Jep – un tip inteligent, spontan, detasat, un boem admirabil:
„Primul lucru de care mi-am dat seama imediat ce am implinit 65 de ani a fost ca nu mai pot sa imi pierd vremea cu lucruri pe care nu mi le doresc.”
„Asculta Stefania: noi am facut vreodata dragoste?” / „Sigur ca nu.” / „Asta e o mare nedreptate. Va trebui sa rezolvam aceasta problema”.
Imaginea, peisajele din film, muzica sunt extraordinare. E un film la care te uiti cu „voluptate”.
Intregul filmul este plin de metafore – spre rusinea mea, pe multe dintre ele nu le-am patruns. Dar, pana la urma, si in asta consta frumusetea unui film artistic si, finalmente, a unei opere de arta: sa te faca sa iti pui intrebari. Nu conteaza daca toti privitorii ajung la acelasi raspuns, ci faptul ca fiecare dintre ei este pus pe ganduri.
„Raspunsul” meu la „intrebarile” iscate dupa ce am vazut, revazut si re-revazut acest film este ca totul e efemer, trecator si, din pacate, iti dai seama de asta brusc, la o anumita varsta; ca trebuie sa incerci sa iti traiesti viata frumos si sa nu te iei prea in serios: „Ar trebui sa ne privim in ochi mai des, sa ne tinem de mana si sa ne luam putin peste picior”.
Imaginea si muzica din final (Vladimir Martynov: „The Beatitudes” – Kronos Quartet) sunt de poveste..
balta67verde
pe 10 Ianuarie 2017 08:53
Un film exceptional ! L-am vazut din greseala aseara la TV si mi-a placut foarte mult. Merita revazut. NU recomand fanilor filmelor americane de actiune !
Vegetarian
pe 09 Ianuarie 2017 15:35
Categoria 51 - 60 de ani = filme cu actori in rol principal intre 51 si 60 de ani = la 54 ani Toni Servillo scriitor aflat în pragul bătrâneții, Jep Gambardella , rememorează tinerețea lui in Roma cu politicieni , artiști, femei din înalta societate, intelectuali , delincvenți .
ciprian_ciobotaru
pe 15 Aprilie 2016 14:31
deci se poate si in europa :))) superb !!! ....................................
Darkayn
pe 19 Ianuarie 2016 16:04
Exceptional, o asa siropoasă peliculă, n-am cuvinte...atât de delicată și elegantă, dar care cu o iscusintă fină tratează niște probleme esențiale ale existenței si a culturii. Coloana sonoră la fel fermecatoare!
Anaissss
pe 07 Iunie 2015 02:15
Este obligatoriu de vizionat pentru iubitorii de arta . Cei care iubesc filmele de actiune sau aventura in mod cert se vor plictisi ! Din punctul meu de vedere este sublim . Roma - Citta Eterna - Caput Mundi !!
lili22
pe 26 Aprilie 2015 23:41
Despre frumusetea Romei, a oamenilor care traiesc frumos, cu stil, nicio imagine care sa-ti zgarie retina.
leo26
pe 03 Decembrie 2014 19:00
Dincolo de ce vrea sa transmita filmul, luat per total, este o mare pierdere de timp, sa ma rezum doar la ideea filmului care-i bunicica, sa raman doar cu asta? Prefer sa fiu sincer, sa afirm ca-i un film care nu merita.
into_the_labyrinth
pe 27 Septembrie 2014 03:59
Un film care merită văzut - poate că nu reuşeşte să transmită emoţii profunde, dar este în primul rând o satiră la adresa înaltei societăţi plină de un umor caustic şi de bună calitate. Eroul nu are pretenţia neapărat de a fi cel mai bun, “în vârf”, aşa cum îşi dorea în tinereţe, dar este onest şi deschis faţă de ceilalţi, neconfecţionându-şi o identitate, nepretinzând că este “altcineva”, aşa cum proceda majoritatea. Unele replici sunt de-a dreptul savuroase. Filmul reuşeşte să îmbine elementele comice cu cele dramatice, fără a excela însă ca dramă. Te pune pe gânduri cu privire la superficialitatea, preţiozitatea şi decadenţa lumii în care trăim, fiecare dintre noi (o lume însă cu enorm de multe pretenţii). Uşor şarjat pe alocuri, dar per ansamblu o realizare remarcabilă.
