. Cred ca bunica lui, fiica de preot, ii transmite salutari din cer.
Filmul ar fi trebuit sa se numeasca: “Killing spectator’s time and money”.
Presupun ca urmatorul sau film va fi despre canibali … si il vom vedea cum manca niste copii. Ar putea sa inceapa cu cel ucis in “Killing time”.
Doi profesionisti la costum si cravata au o zi grea in fata lor si minutele si orele se desfasoara incarcate de o tensiune latent-acumulativa, in spatii interioare stricte, intretaiate doar de usi privite pe cant, a caror deschidere conduce mereu mai halucinant catre vidul golit de orice urma de respect si consideratie pentru celelalte fiinte umane si in general, pentru valorile umanitatii. Nu conteaza nici victimele colaterale (o tema intens tratata in multe alte pelicule de gen) … s-a intamplat sa se afle prin preajma … Probabil sunt doar “ingeri insangerati”!!!
Sunt halucinante discutiile dintre cei doi asasini, logoreea deliranta a unuia care brodeaza glumite, confesiuni, impunsaturi, batjocuri … toate in cel mai vulgar si murdar limbaj golanesc si scortosenia interiorizata a celuilalt care peroreaza intru ridicarea in slavi a atitudinii “profi”, conform careia in meseria lor nu se face nimic la nimereala.
Si daca unul dintre ei se afla intr-un puternic conflict interior – nu neaparat pot sa spun – de natura morala privindu-si actiunile, ci mai degraba un conflict intre vid si speranta, apar si conotatii legate de reminiscentele unei vagi educatii religioase de troc: ajuta-ma Dumnezeule, ca “sa vad daca esti sau nu esti” si “daca nu existi, ii blestem pe aia care iti ridica osanale”, cersind cu o incrancenare hidoasa “fa o minune pentru mine,
futu-ti mortii ma-tii”. Si Dumnezeu (sau poate un echilibru universal) ii raspunde: viata lui, a asasinului, contra supravietuirii copilului sau curat la suflet si in cuget. Cineva acolo sus l-a ascultat partial, neluandu-i in seama angajamentul ca “o sa fiu bun”, daca ruga ii va fi implinita. Binele este pentru cel ce il merita, nu pentru acela care se angajeaza intr-un demers pe care structural nu il poate sustine. O gaselnita morala strecurata ingenios intr-o mare hazna umana.
Spuneam in preambul despre stilistica asumata, despre viziunea cinematografica interesanta, in care camera de filmat, statica si asezata pe cadre lungi, evolueaza continuu precum ochiul unui personaj-observator de sine statator pe firul desfasurarii naratiunii. In felul acesta, al treilea ochi din distributia principala devoaleaza cu fiecare clipa, pe figurile actorilor, in mimica lor, in ochii lor, in gesturi si in colaborarea cu spatiul de joc, un univers terifiant. Ne aduce ingrozitor si dureros si infricosator de aproape si de intim de intruchiparea unor neoameni cu chipuri omenesti. Imaginea – Cristian Stan si montajul – Florin Piersic Jr. experimenteaza o maniera – care desi nu este noua – este perfect calchiata aici pe ideea transmiterii tensiunii si mesajului filmului … in ce lume traim si cine sunt “oamenii” cu care probabil ne intersectam, naivi si nestiutori, in viata cea de toate zilele si cat de expusi putem fi la un moment dat al traiului nostru aparent tihnit.
Extraordinar de bun Florin Zamfirescu, care in cateva minute, cu putine cuvinte si cu si mai putine gesturi, cu ochi curiosi, vii, dar si umezi, intr-un tricou jegos si zdrentuit, zavurandu-si o ultima tigara (paradisul pierdut), intr-o bucatarie saracacioasa si trista unde o usa deschisa in dunga mai lasa iluzia unei scapari, isi primeste in spate cele sase gloante slobozite de “bunul si vechiul sau coleg” in slujba cunostintei lor comune, acelasi Gambon.
