Discutii interminabile, pe care le uiti imediat.Distributie medîocra.
alali
pe 28 Septembrie 2018 01:02
Iata-ne in fata primului tom al operei de mari proportii ce cauta sa identifice seductia feminina, "Farmecele, Capriciile si Sex appeal-ul Evei", avand in loc de prefata shortul La boulangere de Monceau (1962) iar ca introducere mediometrajul La carriere de Suzanne (1963). Scurtmetrajul din '62 e mai mult un exercitiu cu camera de filmat. Interesul nu deriva atat din scenariu cat e asigurat de imaginile cu caracter documentar surprinse dintr-un Paris in plina expansiune, un oras boem si plin de viata, urbe ce cu fiecare anotimp devenea tot mai libertina iar tineretul ce-i curgea pron venele asfaltate, mai nonconformist; Exact perioada in care ul francez cunostea un nou avant. Apar si in acest filmulet cateva intrebari ce strabat transversal toata filmarea. Sunt grinzile pe care s-au construti toate cele 6 povesti morale, asa cum sunt ele grupate si recunosccute acum in lumea filmului. Ultima astfel de interogatie, cea din final, "Oare cat m-o fi asteptat?" creaza si cele mai puternice framantari in constientul unui las, asa cum se proclama insusi naratorul.
Cariera Suzanei, a doua astfel de poveste din cele sase, pare o schita a ceea ce vom vedea in filmul al 3-lea, La Collectionneuse, asta daca e sa tinem cont de anul realizarii acestor lucrari si nu de ordinea peliculelor in boxurile nou lansate, unde filmul aftal acum in discutie e al 4-lea, dupa Ma nuit chez Maud, chiar daca ultimul e terminat in 1969 iar Colectionara in 1967. In realizarea review-ului, eu o sa tin cont de cronologia anilor considerand astfel ca asa se poate observa cu adevarat etapele regizorale pe care autorul le-a parcurs si evolutia viziunii sale artistice.
La Collectionneuse e despre Haydee, (Haydee Politoff), in pofida faptului ca intreaga istorie ne e povestita de personajul masculin Adrien, (Patrick Bauchau), cel ce deturneaza intreaga valoare morala a ceea ce vom vedea. Caracterizarile depreciative la adresa frumoasei frantuzoaice sunt usor de inteles, venind din partea cuiva care doar ravneste la fructul interzis. Revelatoare sunt gandurile referitoare la Suzane, ce si incheie filmul, moment in care Bertrand recunoaste ca cea pentru care simtea doar mila, e acum vesela si ca ea e cea care i-a invins pe ei toti chiar inaintea liniei de finish.
Toata situatia din La Collectionneuse iti poate lasa gustul unui tratament misogin. Ideea unei lumi a barbatilor care controleaza femeia dupa bunul plac, e de cateva ori rostita chiar si prin cuvinte. "Va face tot ce eu ii spun" ii zice Adrien colectionarului de antichitati chinezesti; "Ma culc cu tine cand vreau eu. / inca din prima clipa cand am vazut-o am si facut dragoste cu ea.", cuvinte aruncate cu dispret de celalalt personaj masculuin, Daniel, (Daniel Pommereulle), doar pentru a lasa impresia unei superioritati indiscutabile a lor, a barbatilor asupra lui Haydee.
Personajul feminin e altfel structurat. Fara inhibitii, mult mai matura decat partenerii cu care imparte aceeasi casa, ea isi asuma propriul comportament, nesfiindu-se de actiunile intreprinse. Spre deosebire, Adrien, un pseudo-filosof autointitulat artist, cauta o justificare care sa scuze modul parazitar in care isi duce existenta, incercand sa transforme in ceva nobil statutul de cersetor - catalogare facuta de catre bogatul amic. Cu toate argumentatiile gasite, motivari menite sa-l convinga mai intai pe el si apoi pe interlocutor, concluzia e clara. Asa-zisul artist duce o viata fara niciun tel sau viitor.
Filmul lui Rohmer e minunat in primul rand datorita prezentei lui Haydee Politoff. Modul in care camera o contempla in deschiderea proiectiei, vorbeste de la sine despre veneratia pe care regizorul o confera femeii. Inregistrarea pare o mangaiere in care nu exista contact fizic, o soarbere din priviri. Iar cand spun privit, nu ma refer la acel gen de admiratie ci la o dorinta febrila, la pofta carnala si dorinta pacatoasa. Asta simti in mai toate momentele in care obiectivul de filmat surprinde prim-planuri cu parti din trupul voluptos al zeitei-muza. Femeie sa fii si tot vei simti erotismul acelor imagini.
Peisajele, minutios selectate si de multe ori redate in doua-trei cadre distincte, doar pentru a descrie mirificul locatiei, potenteaza senzualul. Soarele atinge pielea asa cum ar fi vrut insusi Adrien sa o faca. Pe langa prezenta inefabila si panorama, al treilea punct de interes il reprezinta caracterul meditativ al gandurilor narate. De aici si factura morala a naratiunii. Decizia ultima luata de Adrien nu inseamna automat si preluarea puterii. In fond, el e cel ce oscileaza intre diferite stari. Haydee isi continua linia comportamentala tipica personajului ei. Ca e morala, imorala, scandaloasa, o priveste doar pe ea.