andyy
pe 04 August 2014 01:40
Nu contest valoarea acestui film, dar eu, un simpu cinefil ocazional, nu l-am inteles. Am remarcat cadrele frumoase si pline de arta in care a fost filmat.
sandy-celtul
pe 15 Iunie 2014 21:20
Un film intradevar frumos! Eu il recomand cu mare incredere, imposibil sa nu placa cuiva!
cezarika21
pe 30 Mai 2014 13:02
"Cel mai important lucru ce l-am descoperit la câteva zile după ce-am împlinit 65 de ani e că nu mai pot risipi nicio clipă făcând lucruri pe care nu vreau să le fac. Când am sosit la Roma, la vârsta de 26 de ani, eram grăbit să ajung imediat, aproape fără să-mi dau seama, în ceea ce se poate defini ca vârtejul vieţii societăţii mondene. Însă nu doream doar să trăiesc viaţa societăţii mondene. Voiam să fiu regele societăţii mondene. Şi am reuşit. Nu voiam doar să particip la petreceri. Voiam să am puterea de a le face nereuşite". Aşa se poate caracteriza viaţa scriitorului Jep Gambardella (Toni Servillo) din "La grande belleza".
M-am gândit mult cum ar arăta viaţa jurnalistului Marcello Rubini din "La dolce vita" (capodopera lui Fellini), la vârsta senectuţii. Ştiam că personajul nu se putea sinucide, aşa cum a făcut-o prietenul său, Steiner, ca o formă de protest faţă de lâncezeala unei societăţi burgheze guvernate de "dolce far niente" şi de strălucirea decadentă a unei vieţi artificiale, lipsită de sens. Ei bine, Jep Gambardella este o imagine a lui Marcello Rubini la anii bătrâneţii, acelaşi căutător neobosit al "marii frumuseţi". Ca şi Marcello, Jep colindă petrecerile nocturne ale Romei, plictisindu-se în compania unor bogătaşi şi artişti superficiali, ce emit panseuri stridente şi futile. Toată această faună de personaje hedoniste este cutremurată doar de ideea morţii care se apropie cu fiecare zi ce trece şi pe care încearcă zadarnic să o uite.
Filmul este un mozaic de cadre plastice, lipsite de continuitate, care conturează disperarea existenţială simţită de personajul principal, ameţită cu băuturi fine, dansuri animalice, partide nebune de sex şi, din când în când, contemplări ale operelor de artă ce au supravieţuit timpului. "La grande belleza" este bine realizat în plan estetic, cu imagini sobre, elegante, în stil baroc, ce au scopul de a reda strălucirea aparentă a "cetăţii eterne", privită ca un oraş al depravării şi al superficialităţii, al formei fără fond. Spectacolul sorrentinian este unul grotesc, tipic fellinian. Camera de filmat glisează între imaginile ce prezintă arta perenă (Colosseum-ul, Castelul Sant'Angelo, sculpturi vechi din timpul lui Michelangelo) şi imaginile ce arată o quasi-artă superficială şi mediocră (lovitul cu capul de pereţi, mâzgălelile fetiţei ce ţipă, aruncatul de cuţite într-o cântăreaţă, mii de fotografii ale aceleiaşi persoane ce nu aduc spectatorului niciun mesaj sau dispariţia regizată a unei girafe).
Spre deosebire de filmele lui Fellini, regizorul Paolo Sorrentino insistă însă prea puţin asupra ideilor, exprimându-se mai mult vizual decât vocal. Filmul se adresează mai mult simţurilor decât intelectului, fiind o critică a snobismului şi a existenţei artificiale bazate pe hedonism.
Kul
pe 07 Aprilie 2014 01:33
La grande bellezza (2013)
- am o “prejudecata” / setting / preludiu pt. filmele care reusesc sa ma castige de la primele 3 cadre. did.
- tot filmul e plin de cadre ff misto si anticipabile (ex.: uite prin fereastra asta mare si goala pe care se tot insista n-ar fi misto sa treaca pitica aia creepy – parca rupta din Twin Peaks – lent asa… si trece)
- se straduie mult pe camera. macara, filmare elicopter.
