Istoria trucata a unui monstru transformat în zeu .
Nu vom afla din film că, de fapt, sondajele au fost aplicate cu predilecție prostituatelor, deținuților pentru infracțiuni sexuale, copiilor din azile, devianților sexuali și homosexualilor, și că rapoartele sondajelor au fost trucate, astfel încât să prezinte rezultatele dinainte dorite.
Kinsey vede o societate de victime ale obscurantismului, de ca şi cum prima revoluţie sexuală, cea declanşată de Freud, ar fi rămas fără ecouri. E drept, teoriile "savantului" vienez erau mult mai complexe, iar valurile iscate de ele au mişcat doar ”elitele” societății, ceea ce nu e destul pentru o revoluție: libertinismul, pentru a triumfa, trebuie impus la nivel ”democratic”. E nevoie de o revoluţie sexuală pe înţelesul tuturor, fără ifose, accesând vocabularul comun. Este revoluţia unui zoolog și a unui pedofil. Acesta este nivelul propus de Kinsey. Printre exemplificările sale de la catedră: societatea urangutanilor, matriarhatul, orgia, incestul, pervesiunile de orice fel, sexualitatea copiilor (inclusiv a sugarilor), cărora le va dedica experimente speciale, de fapt, violuri și molestări, contestate de partizanii cercetătorului .
andystarx
pe 24 Ianuarie 2018 15:58
Un film care chiar mi a intrecut putin asteptarile,usor educativ,bunicel ! Liam Neeson dovedeste inca odata daca mai era nevoie,ca este un actor mare ! Merita o vizionare !
serban_ionescu
pe 20 Iulie 2016 17:55
Desi foarte bine interpretat in special de catre valorosul actor Liam Neeson, dar si de catre Laura Linney si chiar si de catre ceilalti actori din rolurile secundare, in frunte cu binecunoscutul Oliver Platt, filmul mi se pare ca a fost realizat intr-un mod mult prea abstractizat vis-a-vis de subiectul studierii comportamentului sexual uman la o scara cat mai larga posibila, astfel incat la un moment dat actiunea propriu-zisa a filmului si dupa parerea mea IN SPECIAL a modului nefericit si deloc inspirat al prezentarii efective a problematicii sexuale umane propriu-zise care sta la baza lui, devine plictisitoare de urmarit in lipsa totala a necesitatii pigmentarii ei si cu scene concrete si cat mai explicite a consumarii actului sexual propriu-zis care sunt doar la nivel de sugerare si arareori sugerate si chiar si atunci intr-un mod mult PREA PUDIC si in MARE CONTRAST cu subiectul si problematica DELOC PUDICA a acestui film. Deasemenea nu mi se pare ABSOLUT DELOC POTRIVITA pentru regnul uman, singurul regn al vietuitoarelor de pe pamant inzestrat de Dumnezeu cu trairi interioare sufletesti de iubire, senzualitate si sentimentalism erotic si NU NUMAI STRICT EROTIC, ca toate aceste aspecte SPECIFICE EXCLUSIV REGNULUI UMAN sa fie marginalizate si complet scoase din discutie in studierea comportamentului sexual uman care este tratat aproape identic cu comportamentul EXCLUSIV INSTINCTIV SEXUAL AL CELORLALTE REGNURI ale vietuitoarelor celelalte, NECEREBRALE de pe pamant ! Ca urmare a celor aratate de mine mai sus, cred ca singurul punct cu adevarat pozitiv si deci demn de a se tine cont de el in acest film, ramane din pacate numai foarte buna interpretare actoriceasca a intregii echipe in frunte evident cu valorosul actor Liam Neeson . Ca urmare 5 stele din 10 posibile pentru aceasta realizare cinematografica .
MrHolmes
pe 20 Iunie 2012 18:29
Viata omului care a crezut ca sexul e doar sex si poate fi facut cu oricine... Realizat bine, actori buni, prezinta realitatea care a schimbat imaginea lumii fata de actul sexual in prima parte a secolului 20, lucru care a are mari efecte negative asupra lumii.
Film bine jucat, dar mesajul e trist. Parerea mea.