Cristian Ioan Gutău, cel de-al doilea asasin (de altfel, personajele nu au nume, sunt despuiate de aceasta personalizare umana), este un unicat in peisajul cinematografic romanesc. Nu este de formatie actor, insa pentru mine este ilustrarea perfecta unui talent viguros, cu mult deasupra multora dintre acei absolventi pierduti pentru scena si film. Intruchipeaza la cote maxime personalitatea pe care i-o pune in mana scenariul. Un golan profund amoral, care lipsit de inteligenta jongleaza insa cu usurinta elementele pe care cultural suburbana i le pune la dispozitie – Superman, Spiderman. Badman si brodeaza cu sintagme englezesti intr-un amestec de glume sinistre si judecati personale de valoare lipsite de orice reala valoare, condimentand totul cu un limbaj trivial de cea mai joasa speta. Sa-i urmaresti figura de nebun degenerat, impopotionata de o pereche de mustati prusace si un barbison firav si ricol, silueta prelunga si filiforma (inteleg ca masoara doi metri inaltime), prelungita de pletele subtiri si slinoase, sosetele rozalii si degetele lungi care mangaie dragastos plaselele “Maricicai” … cum spuneam, in cadre statice, omorandu-si timpul alaturi de tovarasul sau, in asteptarea victimei care trebuie executate … NU este usor pentru spectator … simti ca ti se strecoara pe sub haine, direct pe piele, un sarpe periculos de veninos … Extraordinara interpretare. Imi doresc sa i se mai ofere atfel de roluri in care sa isi poata etala posibilitatile de interpretare.
Si ajung si la Florin Piersic Jr., autor al filmului, care spunea in cadrul sesiunii de Q&A ca se gandeste sa nu isi mai asume in viitor tripla calitate de scenarist/regizor/actor. Ba eu zic sa nu renunte sa-si joace propriile proiecte, pentru ca o face exemplar si pentru ca slava Domnului, exista exemple bune de urmat (fara sa pun echivalenta), cum ar fi Clint Eastwood, sau iata, de curand, Ben Affleck . Piersic Jr. are un joc matur care reflecta, cum spuneam si aspectele dilematice ale restului de umanitate de care mai dispune personajul sau. Si mai presus de orice, are o viziune personala inedita asupra fabricarii unui film “altfel”, cum spunea criticul Valerian Sava.
Sala goala (5 persoane din care 2 au iesit de la film).
Filmul e foarte ciudat, static si uneori plictisitor.
95 % din actiune ( daca se poate numi asa) are loc intr-un apartament
Regizorul s-a inspirat din filmele lui Tarantino ( Kill Bill-dialogul cu super-eroi si Pulp Fiction-costumele asasinilor)
Un film interesant
Umanitatea inumanului
Un pitic intră într-o cameră, vede un alt pitic, mort, cu un baston alături, şi râde.
Reconstituiţi povestea, punând numai întrebări cărora să li se răspundă cu "Da" sau "Nu". Limită de timp: 19 minute.
Acest test de imaginaţie, deducţie şi perspicacitate circulă de cel puţin un sfert de veac - mie mi s-a făcut în 1979, când aşteptam plecarea în armată, în curtea centrului de recrutare (i-am dat de capăt în vreo treizeci şi cinci de minute). Folclorul urban spunea că provenea de la departamental psihologic al N.A.S.A. De-atunci, aşa cum se întâmplă cu subiectele care circulă din gură-n gură, exerciţiul a suferit diverse modificări - iar una dintre formele sale ulterioare se regăseşte în "Killing Time", prezentată de Asasinul 1 (Cristian Ioan Gutău) Asasinului 2 (Florin Piersic jr.), ca să-şi omoare timpul (cum am subînţeles deja din titlu). Versiunea Asasinului 1 e admirabil de tâmpită, iar modul lui de a o prezenta, şi mai tâmpit, spre exasperarea Asasinului 2 - căci scenaristul şi regisorul Florin Piersic jr. a reuşit să contruiască, împreună cu actorul neprofesionist Cristian Ioan Gutău, unul dintre cele mai complexe, credibile şi puternice portrete de idioţi din filmul românesc (şi nu numai). Spuneam cândva, despre personajele schiţate de Divertis în vremurile sale bune, că Valentin Gora compunea cretinul cu morgă, Doru Antonesei portretiza cretinul total, Cătălin Mireuţă contura cretinul candid, iar Ioan Gyuri Pascu, cretinul cu personalitate. Un asemenea cretin cu personalitate e şi personajul lui Cristian Ioan Gutău - dar mai mult decât atât: e un imbecil cu memorie bună şi sub-cultură eclectică, având mintea plină de repere, informaţii şi clişee din care n-a înţeles nimic. Patologica lui lipsă de inteligenţă e compensată prin instinct, umor primitiv, isteţime rudimentară, şi un cinism suveran - de-asta a şi ajuns ucigaş profesionist.
