Părerea criticului
"Kompromat", unul dintre cele mai detestate cuvinte din limba rusă, este o contragere pentru "material compromiţător" şi este o practică folosită încă de pe vremea lui Stalin pentru a şantaja sau ostraciza membri incomozi ai societăţii ruse. Regizată de Jérôme Salle, premiera de vineri nu este un film biografic, dar se inspiră liber din uluitorul caz al scriitorului francez Yoann Barbereau, acuzat de pedofilie de către serviciile secrete pe când era şef al Alianţei franceze din oraşul siberian Irkutsk.
În film, eroul este Mathieu Roussel (Gilles Lellouche, care anul acesta a preluat de la Gérard Depardieu rolul lui Obélix din populara franciză Astérix et Obélix), de asemenea director al Alianţei Franceze din Irkutsk. În ciuda avertismentelor subalternilor ruşi, la deschiderea unui centru cultural finanţat de un magnat local, Roussel invită doi dansatori bărbaţi care se sărută în privirile şocate ale protipendadei. Roussel îşi dă seama că a făcut o gafă, dar crede că scandalul se va stinge curând, numai că realitatea îl contrazice imediat: acuzat că şi-a abuzat sexual fiica, francezul este aruncat în închisoare în aşteptarea unui proces a cărui sentinţă i se prezice că va fi exemplară.
Kompromat arată cum ceea ce mulţi dintre noi consideră un dat (dreptul la libertate şi la o justiţie imparţială, de exemplu) devine ceva utopic de îndată ce democraţia din jur este mai şubredă. Şi nu trebuie deloc să te duci în Rusia pentru a vedea operaţiuni de kompromat în desfăşurare, este de ajuns să citeşti ce i s-a întâmplat jurnalistei Emilia Şercan după ce a publicat dovezile că doctoratul fostului premier Nicolae Ciucă este plagiat. Şi în filmul lui Salle, sistemul şi presa cumpărată se aruncă într-un joc ce poate compromite iremediabil destinul unei persoane, îndemnând-o la acte extreme.
Nu vrem să dăm spoilere, aşa că spunem doar că itinerariul eroului din Kompromat este cu totul ieşit din comun, arătând cum viaţa unui om nu mai contează atunci când marile puteri se aşază la masă şi discută la nivel de naţiuni şi nu de indivizi. Este cumplit de neliniştitor cum, de teama unui conflict internaţional, un om evident ostracizat de un sistem nemilos este lăsat să se descurce singur, ajungând să fie pur şi simplu vânat ca un criminal de rând...
Dincolo de evenimentele reale, ale căror personaje secundare nu le vom cunoaşte niciodată, Kompromat îşi înconjoară protagonistul cu o pleiadă de personaje a căror putere aparentă ajunge în curând să fie nesemnificativă. Fie că avem un reprezentant local al serviciilor secrete sau un avocat uns cu toate alifiile, Kompromat sugerează că nimeni nu este ferit de malaxorul indiferent al unui sistem autoritar. Dacă filmul s-ar fi lansat înaintea invaziei Rusiei din Ucraina, mai că am fi putut acuza această producţie de propagandă (aşa cum un serial precum Star Trek: Discovery pare să pună semnul egal între klingonienii brutali şi teroriştii din Orientul Mijlociu, sancţionând politica externă a Statelor Unite), dar acum nu mai e cazul, deşi poate Salle ar fi fost mai inspirat să apese aici pedala subtilităţii.
Kompromat mai suferă şi din cauza unei lungimi nejustificate, fiind îngreunat de prea multe scene în care lui Roussel i se ia urma de către oponenţi şi trebuie să improvizeze pentru a nu fi prins.
În film, eroul este Mathieu Roussel (Gilles Lellouche, care anul acesta a preluat de la Gérard Depardieu rolul lui Obélix din populara franciză Astérix et Obélix), de asemenea director al Alianţei Franceze din Irkutsk. În ciuda avertismentelor subalternilor ruşi, la deschiderea unui centru cultural finanţat de un magnat local, Roussel invită doi dansatori bărbaţi care se sărută în privirile şocate ale protipendadei. Roussel îşi dă seama că a făcut o gafă, dar crede că scandalul se va stinge curând, numai că realitatea îl contrazice imediat: acuzat că şi-a abuzat sexual fiica, francezul este aruncat în închisoare în aşteptarea unui proces a cărui sentinţă i se prezice că va fi exemplară.
Kompromat arată cum ceea ce mulţi dintre noi consideră un dat (dreptul la libertate şi la o justiţie imparţială, de exemplu) devine ceva utopic de îndată ce democraţia din jur este mai şubredă. Şi nu trebuie deloc să te duci în Rusia pentru a vedea operaţiuni de kompromat în desfăşurare, este de ajuns să citeşti ce i s-a întâmplat jurnalistei Emilia Şercan după ce a publicat dovezile că doctoratul fostului premier Nicolae Ciucă este plagiat. Şi în filmul lui Salle, sistemul şi presa cumpărată se aruncă într-un joc ce poate compromite iremediabil destinul unei persoane, îndemnând-o la acte extreme.
Nu vrem să dăm spoilere, aşa că spunem doar că itinerariul eroului din Kompromat este cu totul ieşit din comun, arătând cum viaţa unui om nu mai contează atunci când marile puteri se aşază la masă şi discută la nivel de naţiuni şi nu de indivizi. Este cumplit de neliniştitor cum, de teama unui conflict internaţional, un om evident ostracizat de un sistem nemilos este lăsat să se descurce singur, ajungând să fie pur şi simplu vânat ca un criminal de rând...
Dincolo de evenimentele reale, ale căror personaje secundare nu le vom cunoaşte niciodată, Kompromat îşi înconjoară protagonistul cu o pleiadă de personaje a căror putere aparentă ajunge în curând să fie nesemnificativă. Fie că avem un reprezentant local al serviciilor secrete sau un avocat uns cu toate alifiile, Kompromat sugerează că nimeni nu este ferit de malaxorul indiferent al unui sistem autoritar. Dacă filmul s-ar fi lansat înaintea invaziei Rusiei din Ucraina, mai că am fi putut acuza această producţie de propagandă (aşa cum un serial precum Star Trek: Discovery pare să pună semnul egal între klingonienii brutali şi teroriştii din Orientul Mijlociu, sancţionând politica externă a Statelor Unite), dar acum nu mai e cazul, deşi poate Salle ar fi fost mai inspirat să apese aici pedala subtilităţii.
Kompromat mai suferă şi din cauza unei lungimi nejustificate, fiind îngreunat de prea multe scene în care lui Roussel i se ia urma de către oponenţi şi trebuie să improvizeze pentru a nu fi prins.
