Părerea criticului
Parlez vous ... la langue des films?

Ma asez pe un scaun alb, la intamplare. Este seara si un aer placut. Ma simt extrem de confortabil cu Athenee Palace Hilton in stanga mea, cu Biblioteca Universitara in dreapta si Muzeul National de Arta la cativa metri.
Insa “La grande seduction” a noptii ...francofone imi pare filmul regizat de Jean- Francois Pouliot.

Asta am notat aseara pe notebook-ul meu imaginar; desi alaturi de persoane straine ( si am in vedere polisemia cuvantului) m-am simtit foarte bine; si asta pentru ca ne-am inteles din priviri; ne surprindeam razand impreuna, ne priveam ca sa ne confirmam ca, da, toti gandim la fel: “este un film bun! ”.
Mai mult, este un film de un umor savuros chiar daca “light” care te tine, fara caderi de ritm, “conectat” la intamplare. Si incepe “ ca la carte”: cu “ a fost odata”, evocarea cu nostalgie a unui timp magic, de poveste- mai ales ca naratorul e un copil. Si povestea e intr-un sat pescaresc; imediat se contureaza si intriga : in acest sat oamenii nu se pot sustine din pescuit si nici subventiile de la stat nu le ofera o viata mai usoara. Deschiderea unei fabrici in sat, unde aproape toti cei 125 de locuitori sa fie angajati, este oportunitatea care se iveste dar pe care satenii trebuie sa o transforme in fapt. Conditia investitorului: satul sa aiba un contract de minim 5 ani cu un doctor. Si de aici ras in hohote.
Cum s-a reusit?
La nivel de scenariu pentru ca exista un singur actant pe care l-am putea numi “entitatea care trebuie sa convinga doctorul de la oras sa ramana la sat”, un singur actant – spuneam- in tot filmul, care incearca sa influenteze decizia “eroului”. Ei, n-am terminat de spus: acest singur actant e alcatuit din peste 7 actori, personaje active, deci cu personalitate foarte bine conturata si – daca apreciez ochiometric- aproximativ 100 alte personaje care functioneaza in exact acelasi sens, mai putin conturate, dar care dau actantului mai sus mentionat o complexitate ...ilara in contextul lipsei unui opzant de aceeasi factura. In plus, tacticile gasite de sateni sunt foarte amuzante.
Personajele sunt foarte pitoresti si peisajul asemenea...si cum se putea altfel cu asa un scenariu si actori alesi pe masura?
Am remarcat-o si pe Lucie Laurier, o Penelope Cruz a Canadei in rolul vaporos si enigmatic al Evei Beauchemin.
Inchei acum pentru ca sunt pe fuga din redactie spre Amelie; sa nu ma lasati singura pe ploaie asta rara in Piata Revolutiei...
Si stiu ca ati inteles ca fiind retorica intrebarea mea de la inceput. Doar suntem la cinemagia.