În tandem cu el, actorul Florin Piersic jr. creează un personaj complementar: introvertit, laconic, sensibil, coleric, lucid, de o inteligenţă medie şi cu un anumit bun-simţ (evident, toate acestea în limitele şi sub formele care i-au permis şi lui adoptarea aceleiaşi ocupaţii). Profilul i se creionează economic din reacţiile la logoreea exasperantă a partenerului, pentru a irumpe violent în secvenţa din baie, când asasinul al cărui copil e în stare gravă la spital se roagă la Dumnezeu, plângând în hohote, cu furie şi cu disperare, amestecând înjurături grobiene cu promisiuni candide şi deznădăjduite. Răspunzând la o întrebare privind scena respectivă, Florin declara la conferinţa de presă că şi-a asumat conştient riscul unor reacţii virulente din partea habotnicilor pudibonzi. Dincolo de faptul că personajul care se roagă înjurând de toţi Dumnezeii e un ucigaş profesionist, şi totodată un părinte ajuns în clumea panicii, precum şi un aşa-zis ateu ("Dumnezeule care nu exişti, salvază-mi copilu', te rog, futu-ţi Cristoşii mă-tii!... Şi am să fiu bun, îţi promit, am să mă fac om bun, în morţii mă-tii!" - e doar o mostră din monolgoul său), secvenţa atinge efectiv sublimul, fiind incomparabil mai convingătoare, prin caracterul ei paradoxal, decât cele mai cucernice şi canonice manifestări; aparţine de acea zonă a raţiunii care spune că "scepticismul e primul pas spre adevărata credinţă", şi că un credincios autentic îi acordă lui Dumnezeu 99% convingere - în clipa când atinge 100%, şi-a autoanulat credinţa, conform paradoxului suprem: cine încearcă să-l absolutizeze pe Dumnezeu, nu face decât să-l relativizeze. Înjurăturile şi îndoielile din rugăciunea Asasinului 2 îl aduc pe acesta foarte aproape de tâlharul care s-a mântuit pe cruce.
O regulă clasică a teatrului şi a filmului spune: când personajele sunt bine construite, piesa sau scenariul se scrie de la sine - cu varianta: spectacolul sau filmul sunt deja făcute pe jumătate. Aşadar, pornind de la cele două personaje descrise mai sus, Florin Piersic jr. a scris un scenariu original şi surprinzător, cu acţiunea plasată în interior, la nivelul interacţiunilor predominant verbale dintre personaje. Cei doi ucigaşi plătiţi îşi aşteaptă ore în şir victima, aşa că stau la taclale, omoarându-şi timpul (killing time) până va veni timpul să omoare (killing time). Mai exact, Asasinul 1 turuie verzi şi uscate, împingându-l pe Asasinul 2 spre plictiseală, revoltă, furie... spre a declanşa conflictul final. Alternează monologurile (ca în prima secvenţă de după generic) şi dialogurile (ca în secvenţa cu comparaţia dintre Spiderman şi Batman - trimitere deliberată la Tarantino, pe care Piersic îl foloseşte ca punct de plecare spre a ajunge ulterior la propria sa viziune artistică). Pe această semi-poveste se aşează o regie la fel de originală, constând aproape numai din planuri-secvenţă (foarte puţine secvenţe conţin tăieturi), fie fixe, fie apelând la o mobilitate a camerei atent controlată, de la corecţii minime, până la accentuări discrete sau mişcări de învăluire - ca în prolog, construit în jurul monologului Bătrânului (Florin Zamfirescu), admirabil ca ritm şi subminat doar de vreo două pierderi de focus nescuzabile, în porţiunea mediană. E posibil să fi fost un compromis acceptat - Florin a ales cu dificultate una din patru duble aproape perfecte actoriceşte.
Evident, cel care duce filmul este Cristian Ioan Gutău - pentru care, de fapt, Florin Piersic jr. a şi scris scenariul, dornic să-i valorifice farmecul personal irezistibil într-o formulă creativă şi inedită. Dacă ar fi fost un actor profesionist, am fi putut spune că avem de-a face cu un mare rol de compoziţie; în situaţia existentă, performanţa e radical diferită, dar la fel de valoroasă: aceea de a sublima artistic personalitatea pitorească a unui om oarecare, ajutându-l nu numai să-şi păstreze spontaneitatea şi dezinvoltura, ci şi să le extrapoleze într-un personaj fictiv. De reţinut şi că Florin a scris replicile cunoscându-l foarte bine pe Cristian, iar acesta şi-a învăţat textul la perfecţie, fără a merge pe calea improvizaţiei (cel mult, propunând câte un alt cuvânt, câte o frazare uşor diferită, pe ici, pe colo, în timpul repetiţiilor). Dacă n-am fi ştiut aceste detalii, am fi putut jura că i-a dat doar nişte teme de ordin general şi l-a filmat vorbind liber - atât de viu şi adevărat este Cristian Ioan Gutău, reuşind la tot pasul să stârnească hohote de râs (adesea amar) din partea publicului (ca în secvenţa când citeşte cu voce tare vechea scrisoare de dragoste păstrată de victimă din vremea liceului; aici, având de-a face cu un text prefabricat, de factură diferită, aparţinând altui personaj, performanţa lui stă în hazul şi naturaleţea intonaţiilor şi a expresiilor fizionomice).
