Inca de la inceput trebuie sa precizez ca senzatia lasata de acest film este una de ambiguitate si de superficialitate. Ambigu pentru ca nu rezolva practic niciun conflict. Prezinta doar o actiune ce se rezolva in timp. Niciun personaj nu are "destinul in maini". Toti sunt intr-o asteptare contemplativa, oarecum tampa.
Superficialitatea izvoraste din orice cadru as putea spune. Lipsa consistentei personajelor, ele neavand ambitii, aspiratii, crezuri; ci doar instincte, este cea mai dureroasa nerealizare a filmului.
Apoi lipsa personajelor opozante, a firilor contradictorii, a caracterelor invers fata de cele principale. Fara asta nu se pot emite judecati de consistenta, de mesaj, de substanta. Pelicula de fata practic nu are decat 3 pesonaje. Restul sunt pe post de figuranti. Apropo, mai apare acel american... care e rostul lui, cu ce contribuie el la crearea tipologiilor si portretelor de personaje... e o mare dilema cred ca si pentru regizor.
Dialogul are un apogeu in a denota aceasta spoiala de sentimente. Acel, "¡nu a fost vina ta si nici a mea" spus la conversatia telefonica de despartire, este motto al filmului in sine... Totul se intampla independent de personaje, de dorinte, vointe, etc. Este o diateza reflexiva a actiunii in sine, nicidecum a persoanelor asa cum e normal. Ele sunt intangibile. Nimic nu ii transforma, nimic nu ii schimba. Au doar din cand in cand rabufniri de moment, apoi linistea se asterne implacabila, asteptandu-se trecerea inexorabila a timpului.
S-a vorbit mult despre personajul Charles ca despre un personaj-tipologie a omului matur, calculat, cizelat, cinic intr-o oarecare masura, stapanit pe romaneste, dar nu s-a pus niciodata problema lipsei demnitatii acestui "aristocrat". Este o perspectiva injositoare care transforma toate acele "calitati" in defecte majore ale conditiei de om. Daca tu nu te respecti...
De asemenea despre Charles se poate observa ca, desi are cea mai mica pondere ca prezenta pe sticla, este cel mai analizat ca si trairi, reactii, sentimente. O analiza foarte proasta facuta, daca e sa ma intrebati pe mine. Acele rabufniri presarate cu amenintari, cu apucaturi de brat de cioban... intrand in contradictoriu cu persoana calma, intelegatoare. Ciudata abordare....
Definind filmul, pot cataloga aceasta productie ca una usuratica, cam la fel de superficiala ca si clasa burgheza pe care vrea sa o reprezinte.Lipseste cu desavarsire mesajul. Tipologia pitipoancei cizelate, incapabila sa se intretina nici macar o luna, care reactioneaza instinctiv, aproape animalic la stimulii carnali si/sau vizuali, au un aer ranced, oarecum contemporan trebuie sa recunosc. La inceput ma duceam cu gandul spre o Anna Karenina a secolului 20, dar de la productia de fata pana la imensitatea acelor trairi, acelor remuscari, acelor framantari este o diferenta incomensurabila.
La fel si tipologia pitiponcului este bine conturata. Acel dezechilibru emotional, tratabil in institutii de specialitate de care pare sa dea dovada acest pana atunci intretinut, (a-i trage o palma din dragoste nu este definitoriu pentru viziunea mea despre romantism), denota o infantilitate si o lipsa de precepte,de substanta umana, greu de suportat.
Cum 1+1 = 2, asa si aici, din firi atat de debile nu se putea naste o poveste de dragoste. Doar daca nu suferim de sindromul "hotului de hoti ii frica", altfel nu vad cum am putea sa traim empatic cu aceste personaje si cu atat mai mult cu aceasta "dragoste".
Ca plus este interpretarea Deneuvei. Impecabila pentru acest tip de "profitoare a sortii".