- plus, e altfel. da, are ceva din Holy Motors (2012) dar ala era un sictir catre public si e despre cinema, si e mult-mult mai criptic.
- are fir epic (!). nu parea din trailer, ba are si e chiar solid & consistent.
- filmul este despre viata unui scriitor monden si blazat care a ajuns la 65 de ani si cauta reinventarea (radacinile) – solutia.
- decadent(as). pretentios, usor pedant. “deosebit”
- Ramona este superba, in genul Monica Belluci milfy. striparita la 40 de ani cu care are o mini-poveste, singura prezenta feminina din film de care se ataseaza. & dies. aparitie fix ca o tigare.
- laitmotivul “De ce n-ai mai scris?”, raspuns: “Ca am iesit prea mult seara in oras” :) inexact.
- personajele sunt ‘solo vecchii’
- arta si decadenta
- obsesia marii
- girafa, si nu elefantul. mai pe eleganta, mai cu motz.
- si radacinile sale erau marea.
- actorul T.S. face un rol de referinta. premii?
- daca era facut de Hollywood era o poveste gen Sideways (2004)
- "Da, aşa e, am ratat totul în viaţă, dar a meritat fiecare secundă" M.B.
Mi-a placut, chiar nu ma asteptam sa fie atat de epic, sa aiba o poveste – desi ascunsa dupa perdele de imagini si visuals – si, culmea, sa livreze lectii si perle de intelepciune-viata. Despre dragostea de a trai dupa ce ai trait deja aproape tot ce-ai vrut sa.
GabrielaSirbu
pe 03 Aprilie 2014 14:14
Imagine, povesti, personaje, Jep Gambardella ...un film neastepta de bun, iar multi dintre cei care au comentat filmul pana acum, au facut-o foarte bine, asadar, mergeti sa-l vedeti, LA CINEMA!
vlado_
pe 01 Aprilie 2014 12:56
Un film care nu se poate povestii. Obligatoriu de vazut de catre iubitorii filmelor europene. Fanii "retetei" americane nu vor rezista mai mult de o ora in sala.
O capodopera !
pe 31 Martie 2014 19:15
[...] la capitolul acţiune stă mai prost, La Grande Bellezza compensează perfect la cel privind imaginile şi jocul actoricesc. Filmul trimite spre zona [...]
cotzofica
pe 14 Februarie 2014 10:40
Filmul reprezintă propunerea Italiei pentru Oscar. Are imagini excelente însoţite de un soundtrack bine ales, atât pentru a prezenta viaţa de noapte în Roma, cât şi Roma din perspectiva culturală şi artistică. Satirizează protipendada Romei, falşii oameni de cultură, în dauna celor care caută (sau care au găsit deja "Marea frumuseţe"). Un film puţin cam static şi poate nu e pe placul unora care preferă filmele alerte, cu acţiune intensă.
Mi-a plăcut mult scena cu injectarea botox-ului şi modul cum decurgea toată afacerea.
mihaelatb
pe 27 Ianuarie 2014 00:02
Este un film despre cautarea frumusetii, o frumusete exterioara, de fatada, cand adevarata frumusete este cea interioara, vezi parabola radacinilor mancate de sora Maria, in ele este seva.
Societatea lui Gambardella, este o societate de dolce far niente, decadenta, constienta de viata lipsita de scop pe care o duce. Filmul se aseamana cumva cu Decameronul lui Giovanni Boccaccio , dar un Boccaccio ilustrat de Amedeo Modigliani( pozele facute zilnic seamana izbitor cu portretele lui Modigliani) in colaborare cu Toulouse Lautrec.
Pentru ca Gambardella se invarte intr-un cerc de oameni ciudati, asemanatori cu cei ce apar in tablourile pictorului francez.
