"critica adusa consumerismului" sau hedonismului e de o stangacie uluitoare pt.mine avand in vedere profesionistii implicati.De aceeasi calitate meritata deci,si comentariile.Ce inseamna dom'le sa asimilezi asa prost informatiile sa nu zic cultura. Singurul lucru de calitate,sigur neremarcat de comentatori, -Muzica superba.De ce nu gasesc ce e de unde e?
stefan_alex_ciobanu
pe 21 Iulie 2022 01:08
La Grande bouffe (1973, reg Marco Ferreri) Marea Crăpelniță se înscrie în rândul acelor filme pe care nu îndrăznești să le recomanzi prea ușor, cum este și cazul mult mai răsunătorului Salo din 1975. Prinși într-un festin gargantuesc în plin secol XX, patru domni se retrag într-o vilă (în spate stă un macabru joc care se intuiește din replici) unde mânâncă, mănâncă, filosofează, cântă la pian, iubesc, apoi iar mănâncă și mănâncă. Atmosfera din film îți reînvie alte filme făcute, întâmplător sau nu, în aceeași perioadă: 1972-Le charme discret de la bourgeoisie, 1974- The Phantom of Liberty, 1975-Salo etc. Astfel stând lucrurile te așezi într-un anumit fel în fotoliu, știind ce te așteaptă. De altfel, regizorul recunoaște influențele regizorilor Louis Bunuel sau chiar Tod Browning (mai ales filmul Freaks din 1932).
Da, filmul este o satiră adusă consumerismului sub lupa unor gesturi freudiene duse voit către un extrem morbid greu de suportat. Rezultă o exagerare a comportamentului unei clase sociale (să nu uităm perioada în care apare filmul), din care, lipsind contrapartea care să redea cumva un echilibru, ajunge la privitor un rezultat lipsit de orice estetică, mai exact o caricatură grotescă. Faptul că atitudinea lor din timpul orgiei culinare este dominată de o veselie nedisimulată, bulversează puternic. Să spui că îți place acest film nu înseamnă că ești de acord cu comportamentul zugrăvit, înseamnă ca apreciezi limbajul violent, voit exagerat.
Marco Ferreri provoacă în acest film totul până la grotesc, până la insuportabil. Se folosește conștient de celebritatea deja câștigată a actorilor (cărora le păstrează numele mic în film: Marcello Mastroianni, Michel Piccoli, Philippe Noiret, Ugo Tognazzi, Andréa Ferréol).
liana10
pe 27 Aprilie 2020 02:22
Acest film e recomandat gurmanzilor. Se mănâncă mult, copios, multe copane de pui, de raţă, de gâscă, de curcan, munţi de piure, pizza, tort, tartă, dar nimeni nu găteşte. Toate preparatele sunt mereu bune şi gata pentru a fi servite. Lăcomia este un păcat. Preacurvia este un păcat. Iar cele patru personaje masculine au bifat din plin aceste păcate, drept urmare, merită să moară.
defav
pe 08 Februarie 2019 14:02
Filmul are un stil cam grotesc si deprimant , servind scopului sau de a descrie povestea unor oameni hedonisti, lipsiti de viziunea spirituala asupra vietii, exact cum a descris in postarea lui cezarika21.
Ca e o satira , ca descrie decadenta lumii asa-zis aristocrate, mai putin m-a interesat , desi si-a atins scopul din punctul asta de vedere (pe alocuri cu niste exagerari de gen umor- noir), dar pe de alta parte, sunt nemultumit din cauza lipsei lui de atractivitate ,lipsei suspansului si chiar povestea nu-mi pare bine inchegata, nu m-a captivat.
Niste actori buni , pusi in niste roluri meschine , dar asta e viata de actor , mai bine ii vedeti in alte roluri, mai glorioase .
Astea-s pareri personale , evident, si daca simt ca nu as mai revedea vreun film , automat il etichetez drept slabut , mediocru .Deci e "case closed ".
lili22
pe 28 Decembrie 2018 13:43
In ciuda distributiei este un film deprimant si cam gretos.Greu de suportat.
cezarika21
pe 23 Aprilie 2015 08:16
În urmă cu aproape două milenii și jumătate, filozoful grec Socrate spunea ”mănânci pentru a trăi, nu trăiești pentru a mânca”, susținând supremația nevoilor omenești superioare asupra nevoilor primare (așa cum o arată și piramida lui Maslow), precum și a rațiunii asupra fizicului. Opiniei lui Socrate i s-a opus concepția lui Epicur potrivit căreia oamenii ar trebui să caute plăcerile simple și naturale ale vieții. Divergența între cele două opinii se menține și astăzi.
”La Grande bouffe” este un film complex ca idee, dar realizat într-un stil accesibil omului simplu. Filmul este în esență o satiră grotescă la adresa consumatorismului și a atitudinii animalice și iraționale a oamenilor, precum și a lipsei de sens a vieții bazate pe hedonism.
