În timpul Primului Război Mondial, doi ofițeri francezi - căpitanul de Boeldieu, de origine aristocrată, și locotenentul Marechal, mecanic în viața civilă - sunt făcuți prizonieri. Împreună cu alți colegi de detentțe - oameni proveniți din medii sociale foarte diverse - ei pun la cale săparea unui tunel prin care să poată evada. Când, în sfârșit, tunelul este gata, prizonierii află că urmează a fi transferați într-un alt lagăr.
Uneori ororile războiului scot la iveală lucrurile pe care le avem în comun. Această ironie a speciei umane reprezintă ideea centrală a capodoperei "Iluzia cea mare", un film a cărui acțiune se petrece în timpul Primului Razboi Mondial și care descoperă fraternitatea într-un lagar de prizonieri german. Locotenentul Marechal (Jean Gabin) și căpitanul Boieldieu (Pierre Fresnay) sunt doi ofițeri francezi care, împreună cu oamenii lor, încearcă să se descurce cât mai bine sub supravegherea vigilentă a politicosului comandant german von Rauffenstein (Erich von Stroheim). Ei reușesc să creeze replica unei adevărate societăți aristocratice, bazate pe onoare și disciplină, respect reciproc și protocol care se sprijină pe ani de tradiție.
Dar aceasta este doar oaza - sau, mai bine zis, mirajul - din mijlocul unui conflict devastator, de unde și titlul filmului: "marea iluzie" face ca statutul social și educația să îi plaseze pe acești ofițeri întrucâtva deasupra destinului comun al războiului, deși gloantele nu par să facă nicio deosebire între o descendență sau alta. Toți lucrează neobosiți la un tunel fără să mediteze la faptul că, odată liberi, această aparentă camaraderie născută în prizonierat se va converti în realitățile crude ale vieții.
Definitoriu pentru film este sentimentul că personajele principale înțeleg prea bine acest adevăr, însă își doresc în subconștientul lor ca realitatea să fie alta. Aproape că simțim dorința sinceră a melancolicului comandant interpretat de von Stroheim de a fraterniza cu ofițerii francezi în împrejurări diferite, poate mai puțin severe. În lagar, Rosenthal (Marcel Dalio) este un prizonier ca oricare altul. În lumea exterioară, este doar un evreu, o amintire incriminantă a ravagiilor iminente ale celui de-al Doilea Război Mondial. De altfel, nemții au interzis "Iluzia cea mare" în perioada ocupației Franței, temându-se de forța nepieritoare a mesajului său umanist. Faptul că acest remarcabil film al lui Renoir, cu toate personajele sale memorabile, temele profunde, dialogul captivant, ar fi putut fi definitiv pierdut datorită perspectivei sale politice se constituie ca un memento al puterii cinematografului și al capacității ficțiunii de a transmite acele adevăruri profunde și principii morale de care avem nevoie pentru a ne conduce viețile.