Sinopsis

Anja este o fetiță plină de energie care adoră fotbalul, deși colegul ei Jonas nu crede că acest sport e potrivit pentru fete. Cu simțul umorului, Anja nu bagă în seamă răutățile lui Jonas, fără să știe că ostilitatea lui e de fapt semn că o iubește. Când Anja este diagnosticată cu leucemie și nu mai poate participa la un campionat de fotbal, Jonas vine cu o idee ieșită din comun.