Un 5,53!
cosmin_kedii
pe 07 Octombrie 2013 16:07
un clasic al cinematografiei Franceze care este adaptat de la cartea de Françoise Sagan care discută interesul a trei personaje , dar , de asemenea, confuzia de sentimente dintre ele
denismeraru
pe 12 Septembrie 2012 11:38
Un film romantic placut, bine realizat, si cu o Catherine Deneuve foarte senzuala
Superficialitatea izvoraste din orice cadru as putea spune. Lipsa consistentei personajelor, ele neavand ambitii, aspiratii, crezuri; ci doar instincte, este cea mai dureroasa nerealizare a filmului.
Apoi lipsa personajelor opozante, a firilor contradictorii, a caracterelor invers fata de cele principale. Fara asta nu se pot emite judecati de consistenta, de mesaj, de substanta. Pelicula de fata practic nu are decat 3 pesonaje. Restul sunt pe post de figuranti. Apropo, mai apare acel american... care e rostul lui, cu ce contribuie el la crearea tipologiilor si portretelor de personaje... e o mare dilema cred ca si pentru regizor.
Dialogul are un apogeu in a denota aceasta spoiala de sentimente. Acel, "¡nu a fost vina ta si nici a mea" spus la conversatia telefonica de despartire, este motto al filmului in sine... Totul se intampla independent de personaje, de dorinte, vointe, etc. Este o diateza reflexiva a actiunii in sine, nicidecum a persoanelor asa cum e normal. Ele sunt intangibile. Nimic nu ii transforma, nimic nu ii schimba. Au doar din cand in cand rabufniri de moment, apoi linistea se asterne implacabila, asteptandu-se trecerea inexorabila a timpului.
S-a vorbit mult despre personajul Charles ca despre un personaj-tipologie a omului matur, calculat, cizelat, cinic intr-o oarecare masura, stapanit pe romaneste, dar nu s-a pus niciodata problema lipsei demnitatii acestui "aristocrat". Este o perspectiva injositoare care transforma toate acele "calitati" in defecte majore ale conditiei de om. Daca tu nu te respecti...
De asemenea despre Charles se poate observa ca, desi are cea mai mica pondere ca prezenta pe sticla, este cel mai analizat ca si trairi, reactii, sentimente. O analiza foarte proasta facuta, daca e sa ma intrebati pe mine. Acele rabufniri presarate cu amenintari, cu apucaturi de brat de cioban... intrand in contradictoriu cu persoana calma, intelegatoare. Ciudata abordare....
Definind filmul, pot cataloga aceasta productie ca una usuratica, cam la fel de superficiala ca si clasa burgheza pe care vrea sa o reprezinte.Lipseste cu desavarsire mesajul. Tipologia pitipoancei cizelate, incapabila sa se intretina nici macar o luna, care reactioneaza instinctiv, aproape animalic la stimulii carnali si/sau vizuali, au un aer ranced, oarecum contemporan trebuie sa recunosc. La inceput ma duceam cu gandul spre o Anna Karenina a secolului 20, dar de la productia de fata pana la imensitatea acelor trairi, acelor remuscari, acelor framantari este o diferenta incomensurabila.
La fel si tipologia pitiponcului este bine conturata. Acel dezechilibru emotional, tratabil in institutii de specialitate de care pare sa dea dovada acest pana atunci intretinut, (a-i trage o palma din dragoste nu este definitoriu pentru viziunea mea despre romantism), denota o infantilitate si o lipsa de precepte,de substanta umana, greu de suportat.
Cum 1+1 = 2, asa si aici, din firi atat de debile nu se putea naste o poveste de dragoste. Doar daca nu suferim de sindromul "hotului de hoti ii frica", altfel nu vad cum am putea sa traim empatic cu aceste personaje si cu atat mai mult cu aceasta "dragoste".
Ca plus este interpretarea Deneuvei. Impecabila pentru acest tip de "profitoare a sortii".
Un 5,53!