*Filmul e de 18+ pt scene si limbaj.
cosmin_kedii
pe 15 Martie 2012 14:56
Inteligent scris şi regizat, cu o sinceritate plăcut de Bill Condon şi bine jucata de Liam Neeson, Laura Linney şi de o distributie de sprijin puternica, filmul foloseşte cu măiestrie formele vechi de la Hollywood
Marginal
pe 10 August 2011 14:17
Un film despre sexualitate, despre incercarea de intelegere academica a fenomenului, despre ipocrizia lumii moderne, dar si un film despre relatiile emotionale dintre oameni, despre incercarea de regasire si / sau de vindecare a unor traume trecute. Liam Neeson interpreteaza rolul exceptional. Categoric merita vazut!
Ammelie
pe 22 Iunie 2011 12:26
Interesant! Subiect provocator, dar tratat cu seriozitate si in profunzime (joc de cuvinte? :)) Un scenariu foarte bun si bine pus pe ecran. Dincolo de subiectul filmul, nu stiu cum de nu am dezvoltat pana acum o pasiune pt Liam Neeson - mi-a placut in toate filmele. Si in acesta face o treaba foarte buna. 7.5/10
aad
pe 21 Noiembrie 2010 20:57
Filosofia vietii...altfel decat o cunoastem si ne permitem sa o expunem in fiecare zi.
Iamsaved
pe 24 Septembrie 2010 15:25
Un film care spune lucrurilor pe nume,in fata,fara perdea,lucru pe care il apreciez foarte mult,un biografic de zile mari,care surprinzator poate fi socant si in zilele noastre,pentru ca oameni "conservatori" exista si probabil vor exista mereu.
alexcretu75
pe 07 Iulie 2010 16:55
film foarte bun il recomand.Este foarte interesant si impresionant
ciobotaru
pe 25 Aprilie 2010 23:46
un film foarte interesant cu personaje ciudate si interesante
Alexx
pe 23 Septembrie 2009 23:04
film biografic despre un nene care s-a apucat sa studieze sexul ca stiinta. Interpretare buna, povestea pe masura, fraza de final memorabila
pe 14 Septembrie 2006 11:00
Kinsey - un film care aduce un suflu nou. Poate ii deceptioneaza pe unii, poate produce un „cutremur” pentru altii. Totusi, este un film pe care trebuie sa-l vizioneze nu numai cinefilii, ci si aceia care vad viata numai in alb-negru. Acest film ne arata asa cum suntem. Impulsurile sexuale sau comportamentul sexual al fiecaruia difera. Mai mult, fiecare persoana poate trai momente si situatii in care e greu de spus daca poate sa se abtina de la anumite forme de comportamente. Atat Liam Neeson, cat si Laura Linney dau un recital de zile mari.
pe 23 Iunie 2005 18:52
Daca nu ar fi existat un Kinsey, probabil ca nu ar fi aparut niste Masters si Johnson, ale caror studii au fost suficient de bine sintetizate in "Sexologia" editata la noi--prin anii 70 parca. In afara de moralele educatiei socialiste in care autorii romani sunt nevoiti sa imbrace studiile celor 2, altfel cred ca au fost destul de bine redate-analizate.
Ceea ce surprinde la Personajul Kinsey este cum de la o experienta personala cu sotia, combinata cu ideea sa despre varietatea indiviziilor unei specii-viespile-, ajunge sa schimbe un curs al societatii.
De asemenea, dupa ce, in final ajunge sa fie constient (la ultimul interviu) ca si-a atins telul stiintific, se "maturizeaza" dpdv. uman, constientizand ca sentimentele nu pot fi studiate si categorisite, analizate stiintific.
Parerea mea e ca filmul pacatuieste prin aceea ca se inscrie in seria unor filme realizate in asa maniera incat ilustreaza tendinta mai mult sau mai putin justificata de a ne determina-directiona-sa toleram homosexualitatea, mai mult, sa o consideram ca fiind ceva normal, care Acum (vezi apropo-ul "poate in viitor") este la moda. O inducere artificiala a unei tolerante, care pana la urma ar trebui sa ramana la latitudinea libera a fiecaruia, la fel de evidenta ca in "Povestea unui rechin".
Per ansamblu insa, este un film care trebuia facut. Un film cu valoare aproape de document, care te lasa sa te gandesti la cunoasterea individului uman in general, la diversitatea sa, la autocunoastere, la libertatea de alegere si la consecintele ei, care sunt sau nu asumate.
pe 20 Martie 2005 22:25
Surprinzator! Un film extraordinar despre sexualitate,care in peioada anilor 1940 surprinde, socheaza. Lucrurile nu s-au schibat prea mult asa k filmul merita vazut.