Filmul este bine realizat, iar coloana sonora puncteaza foarte bine momentele mai deosebite, dar este un film de genul arta pentru arta, ori eu prefer arta cu tendinta
lazar90
pe 19 Ianuarie 2014 03:58
film cu vână
p.s.
fizionomic, actorul principal e o contopire naturală între Ghe. Zamfir, Ovidiu Lipan „Țăndărică” și George Mihăiță
Praslea
pe 13 Ianuarie 2014 21:20
Un film foarte bun. Scene de susans, dragoste, drame reale si o interpretare buna a rolurilor. Il recomand cu caldura...
sabinalin
pe 23 Decembrie 2013 15:56
"Toate drumurile duc la Roma"... Era valabil in vechime, acum nu prea mai e valabil insa Cetatea Eterna si-a pastrat neintinat farmecul in ciuda vicisitudinilor timpurilor, in ciuda problemelor de tot felul, in ciuda asaltului prostului gust. Am visat inca de mic sa vad Roma, sa calc pe urmele celor care ne sunt stramosi ca noi, ca vor altii sau nu, de la Rim ne tragem chiar daca de prea multe ori nu ne ridicam la inaltimea acestei dulci poveri. Mi s-a indeplinit acel vis in urma cu cativa ani, pentru cel care scrie Roma si Paris sunt cele mai frumoase orase ale lumii, bineinteles alaturi de orasul natal... Daca n-ar fi existat "La dolce vita" acest splendid filmat "La grande bellezza" ar fi fost o capodopera. In context e "doar" un film foarte bun ceea ce nu-i putin lucru. Si mai marcheaza un punct enorm" i-a luat fata lui Adele la Premiile Academiei Europene de Film...
pe 23 Decembrie 2013 15:16
Folosind cea mai simplă descriere posibilă, în ton cu titlul, pot spune că La Grande Bellezza este marea frumusețe cinematografică a anului 2013, cel puțin din punct de vedere al filmelor europene. Printr-o combinație de Fellini cu Malick, rezultă o marcă înregistrată Paolo Sorrentino . Filmul este construit din diferite situaţii de viaţă mai mult … Continue reading →
xerses
pe 17 Decembrie 2013 16:33
Un film numai bun pentru Cronicuta culturala a lui Gainusa....
cosmin742000
pe 16 Decembrie 2013 11:01
Un film de arta excelent , nici nu mai stiam ca in ziua de azi se mai fac filme de arta , care sa fie si bune. Un film de arta in care arta este luata peste picior.Superb
aayana
pe 05 Decembrie 2013 03:32
În ce constă frumusețea vieții? Mă tem că nu există două răspunsuri identice, dacă oprești întâmplător oameni pe stradă cu această întrebare. Unii dintre ei o vor găsi în petreceri, muzică, literatură, prietenie, teatru, dragoste, sex, dans, rețete culinare, credință, pictură. Nu neapărat în această ordine și nu bifate toate. Dar marea frumusețe? Jep Gambardella pare a colecționa momente prețioase. Este scriitor și se mândrește cu singurul roman dus până la capăt, ce a avut oareșce succes. Viața i se pare o continuă pagină albă ce așteaptă să fie pictată. Dar cum altfel scrii, până nu trăiești?
A venit în Roma pe când era tânăr. A vrut să ajungă sus, să fie inima petrecerilor, să scrie, să iubească, să găsească mulțumirea și împlinirea. Pentru ce alergăm cu toții? Filmul este o colecție de momente, întrebări și nostalgii ale bărbatului pus în fața acelui moment când timpul nu mai poate fi pierdut acolo unde nu vrei să te afli. Cu alte cuvinte, câți dintre noi suntem acolo unde nu vrem să stăm, câți dintre noi petrecem timp de calitate?
Regizorul ne trece prin fața ochilor viața de noapte a Romei, clădirile cu puternic miros de istorie, puritatea din ochii copiilor, femei dezgolite, artiști care vor să strălucească, nebuni și sfinți. Totul la un loc. Impactul creat de aceste înșiruiri vizuale, dau filmului, alături de coloana sonoră, un dinamism și totdată un aer nostalgic. Ce ai făcut cu viața ta? Pe cine ai lăsat să plece, pe cine ai iubit, ce ai creat, unde ai ajuns, spre ce te îndrepți? Sunt câteva întrebări ce par a sublinia existența lui Jep. Și de ce nu, a noastră, a tuturor.
De notat accentul napoletan care dă savoare personajului Jep. De altfel, actorul, Toni Servillo s-a născut în Campania. Nu știam acest detaliu când am vizionat filmul. Acum înțeleg autenticitatea limbajului.
Ar mai fi de menționat câteva replici din film dar aș deconstrui povestea. La grande belezza are meritul de a reda cu finețe aerul mediteranean, cu toate culorile lui, frământările intelectualului italian și profunzimea din spatele zâmbetului.