Concluzie: O realizare de roman, o analiza demna de o lucrare de specialitate si o neascunsa adoratie fata de femeie din partea lui Rohmer. Nicicand o EA nu a fost mai jignita prin monologuri venite din partea unor personaje de calitate indoielnica, dar nici mai divinizata prin imagini demne de un indragostit iremediabil. Nota 7,99!
cosmin742000
pe 08 Ianuarie 2014 12:19
Un film care ar fi avut sansa sa fie mult mai bun , daca nu era umplut de vorbarie pretioasa si pretentioasa n dezacord cu subiectul.
cosmin_kedii
pe 26 Septembrie 2013 11:52
personajele sunt extrem de bine dezvoltate psihologic , și schimbul de idei între ei , dorințele ... Caractere , este fascinanta
Cariera Suzanei, a doua astfel de poveste din cele sase, pare o schita a ceea ce vom vedea in filmul al 3-lea, La Collectionneuse, asta daca e sa tinem cont de anul realizarii acestor lucrari si nu de ordinea peliculelor in boxurile nou lansate, unde filmul aftal acum in discutie e al 4-lea, dupa Ma nuit chez Maud, chiar daca ultimul e terminat in 1969 iar Colectionara in 1967. In realizarea review-ului, eu o sa tin cont de cronologia anilor considerand astfel ca asa se poate observa cu adevarat etapele regizorale pe care autorul le-a parcurs si evolutia viziunii sale artistice.
La Collectionneuse e despre Haydee, (Haydee Politoff), in pofida faptului ca intreaga istorie ne e povestita de personajul masculin Adrien, (Patrick Bauchau), cel ce deturneaza intreaga valoare morala a ceea ce vom vedea. Caracterizarile depreciative la adresa frumoasei frantuzoaice sunt usor de inteles, venind din partea cuiva care doar ravneste la fructul interzis. Revelatoare sunt gandurile referitoare la Suzane, ce si incheie filmul, moment in care Bertrand recunoaste ca cea pentru care simtea doar mila, e acum vesela si ca ea e cea care i-a invins pe ei toti chiar inaintea liniei de finish.
Toata situatia din La Collectionneuse iti poate lasa gustul unui tratament misogin. Ideea unei lumi a barbatilor care controleaza femeia dupa bunul plac, e de cateva ori rostita chiar si prin cuvinte. "Va face tot ce eu ii spun" ii zice Adrien colectionarului de antichitati chinezesti; "Ma culc cu tine cand vreau eu. / inca din prima clipa cand am vazut-o am si facut dragoste cu ea.", cuvinte aruncate cu dispret de celalalt personaj masculuin, Daniel, (Daniel Pommereulle), doar pentru a lasa impresia unei superioritati indiscutabile a lor, a barbatilor asupra lui Haydee.
Personajul feminin e altfel structurat. Fara inhibitii, mult mai matura decat partenerii cu care imparte aceeasi casa, ea isi asuma propriul comportament, nesfiindu-se de actiunile intreprinse. Spre deosebire, Adrien, un pseudo-filosof autointitulat artist, cauta o justificare care sa scuze modul parazitar in care isi duce existenta, incercand sa transforme in ceva nobil statutul de cersetor - catalogare facuta de catre bogatul amic. Cu toate argumentatiile gasite, motivari menite sa-l convinga mai intai pe el si apoi pe interlocutor, concluzia e clara. Asa-zisul artist duce o viata fara niciun tel sau viitor.
Filmul lui Rohmer e minunat in primul rand datorita prezentei lui Haydee Politoff. Modul in care camera o contempla in deschiderea proiectiei, vorbeste de la sine despre veneratia pe care regizorul o confera femeii. Inregistrarea pare o mangaiere in care nu exista contact fizic, o soarbere din priviri. Iar cand spun privit, nu ma refer la acel gen de admiratie ci la o dorinta febrila, la pofta carnala si dorinta pacatoasa. Asta simti in mai toate momentele in care obiectivul de filmat surprinde prim-planuri cu parti din trupul voluptos al zeitei-muza. Femeie sa fii si tot vei simti erotismul acelor imagini.
Peisajele, minutios selectate si de multe ori redate in doua-trei cadre distincte, doar pentru a descrie mirificul locatiei, potenteaza senzualul. Soarele atinge pielea asa cum ar fi vrut insusi Adrien sa o faca. Pe langa prezenta inefabila si panorama, al treilea punct de interes il reprezinta caracterul meditativ al gandurilor narate. De aici si factura morala a naratiunii. Decizia ultima luata de Adrien nu inseamna automat si preluarea puterii. In fond, el e cel ce oscileaza intre diferite stari. Haydee isi continua linia comportamentala tipica personajului ei. Ca e morala, imorala, scandaloasa, o priveste doar pe ea.
Concluzie: O realizare de roman, o analiza demna de o lucrare de specialitate si o neascunsa adoratie fata de femeie din partea lui Rohmer. Nicicand o EA nu a fost mai jignita prin monologuri venite din partea unor personaje de calitate indoielnica, dar nici mai divinizata prin imagini demne de un indragostit iremediabil. Nota 7,99!