Părerea criticului
Producţie kung fu în toată regula, în care echipa lui Rodolphe Guenoden, animatorul-şef al filmului, a făcut dovada unei creativităţi pe care nu am mai văzut-o de mult la un film de animaţie. Schemele de luptă, coregrafia după care se mişcă personajele, modul în care se înlănţuie o secvenţă de confruntare a eroilor noştri cu nişte villaini, care chiar arată înfricoşător, plus scenografia - cu o atenţie incredibilă pentru recrearea decorurilor din China, au făcut din Kung Fu Panda 2 cu adevărat o animaţie hipnotizantă. Lui Jackie Chan îi va place de minune animaţia, iar pentru realizatorii filmelor de acţiune Kung Fu Panda 2 e o lecţie de la început la sfârşit.
Subiectul este uşor lacrimogen, însă, clişeistic şi previzibil, poantele uşurele, uşor de înghiţit pentru partea publicului cu vârsta sub 12 ani - Po are un flashback într-o înfruntare, în care îi vede pe cei care ar putea să fie adevăraţii lui părinţi şi cere adevărul de la Gâscan, Domnul Ping, tatăl lui. Porneşte apoi pe urma Păunului, totodată într-o descoperire de sine, dar şi pentru a-l opri pe Păun, am putea spune unul dintre cei mai interesanţi luptători pe l-a dat până acum filmul de animaţie, prin ingeniozitatea stilului şi arsenalului de luptă, Păun care doreşte să înrobească China, dar care are o legătură şi cu adevăraţii părinţi ai lui Po.
În "Kung Fu Panda 2" Po (Jack Black) îşi trăieşte visul de a fi Luptătorul Dragon, cel care protejează Valea Păcii împreună cu prietenii săi, tot maeştri Kung Fu, Cei Cinci Furioşi: Tigroaica (Angelina Jolie), Maimuţa (Jacie Chan), Călugăriţa (Seth Rogen), Vipera (Lucy Liu) şi Cocorul (David Cross). Dustin Hoffman se întoarce în rolul Maestrului Shifu, mentorul lui Po, şi James Hong în rolul lui Ping, tatăl lui Po. Dar noua şi minunata viaţă a lui Po este ameninţată de evoluţia unui nou erou negativ, Lord Shen (Gary Oldman),care are de gând să folosească o armă secretă, suficient de puternică pentru a cuceri întreaga China şi pentru a distruge Kung Fu-ul. Po trebuie să-şi descopere secretul originii lui-doar aşa va putea să obţină puterea de care are nevoie.
Din distribuţie mai face parte Michelle Yeoh în rolul Ghicitoarei aflată în slujba lui Lord Shen, ghicitoare ale cărei viziuni asupra viitorului au un rol cheie; Danny McBride în rolul ucenicului devotat al lui Shen, Şeful Lup, iar Dennis Haysbert joacă rolului Maestrului Taurul Furios. Jean-Claude Van Damme e Maestrul Crocodil, iar Victor Garber Maestrul Rinocerul Tunător. Studiourile care au produs filmul How to Train Your Dragon, Shrek şi câştigătorul de Oscar şi al Globurilor de Aur Kung Fu Panda, se întrec în a recrea Mordorul. Păunul e un luptător desăvârşit şi un inventator, el descoperind muniţia şi creând arme faţă de care niciun luptător kung fu nu are vreo şansă - iar locul unde se topesc metale pentru tunurile cu cap de dragon inventate de Păun arată ca un adevărat Mordor, lupii în armură care-l slujesc pe Păun fiind adevăraţi orci, înfricoşători.
Păunul, Lord Shen (Gary Oldman)
Lord Shen nu este, la prima vedere, o prezenţă impunătoare. Un păun alb şi nimic mai mult, nu pare cine ştie ce ameninţare. De fapt, pe lângă calităţile lui de luptător, deloc de neglijat, are atât viteză cât şi arme redutabile. E sinistru şi înspăimântător, inteligent şi captivant, are graţie, dar poate deveni ameninţător şi chiar mortal. E luptătorul care ridică un picior deasupra capului, şi poate să o facă ţinând o sabie în mână. Pentru că e vorba de un păun, şi coada lui imensă e o armă de luptă - o foloseşte ca scut, sau pentru a secerara adversarul.
3D-ul
Partea de 3D e uimitoare - luptele de Kung Fu, mişcările, peisajul Chinei, arhitectura oraşului Gongmen, înrobit de Shen. Există o pagodă uriaşă - acolo e centrul de operaţiuni al lui Shen, iar imaginea ei taie respiraţia. În scenele de luptă, Po pare să iasă din ecran, cu viteza luminii, cuţitele lansate de Shen chiar te fac să te fereşti, deşi stai confortabil în scaunul tău din sala de cinema. Filmul duce spectatorul într-o vizită în China, printre temple şi monumente: apar texturi ca muşchiul, cărămida, lemn patinat, textile - echipa de creaţie a efectelor 3D a vizitat oraşul Pingyao, cu mănăstirea Shaolin, Beijing-ul şi Chengdu, în sud-vestul provinciei Sichuan. Au vizitat de asemenea o rezervaţie de panda.