Părerea criticului
Cu un personaj original (un luptător şi erou improbabil: greoiul, dar nemaipomenit de simpaticul Po) şi o poveste pe măsură, franciza Dreamworks lansată în 2008 a cucerit publicul şi a generat, în total, peste un miliard şi jumătate de dolari la box office. A treia parte a seriei –din 18 martie şi în cinematografele noastre - completează cu succes parcursul Luptătorului Dragon, căci protagonistul trece într-o altă etapă a evoluţiei sale şi o face, parcă, cu mai mult umor şi naturaleţe decât ne-a obişnuit în filmele anterioare.
În Kung Fu Panda 3, Po, acum erou al Văii Liniştite, se bucură de admiraţia tuturor animalelor, mari şi mici, din zonă. Ghiduşenia nu-l părăseşte nici când execută complicate scheme kung fu, nici când stă de vorbă cu maestrul Shifu, care îi perturbă însă Qi-ul în clipa în care îl pune antrenor kung fu în locul său. Şi mai contrariat este când în oraş apare un alt recordman la înghiţitul găluştelor… Face cunoştinţă astfel cu tatăl său, dar bucuria revederii le este întreruptă – o mare ameninţare se anunţă în persoana generalului Kai, venit de pe Tărâmul Duhurilor cu răzbunarea-n coarne şi în magicele forţe prin care speră să capteze energia tuturor marilor maeştri kung fu, pentru a deveni indestructibil.
Alături de tatăl său şi de „fraţii” săi panda din mirificul sat în care aceştia îşi duc, izolaţi, dar fericiţi, existenţa, Po trebuie să înveţe să-i ţină piept răzbunătorului Kai, lucru ce îl forţează să-şi descopre o nouă abilitate. Aceea de a vedea ce este unic în fiecare dintre cei apropiaţi şi de a le arăta cum îşi pot pune la lucru talentele, fără a-şi sacrifica personalitatea.
Vizual, filmul este spectaculos, perfect pentru formatul 3D, cu mare atenţie pentru detalii, fie că e vorba de trasăturile personajelor, ori elementele de decor. S-a lucrat, de altfel, după cum declara anul trecut şi preşedintele Dreamworks Animation, Jeffrey Katzenberg, cu o muţime de artişti grafici – o treime dintre ei fiind chinezi, parte a nou-înființatei divizii Oriental Dreamworks – cu cele mai noi echipamente şi tehnologii din domeniul animaţiei, lucru ce a generat peste 60 de milioane de ore de randare (faza finală într-o producţie 3D), faţă de 20 de milioane de ore pentru primul film şi 50 de milioane pentru al doilea.
Acţiunea şi umorul ţin în priză spectatorii mari şi mici, iar de grimase ilare şi replici mucalite nu duc lipsă nici Shifu, nici Maestrul Ooogway, nici chiar fiorosul antagonist. Scena în care un gâscan face ouă încontinuu la apariţia intimidantă a lui Kai, cea în care Po face o baie de relaxare cu „figurinele sale de acţiune”, ori distracţia cu „artefacte” a lui Po şi a tatălui său din templu, au fost doar câteva din momentele ce au stârnit hohote în sală. Există chiar şi o scenă în care villain-ul îşi iese din postura gravă şi amenințătoare, drept răspuns la abordarea jucăuşă şi neconformă cu dramatismul situaţiei a lui Po.
Captivantă este şi lumea suspendată, mirifică, a satului de urşi panda, în care eroul nostru se conectează la marea familie din care se trage şi se bucură de toate plăcerile specifice semenilor săi, la fel de mâncăcioşi, haioşi, ingenioşi şi sensibili la efort ca el (se observă aici, în cele mai mici detalii, infuzia de elemente specifice culturii asiatice – inclusiv mâncarea, îmbrăcămintea, decorul şi accesoriile - supervizate de Oriental Dreamworks).
Scenariştii nu au greşit când au mizat pe drăgălășenia combinată a urşilor panda – rotunjori, jucăuşi, mâncăcioşi şi cu toate astea ambiţioşi si extrordinar de mobili (în felul lor). Scurte scene emoţionante - ce echilibrează scenariul dinamic - au ca sursă teama de a rămâne fără dragul de Po a tatălui adoptiv, Mr. Ping, gascanul din Valea Păcii, dar şi a tatălui biologic, Li Shan, pentru care regăsirea fiului, după atâţia ani, înseamnă şi revenirea acestuia acasă.
Maestrul coloanelor sonore, Hans Zimmer, reuşeşte şi de această dată să compună o secvenţă muzicală memorabilă – cea care îl introduce pe Kai – pe care o veţi murmura probabil şi la ieşirea din sala de cinema şi veţi dori cu siguranţă să o reascultaţi. Cum Kung Fu Panda 3 este şi prima animaţie de buget mare de la Hollywood realizată în colaborare cu o firmă chineză, de pe coloana sonoră nu au lipsit renumiţi muzicieni asiatici.
Interesant de ştiut este şi că printre vocile de urşi panda, Angelina Jolie (care îi dă glas Tigroaicei) şi-a strecurat patru din cei şase copii – Pax (Yoo,) Knox (Ku Ku), Zahara (Meng Meng) şi Shiloh (Lei Lei).
