Părerea criticului
Intr-o selectie din care varfurile lipsesc, surprinzatorul La graine et le mulet al regizorului de origine tunisiana Abdellatif Kechiche iese inevitabil in evidenta. Din punctul meu de vedere numai I'm Not There, care va putea fi vazut in seara aceastea, ar putea sa-i fure filmului francez premiul cel mare.
Cu sanse si pentru o Coppa Volpi pentru ansamblul de actori, La Graine et le mulet este de o infricosatoare sinceritate, filmat cu camera in mana, comparabil cu 432 in ceea ce priveste fascinatia exercitata si aerul de real, veridic si fatalism pe care-l emana.Slimane Beiji, personajul principal, este un batran muncitor pe un santier naval, obligat de conducere sa se pensioneze. Separat de sotie si copii si traind alaturi de proprietara unei mici pensiuni, Slimane reuseste sa-si convinga cele doua familii, dezbinate de o tacuta rivalitate, sa-l ajute in indeplinirea unui vis foarte vechi: transformarea unui vas darapanat intr-un restaurant a carui principala specialitate va fi cuscus-ul de peste. In pofida tuturor obstacolelor, caci protagonistul face parte din categoria sociala condamnata la o existenta mizera in suburbia franceza, Slimane se apropie incet-incet de indeplinirea visului sau.
In prima jumatate a filmului aparent nu se intampla nimic, pentru ca regizorul o foloseste pentru a ne "preda" personajele si a arata relatiile dintre ele, dar totul facut cu o asemenea sinceritate, incat te simti un adevarat voyeur, un intrus intr-o familie care-ti dezvaluie fara sa vrea si fara sa stie toate secretele ei. O adevarata aventura tacuta, plina de digresiuni, de mici "burti" adorabile (la figurat, dar si la propriu), care se completeaza pentru a cladi o poveste hiperputernica, despre un vis si realizarea lui, despre orgoliu si umilinta, despre detasare si dragoste. Doua ore si jumatate despre o familie dintr-o societate deloc familiara (comunitatea magrebiana din portul mediteranean Sete), dar cu nevoi, dorinte si visuri care devin treptat ale tale, implacabil si pe nesimtite.Prezentat in cateva randuri, La graine et le mulet nu spune nimic, dar pe ecran el devine 150 de minute de fascinatie totala. Un protagonist banal, un context asijderea, un punct culminant care la un moment dat devine previzibil. Dar filmul lui Kechiche este inca o dovada ca de la un simplu sinopsis la produsul finit este un drum imens, pe parcursul caruia se pot petrece o multime de fericite accidente in stare sa-l transforme intr-un film cu adevarat mare. Kechiche reuseste un film simplu si in acelasi timp epic, un melanj de melodrama si comedie, de trivialitate cotidiana si profunda tragedie, care pe mine unul m-a lasat cu gura cascata.
Actorii sunt extraordinari cu totii. In rolul tacutului Slimane Beiji este Habib Boufares, inconjurat de cateva fiare dezlantuite, tinere actrite franceze de origine araba, care fura filmul si-si eclipseaza total partenerii. Dintre ele iese in evidenta frumoasa Hafsia Herzi (foto), protagonista a doua momente aproape neverosimile.
Cu sanse si pentru o Coppa Volpi pentru ansamblul de actori, La Graine et le mulet este de o infricosatoare sinceritate, filmat cu camera in mana, comparabil cu 432 in ceea ce priveste fascinatia exercitata si aerul de real, veridic si fatalism pe care-l emana.Slimane Beiji, personajul principal, este un batran muncitor pe un santier naval, obligat de conducere sa se pensioneze. Separat de sotie si copii si traind alaturi de proprietara unei mici pensiuni, Slimane reuseste sa-si convinga cele doua familii, dezbinate de o tacuta rivalitate, sa-l ajute in indeplinirea unui vis foarte vechi: transformarea unui vas darapanat intr-un restaurant a carui principala specialitate va fi cuscus-ul de peste. In pofida tuturor obstacolelor, caci protagonistul face parte din categoria sociala condamnata la o existenta mizera in suburbia franceza, Slimane se apropie incet-incet de indeplinirea visului sau.
In prima jumatate a filmului aparent nu se intampla nimic, pentru ca regizorul o foloseste pentru a ne "preda" personajele si a arata relatiile dintre ele, dar totul facut cu o asemenea sinceritate, incat te simti un adevarat voyeur, un intrus intr-o familie care-ti dezvaluie fara sa vrea si fara sa stie toate secretele ei. O adevarata aventura tacuta, plina de digresiuni, de mici "burti" adorabile (la figurat, dar si la propriu), care se completeaza pentru a cladi o poveste hiperputernica, despre un vis si realizarea lui, despre orgoliu si umilinta, despre detasare si dragoste. Doua ore si jumatate despre o familie dintr-o societate deloc familiara (comunitatea magrebiana din portul mediteranean Sete), dar cu nevoi, dorinte si visuri care devin treptat ale tale, implacabil si pe nesimtite.Prezentat in cateva randuri, La graine et le mulet nu spune nimic, dar pe ecran el devine 150 de minute de fascinatie totala. Un protagonist banal, un context asijderea, un punct culminant care la un moment dat devine previzibil. Dar filmul lui Kechiche este inca o dovada ca de la un simplu sinopsis la produsul finit este un drum imens, pe parcursul caruia se pot petrece o multime de fericite accidente in stare sa-l transforme intr-un film cu adevarat mare. Kechiche reuseste un film simplu si in acelasi timp epic, un melanj de melodrama si comedie, de trivialitate cotidiana si profunda tragedie, care pe mine unul m-a lasat cu gura cascata.
Actorii sunt extraordinari cu totii. In rolul tacutului Slimane Beiji este Habib Boufares, inconjurat de cateva fiare dezlantuite, tinere actrite franceze de origine araba, care fura filmul si-si eclipseaza total partenerii. Dintre ele iese in evidenta frumoasa Hafsia Herzi (foto), protagonista a doua momente aproape neverosimile.