Florin Piersic jr. îl secondează cu discreţia proprie personajului reactiv pe care şi l-a atribuit sieşi, acordându-i ca moment cu drepturi depline doar monologul rugăciunilor din baie. Ce-i drept, aici avem de-a face într-adevăr cu un rol de compoziţie (foarte economic construit), implicând transferul la personalitatea asasinului profesionist al cărui profil psihologic l-am descris mai sus.
Al treilea în distribuţie e Florin Zamfirescu, oferind de asemenea o creaţie surprinzătoare şi plină de "carne", cum se spune în meserie, cu acel plan-secvenţă introductiv - un monolog spart abia pe alocuri de răspunsurile scurte şi rare ale lui Florin Piersic jr. Mijloacele folosite sunt cele pe care i le cunoaştem din îndelungata sa carieră actoricească, dar ineditul constă în relaţia dintre ele şi situaţia paradoxală în care se află personajul (deşi e vorba de prolog, prefer să n-o dezvălui, finalul secvenţei fiind absolut neaşteptat - unul dintre acele rare cazuri când spoilerul s-ar putea referi la un detaliu din primele cinci minute ale filmului, relevând rotunjimea secvenţei în sine). Personal, însă, aş fi simţit nevoia unei puţin mai limpezi justificări (în nici un caz explicită, ci plasată doar în zona sugestiei) a faptului că un personaj se comportă în acel mod, într-o asemenea situaţie.
Alte două detalii oarecum discutabile se referă la momentul când Asasinul 1 intră în casă, după ce s-a dus să-şi cumpere ţigări, şi lasă uşa deschisă în urma lui, ca şi la acela când Asasinul 2 se duce până în apartamentul vecinei, de asemenea comiţând o neatenţie riscantă (nu dau şi alte amănunte privind contextul, pentru că şi aceste secvenţe trebuie să fie ferite de spoilere). Florin mi-a explicat că erau neglijenţe introduse de el în mod conştient, pentru că aşa ceva se întâmplă uneori în activitatea asasinilor profesionişti. Până aici, toate bune - dar rămâne riscul ca spectatorul să nu le asimileze ca "gafe ale personajelor", punându-le în seama regisorului. Soluţia ar fi fost simplă, ţinând tot de zona detaliilor fine: un gest, o expresie facială, ceva la fel de simplu şi la îndemână, sugerând că personajul e cel ce a greşit, nu autorul.
Demnă de reţinut este şi Olimpia Melinte - pe care am văzut-o nu mai demult de zilele trecute, în admirabilul rol principal din "Sette opere di misericordia" (2013 - Gianluca şi Massimiliano De Serio). Aici, tânăra actriţă de situează la acelaşi nivel valoric, dar la antipozi în plan situaţional: oferă o creaţie de zile mari într-o singură secvenţă, pe cât de eficientă, pe atât de paradoxală prin polaritatea ei: mai întâi, vorbeşte din off screen, prin uşă, absolut firesc, convingător şi dramatic, pentru ca atunci când apare să i se acorde doar un lung prim-plan mut, axat pe expresivitatea vizuală - atât de puternic şi tulburător, încât până şi detaliul naturalist adăugat de regisor (nici pe ăsta nu vi-l dezvălui!) încetează să mai fie repulsiv, pe deplin integrat în tragismul momentului.
În fine, aş mai avea unele îndoieli cu privire la felul cum e structurat finalul - oarecum lungit, deşi fiecare dintre cele două secvenţe succesive ale sale are, în sine, rostul ei. Dacă ar fi să aleg, aş miza categoric pe ultima (taxiul), renunţând la cea dinainte.
În orice caz, subliniez că cele câteva observaţii critice de mai sus se referă la elemente flexibile, ţinând de gradare, nuanţare şi subtilitate. Important este faptul că Florin Piersic jr. a realizat un film cu totul insolit despre îndelung tratata temă a "uciderii omului de către om". Nu întâmplător, moartea propriu-zisă nu apare nici un moment: când avem asemenea secvenţe, vedem numai ucigaşul trăgând, nu şi victima - iar cele două omoruri principale sunt chiar eludate, prin elipse. Motivul, atent descifrat, oferă tocmai cheia filmului: "Killing Time" nu vorbeşte despre ucidere, ci despre ucigaşi, este un film eminamente de personaje - aşa cum reiese şi din insistenţa cu care le-am disecat la începutul analizei - care-şi propune (şi, în măsură semnificativă, reuşeşte) să exploreze latura umană a asasinilor.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
27 februarie, 2013, 15:10-16:49
Bucureşti, România