Personajele principale, patru oameni realizați din punct de vedere social, cu o educație înaltă, dar cu o viață spirituală goală, se întrunesc într-o vilă veche unde, ca niște ”crai de Curtea Veche”, se dedau dezmățului trupesc, realizând un ospăț pantagruelic, combinat cu reprize nereușite de amor. Cei patru bărbați sunt plictisiți de existența lor mediocră, în care au experimentat cam tot ce era de experimentat pe plan fizic. Deși par realizați din punct de vedere social, ei se arată a fi în realitate niște oameni grosolani, spoiți pe dinafară, dar găunoși pe interiori, care alternează comentariile în materie de artă, muzică sau limbi străine cu râgâituri, pârțâieli interminabile și o lăcomie irațională.
Practicând un stil cinematografic morbid și grotesc, regizorul Marco Ferreri scoate în evidență decadența societății burgheze fără aspirații spirituale și cu moravuri tot mai joase, o lume lacomă, irațională și lipsită de sens. Întrebarea pe care o pune în mod indirect Ferreri este următoarea: în definitiv pentru ce trăim? Cum ar trebui să fie existența noastră? Secvența finală, cu o natură moartă, lipsită de prezența omului, simbolizează pustietatea și lipsa de sens a vieții oamenilor. Universul pare astfel un ”paradis devastat”, din care omul s-a autoexclus, înlocuindu-și spiritul cu materia.
cosmin742000
pe 04 Octombrie 2013 16:00
Un film erotic de arta fara nimic.cu care sa ramai in afara de scarbisenii , tipic pentru Marco Ferreri.Am tras acest film vazand ca totusi joaca 4 actori mari in el , sperand ca nu o sa se compromita intr-un fim tipic al lui Marco Ferreri.M-am inselat
MrJuVe
pe 20 Martie 2013 16:15
Pe cat de bun, pe atat de scarbos. Inarmati-va cu multa rabdare si un stomac tare!
Da, filmul este o satiră adusă consumerismului sub lupa unor gesturi freudiene duse voit către un extrem morbid greu de suportat. Rezultă o exagerare a comportamentului unei clase sociale (să nu uităm perioada în care apare filmul), din care, lipsind contrapartea care să redea cumva un echilibru, ajunge la privitor un rezultat lipsit de orice estetică, mai exact o caricatură grotescă. Faptul că atitudinea lor din timpul orgiei culinare este dominată de o veselie nedisimulată, bulversează puternic. Să spui că îți place acest film nu înseamnă că ești de acord cu comportamentul zugrăvit, înseamnă ca apreciezi limbajul violent, voit exagerat.
Marco Ferreri provoacă în acest film totul până la grotesc, până la insuportabil. Se folosește conștient de celebritatea deja câștigată a actorilor (cărora le păstrează numele mic în film: Marcello Mastroianni, Michel Piccoli, Philippe Noiret, Ugo Tognazzi, Andréa Ferréol).
Ca e o satira , ca descrie decadenta lumii asa-zis aristocrate, mai putin m-a interesat , desi si-a atins scopul din punctul asta de vedere (pe alocuri cu niste exagerari de gen umor- noir), dar pe de alta parte, sunt nemultumit din cauza lipsei lui de atractivitate ,lipsei suspansului si chiar povestea nu-mi pare bine inchegata, nu m-a captivat.
Niste actori buni , pusi in niste roluri meschine , dar asta e viata de actor , mai bine ii vedeti in alte roluri, mai glorioase .
Astea-s pareri personale , evident, si daca simt ca nu as mai revedea vreun film , automat il etichetez drept slabut , mediocru .Deci e "case closed ".
”La Grande bouffe” este un film complex ca idee, dar realizat într-un stil accesibil omului simplu. Filmul este în esență o satiră grotescă la adresa consumatorismului și a atitudinii animalice și iraționale a oamenilor, precum și a lipsei de sens a vieții bazate pe hedonism.
Personajele principale, patru oameni realizați din punct de vedere social, cu o educație înaltă, dar cu o viață spirituală goală, se întrunesc într-o vilă veche unde, ca niște ”crai de Curtea Veche”, se dedau dezmățului trupesc, realizând un ospăț pantagruelic, combinat cu reprize nereușite de amor. Cei patru bărbați sunt plictisiți de existența lor mediocră, în care au experimentat cam tot ce era de experimentat pe plan fizic. Deși par realizați din punct de vedere social, ei se arată a fi în realitate niște oameni grosolani, spoiți pe dinafară, dar găunoși pe interiori, care alternează comentariile în materie de artă, muzică sau limbi străine cu râgâituri, pârțâieli interminabile și o lăcomie irațională.
Practicând un stil cinematografic morbid și grotesc, regizorul Marco Ferreri scoate în evidență decadența societății burgheze fără aspirații spirituale și cu moravuri tot mai joase, o lume lacomă, irațională și lipsită de sens. Întrebarea pe care o pune în mod indirect Ferreri este următoarea: în definitiv pentru ce trăim? Cum ar trebui să fie existența noastră? Secvența finală, cu o natură moartă, lipsită de prezența omului, simbolizează pustietatea și lipsa de sens a vieții oamenilor. Universul pare astfel un ”paradis devastat”, din care omul s-a autoexclus, înlocuindu-și spiritul cu materia.