Sinopsis

Norvegia. Iarnă. Introvertitul Nils (Stellan Skarsgård) muncește din greu la volanul autoplugului său imens cu care deszăpezește continuu drumurile și trecătorile dintre munți, din zona înghețată în care locuiește. Tocmai a fost numit cetățean de onoare al orașului, când află că fiul său a murit de supradoză de heroină. Nils refuză să creadă versiunea oficială și pornește în căutarea celor despre care se bănuiește că ar fi asasinii fiului său. În scurt timp devine un fel de justițiar din umbră, un erou necunoscut a cărui identitate nu o bănuiește nimeni. O comedie neagră plină de imagini impresionante, peisaje hibernale superbe și o potretizare până la cel mai mic detaliu a mentalităților interlopilor suedezi, norvegieni și chiar a mafioților sârbi, reprezentați de boss-ul sârb jucat de actorul Bruno Ganz (Downfall, Unknown).