„Primul lucru de care mi-am dat seama imediat ce am implinit 65 de ani a fost ca nu mai pot sa imi pierd vremea cu lucruri pe care nu mi le doresc.”
„Asculta Stefania: noi am facut vreodata dragoste?” / „Sigur ca nu.” / „Asta e o mare nedreptate. Va trebui sa rezolvam aceasta problema”.
Imaginea, peisajele din film, muzica sunt extraordinare. E un film la care te uiti cu „voluptate”.
Intregul filmul este plin de metafore – spre rusinea mea, pe multe dintre ele nu le-am patruns. Dar, pana la urma, si in asta consta frumusetea unui film artistic si, finalmente, a unei opere de arta: sa te faca sa iti pui intrebari. Nu conteaza daca toti privitorii ajung la acelasi raspuns, ci faptul ca fiecare dintre ei este pus pe ganduri.
„Raspunsul” meu la „intrebarile” iscate dupa ce am vazut, revazut si re-revazut acest film este ca totul e efemer, trecator si, din pacate, iti dai seama de asta brusc, la o anumita varsta; ca trebuie sa incerci sa iti traiesti viata frumos si sa nu te iei prea in serios: „Ar trebui sa ne privim in ochi mai des, sa ne tinem de mana si sa ne luam putin peste picior”.
Imaginea si muzica din final (Vladimir Martynov: „The Beatitudes” – Kronos Quartet) sunt de poveste..
M-am gândit mult cum ar arăta viaţa jurnalistului Marcello Rubini din "La dolce vita" (capodopera lui Fellini), la vârsta senectuţii. Ştiam că personajul nu se putea sinucide, aşa cum a făcut-o prietenul său, Steiner, ca o formă de protest faţă de lâncezeala unei societăţi burgheze guvernate de "dolce far niente" şi de strălucirea decadentă a unei vieţi artificiale, lipsită de sens. Ei bine, Jep Gambardella este o imagine a lui Marcello Rubini la anii bătrâneţii, acelaşi căutător neobosit al "marii frumuseţi". Ca şi Marcello, Jep colindă petrecerile nocturne ale Romei, plictisindu-se în compania unor bogătaşi şi artişti superficiali, ce emit panseuri stridente şi futile. Toată această faună de personaje hedoniste este cutremurată doar de ideea morţii care se apropie cu fiecare zi ce trece şi pe care încearcă zadarnic să o uite.
Filmul este un mozaic de cadre plastice, lipsite de continuitate, care conturează disperarea existenţială simţită de personajul principal, ameţită cu băuturi fine, dansuri animalice, partide nebune de sex şi, din când în când, contemplări ale operelor de artă ce au supravieţuit timpului. "La grande belleza" este bine realizat în plan estetic, cu imagini sobre, elegante, în stil baroc, ce au scopul de a reda strălucirea aparentă a "cetăţii eterne", privită ca un oraş al depravării şi al superficialităţii, al formei fără fond. Spectacolul sorrentinian este unul grotesc, tipic fellinian. Camera de filmat glisează între imaginile ce prezintă arta perenă (Colosseum-ul, Castelul Sant'Angelo, sculpturi vechi din timpul lui Michelangelo) şi imaginile ce arată o quasi-artă superficială şi mediocră (lovitul cu capul de pereţi, mâzgălelile fetiţei ce ţipă, aruncatul de cuţite într-o cântăreaţă, mii de fotografii ale aceleiaşi persoane ce nu aduc spectatorului niciun mesaj sau dispariţia regizată a unei girafe).
Spre deosebire de filmele lui Fellini, regizorul Paolo Sorrentino insistă însă prea puţin asupra ideilor, exprimându-se mai mult vizual decât vocal. Filmul se adresează mai mult simţurilor decât intelectului, fiind o critică a snobismului şi a existenţei artificiale bazate pe hedonism.
- am o “prejudecata” / setting / preludiu pt. filmele care reusesc sa ma castige de la primele 3 cadre. did.
- tot filmul e plin de cadre ff misto si anticipabile (ex.: uite prin fereastra asta mare si goala pe care se tot insista n-ar fi misto sa treaca pitica aia creepy – parca rupta din Twin Peaks – lent asa… si trece)
- se straduie mult pe camera. macara, filmare elicopter.