Chiar dacă nu reţinem toate perlele de înţelepciune asiatică presărate în poveste, la final înţelegem cu toţii că „Întotdeauna există ceva de învăţat, chiar şi pentru un Maestru” (Shifu). Este o lecţie despre importanţa descoperii sinelui, a perfecţionării continue şi a rolului colectivităţii în acest proces. Una pe care cei mici o vor asimila în mod plăcut, dar pe care şi spectatorul adult o va găsi distractivă, antrenantă şi relaxantă.
În Kung Fu Panda 3, Po, acum erou al Văii Liniştite, se bucură de admiraţia tuturor animalelor, mari şi mici, din zonă. Ghiduşenia nu-l părăseşte nici când execută complicate scheme kung fu, nici când stă de vorbă cu maestrul Shifu, care îi perturbă însă Qi-ul în clipa în care îl pune antrenor kung fu în locul său. Şi mai contrariat este când în oraş apare un alt recordman la înghiţitul găluştelor… Face cunoştinţă astfel cu tatăl său, dar bucuria revederii le este întreruptă – o mare ameninţare se anunţă în persoana generalului Kai, venit de pe Tărâmul Duhurilor cu răzbunarea-n coarne şi în magicele forţe prin care speră să capteze energia tuturor marilor maeştri kung fu, pentru a deveni indestructibil.
Alături de tatăl său şi de „fraţii” săi panda din mirificul sat în care aceştia îşi duc, izolaţi, dar fericiţi, existenţa, Po trebuie să înveţe să-i ţină piept răzbunătorului Kai, lucru ce îl forţează să-şi descopre o nouă abilitate. Aceea de a vedea ce este unic în fiecare dintre cei apropiaţi şi de a le arăta cum îşi pot pune la lucru talentele, fără a-şi sacrifica personalitatea.
Vizual, filmul este spectaculos, perfect pentru formatul 3D, cu mare atenţie pentru detalii, fie că e vorba de trasăturile personajelor, ori elementele de decor. S-a lucrat, de altfel, după cum declara anul trecut şi preşedintele Dreamworks Animation, Jeffrey Katzenberg, cu o muţime de artişti grafici – o treime dintre ei fiind chinezi, parte a nou-înființatei divizii Oriental Dreamworks – cu cele mai noi echipamente şi tehnologii din domeniul animaţiei, lucru ce a generat peste 60 de milioane de ore de randare (faza finală într-o producţie 3D), faţă de 20 de milioane de ore pentru primul film şi 50 de milioane pentru al doilea.
Acţiunea şi umorul ţin în priză spectatorii mari şi mici, iar de grimase ilare şi replici mucalite nu duc lipsă nici Shifu, nici Maestrul Ooogway, nici chiar fiorosul antagonist. Scena în care un gâscan face ouă încontinuu la apariţia intimidantă a lui Kai, cea în care Po face o baie de relaxare cu „figurinele sale de acţiune”, ori distracţia cu „artefacte” a lui Po şi a tatălui său din templu, au fost doar câteva din momentele ce au stârnit hohote în sală. Există chiar şi o scenă în care villain-ul îşi iese din postura gravă şi amenințătoare, drept răspuns la abordarea jucăuşă şi neconformă cu dramatismul situaţiei a lui Po.
Captivantă este şi lumea suspendată, mirifică, a satului de urşi panda, în care eroul nostru se conectează la marea familie din care se trage şi se bucură de toate plăcerile specifice semenilor săi, la fel de mâncăcioşi, haioşi, ingenioşi şi sensibili la efort ca el (se observă aici, în cele mai mici detalii, infuzia de elemente specifice culturii asiatice – inclusiv mâncarea, îmbrăcămintea, decorul şi accesoriile - supervizate de Oriental Dreamworks).
Scenariştii nu au greşit când au mizat pe drăgălășenia combinată a urşilor panda – rotunjori, jucăuşi, mâncăcioşi şi cu toate astea ambiţioşi si extrordinar de mobili (în felul lor). Scurte scene emoţionante - ce echilibrează scenariul dinamic - au ca sursă teama de a rămâne fără dragul de Po a tatălui adoptiv, Mr. Ping, gascanul din Valea Păcii, dar şi a tatălui biologic, Li Shan, pentru care regăsirea fiului, după atâţia ani, înseamnă şi revenirea acestuia acasă.
Maestrul coloanelor sonore, Hans Zimmer, reuşeşte şi de această dată să compună o secvenţă muzicală memorabilă – cea care îl introduce pe Kai – pe care o veţi murmura probabil şi la ieşirea din sala de cinema şi veţi dori cu siguranţă să o reascultaţi. Cum Kung Fu Panda 3 este şi prima animaţie de buget mare de la Hollywood realizată în colaborare cu o firmă chineză, de pe coloana sonoră nu au lipsit renumiţi muzicieni asiatici.
Interesant de ştiut este şi că printre vocile de urşi panda, Angelina Jolie (care îi dă glas Tigroaicei) şi-a strecurat patru din cei şase copii – Pax (Yoo,) Knox (Ku Ku), Zahara (Meng Meng) şi Shiloh (Lei Lei).
Chiar dacă nu reţinem toate perlele de înţelepciune asiatică presărate în poveste, la final înţelegem cu toţii că „Întotdeauna există ceva de învăţat, chiar şi pentru un Maestru” (Shifu). Este o lecţie despre importanţa descoperii sinelui, a perfecţionării continue şi a rolului colectivităţii în acest proces. Una pe care cei mici o vor asimila în mod plăcut, dar pe care şi spectatorul adult o va găsi distractivă, antrenantă şi relaxantă.
