Sinopsis

În Austria anilor '50, Benedikt, un băieţel de zece ani, locuieşte cu bunicii într-un sat din apropiere de Viena. Mama lui nu mai trăieşte, tatăl – un soldat afro-american – pare să fi uitat de existenţa lui, iar bunicii îl tratează ca pe un servitor. Disperat să dea de urma tatălui său, micul Benedikt visează să ajungă în America. Aflând că celebrul Cor de Băieţi din Viena va pleca într-un turneu american, băiatul face tot posibilul pentru a fi primit în ansamblu, chiar dacă nu are studii muzicale. Deşi piedici enorme se tot ridică în calea lui, ambiţiosul Benedikt găseşte întotdeauna o soluţie pentru a ieşi din încurcătură.