- plus, e altfel. da, are ceva din Holy Motors (2012) dar ala era un sictir catre public si e despre cinema, si e mult-mult mai criptic.
- are fir epic (!). nu parea din trailer, ba are si e chiar solid & consistent.
- filmul este despre viata unui scriitor monden si blazat care a ajuns la 65 de ani si cauta reinventarea (radacinile) – solutia.
- decadent(as). pretentios, usor pedant. “deosebit”
- Ramona este superba, in genul Monica Belluci milfy. striparita la 40 de ani cu care are o mini-poveste, singura prezenta feminina din film de care se ataseaza. & dies. aparitie fix ca o tigare.
- laitmotivul “De ce n-ai mai scris?”, raspuns: “Ca am iesit prea mult seara in oras” :) inexact.
- personajele sunt ‘solo vecchii’
- arta si decadenta
- obsesia marii
- girafa, si nu elefantul. mai pe eleganta, mai cu motz.
- si radacinile sale erau marea.
- actorul T.S. face un rol de referinta. premii?
- daca era facut de Hollywood era o poveste gen Sideways (2004)
- "Da, aşa e, am ratat totul în viaţă, dar a meritat fiecare secundă" M.B.
Mi-a placut, chiar nu ma asteptam sa fie atat de epic, sa aiba o poveste – desi ascunsa dupa perdele de imagini si visuals – si, culmea, sa livreze lectii si perle de intelepciune-viata. Despre dragostea de a trai dupa ce ai trait deja aproape tot ce-ai vrut sa.
O capodopera !
Mi-a plăcut mult scena cu injectarea botox-ului şi modul cum decurgea toată afacerea.
Societatea lui Gambardella, este o societate de dolce far niente, decadenta, constienta de viata lipsita de scop pe care o duce. Filmul se aseamana cumva cu Decameronul lui Giovanni Boccaccio , dar un Boccaccio ilustrat de Amedeo Modigliani( pozele facute zilnic seamana izbitor cu portretele lui Modigliani) in colaborare cu Toulouse Lautrec.
Pentru ca Gambardella se invarte intr-un cerc de oameni ciudati, asemanatori cu cei ce apar in tablourile pictorului francez.
Filmul este bine realizat, iar coloana sonora puncteaza foarte bine momentele mai deosebite, dar este un film de genul arta pentru arta, ori eu prefer arta cu tendinta
p.s.
fizionomic, actorul principal e o contopire naturală între Ghe. Zamfir, Ovidiu Lipan „Țăndărică” și George Mihăiță
A venit în Roma pe când era tânăr. A vrut să ajungă sus, să fie inima petrecerilor, să scrie, să iubească, să găsească mulțumirea și împlinirea. Pentru ce alergăm cu toții? Filmul este o colecție de momente, întrebări și nostalgii ale bărbatului pus în fața acelui moment când timpul nu mai poate fi pierdut acolo unde nu vrei să te afli. Cu alte cuvinte, câți dintre noi suntem acolo unde nu vrem să stăm, câți dintre noi petrecem timp de calitate?
Regizorul ne trece prin fața ochilor viața de noapte a Romei, clădirile cu puternic miros de istorie, puritatea din ochii copiilor, femei dezgolite, artiști care vor să strălucească, nebuni și sfinți. Totul la un loc. Impactul creat de aceste înșiruiri vizuale, dau filmului, alături de coloana sonoră, un dinamism și totdată un aer nostalgic. Ce ai făcut cu viața ta? Pe cine ai lăsat să plece, pe cine ai iubit, ce ai creat, unde ai ajuns, spre ce te îndrepți? Sunt câteva întrebări ce par a sublinia existența lui Jep. Și de ce nu, a noastră, a tuturor.
De notat accentul napoletan care dă savoare personajului Jep. De altfel, actorul, Toni Servillo s-a născut în Campania. Nu știam acest detaliu când am vizionat filmul. Acum înțeleg autenticitatea limbajului.
Ar mai fi de menționat câteva replici din film dar aș deconstrui povestea. La grande belezza are meritul de a reda cu finețe aerul mediteranean, cu toate culorile lui, frământările intelectualului italian și profunzimea din spatele zâmbetului.