„Muntele Magic” din cartoane
https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=101927
Se spune că „Muntele Magic”, regizat de Anca Damian, a luat un premiu european.
În realitate, se pare că nu filmul, ci regizoarea a fost premiată, în cadrul „strategiei pentru egalitatea între sexe”, făcând parte din „planul de acțiune pentru promovarea rolului femeii în domeniul industriei cinematografice europene”.
Altfel spus, fiind cam singura pe-acolo, a trebuit să i se dea acel premiul, așa, ca o încurajare.
Filmul a avut premiera în toamna anului trecut, dar nu am reușit să-l văd pentru că nu a rulat în cinematografe, nu a avut pentru cine. Tot de pe site CNC, aflu că a avut 276 de spectatori! Din alte surse, o mie. Am reușit, totuși, să-l văd în cadrul „Festivalului Filmului European”.
Pe internet, „Muntele Magic” este prezentat ca film de artă, documentar experimental, de animație.
Anca Damian este, ca aproape toți artiștii noștri cineaști, „doctor în cinematografie”. A mai realizat „O vară foarte instabilă”, care a avut vreo 3500 de spectatori. Judecând după numărul de spectatori, „Muntele Magic” este muuult mai de ... artă! Cineva a constatat că un fim este de artă cu cât are mai puțini spectatori. Probabil făcând o similitudine cu alte arte.
Dar, cum nu tot ce zboară se mănâncă, nici tot ce e contra-firii e artă!
Că „Muntele Magic” este un documentar, nu ar fi chiar așa o ciudățenie, dacă nu ar fi de animație. Documentarul este un... document, adică ceva care atestă nemijlocit o realitate. Ciudățenia apare atunci când autoarea încearcă să transmită spectatorului acea realitate prin intermediul animației. Nu că n-ar fi posibil, dar atunci se depășește sfera documentarului. Explicația vine prin acel magic „experimental”. Adică acel ceva folosit de cineaști atunci când încearcă să demonstreze că nucile pot fi și pătrate, mai precis cubice, pentru a se potrivi mai ușor în perete.
Doamna Damian şi cei câţiva apropiaţi de la CNC consideră că acest experiment i-a reuşit. Ba are și susținători, și se apreciază că numărul adepților documentarului de animație este în creștere, ajungând de la câteva sute la aproape o mie. Ceilalți încă mai stau acasă! Cu toate acestea, regizoarea vrea să continue trilogia dedicată eroismului, respectiv eroismul inconştient, conştient şi cel metafizic. Deși, după părerea mea și a câtorva milioane de vecini, ar fi bine să se oprească la bilogia actuală: „ Crulic - drumul spre dincolo” și „Muntele Magic”. Asta mai ales dacă vrea bani tot de la CNC, neavând din încasări anterioare.
„Muntele Magic” este o producție Franța-România-Polonia și prezintă povestea disidentului Adam Jacek Winkler, un polonez refugiat politic la Paris, care a luptat în Afganistan alături de mujahedini împotriva Armatei Roșii.
După cuvintele frumoase ce i le asociază filmului unii meșteri în vorbe, gen „tensiunea dintre destinul individual și istorie”, sau „ un destin exemplar, despre care sunt puţine şanse să fi auzit”, filmul pare interesant. După trailer, chiar promițător, cel puțin ca animație.
La proiecție, însă am avut surpriza să nu văd o variantă vorbită în română, mai ales că se vorbește mult, adică tot timpul, 90 de minute, iar destinul mi s-a părut mai mult al unui aventurier, decât al unui erou. De fapt, hotarul între eroism și egoism exacerbat, în unele cazuri este foarte subțire.
Într-adevăr, neștiind nimic despre acest Winkler, mă așteptam să mă lămurească documentarul prezentat pe ecran, că d-aia era documentar. Ca să sintetizez: am înțeles din vorbe, pentru că imaginea nu avea nicio relevanță, că Adam Jacek ar fi fost întrebat de învățătoarea lui ce se va face când va fi mare, și ar fi răspuns că erou. Erou național? Nu, mai mult, internațional! Și pentru ce vei lupta? Văd eu!
Așa că și-a părăsit familia și a ajuns în Franța. Era în perioada când în Polonia se dădea lupta pentru „sindicate libere”. Polonezii erau nostalgici după lupta de clasă. La noi, eliberarea sindicatelor a dus la dispariția lor, adică practic a industriei.
Adam Jacek Winkler și-a distrus aproape toată creația artistică, probabil pentru a nu putea fi ulterior contestată.
Oricum, datele de pe Wikipedia mi se par mult mai de luat în seamă și mai emoționante chiar, decât cele din „documentarul” de față. Winkler a avut, într-adevăr un destin aparte. Artist, fotograf, desenator, dar şi un experimentat alpinist, a urcat 4.800 de metri pe Mont Blanc pentru a ridica un steag al solidarităţii cu poporul afgan. Problema pe care mi-o pun eu, și nu mi-a rezolvat-o filmul, este ce-l mâna pe el în luptă?! Pe de o parte erou, pe de cealaltă parte, terorist sau mercenar. Filmul nu lămurește nici situația din Afganistan, nici atitudinea sovieticilor. Winkler era mai mult folosit în această luptă, decât chemat.
Ce distruge acest film, este tocmai tehnica sa de realizare. Multitudinea de metode folosite, respectiv cartoane decupate, desen animat, fotografie şi film, prezentată ca un mare merit, nu este decât dovada lipsei unui stil propriu. Dacă regizoarea s-ar fi limitat la un eseu sau poem cinematografic, ar fi putut ieșit un scurtmetraj despre eroismul conștient. Despre Winkler putem afla de pe internet. Dacă se dorea trecerea de la informație la senzație, la trăire afectivă, trebuia un film adevărat. Nu poți transmite emoția unui alpinist care urcă pereți abrupți la temperaturi imposibile și atmosferă rarefiată cu niște cartoane care bâțâie parodic. Nu poți susține un demers cinematografic,atunci când un narator spune tot timpul ce se întâmplă pe ecran. Este pleonasm. Sau spune ce ar trebui de fapt să vezi. Cum ar fi: „Îmi tremurau dinții în gură!”. Culmea o atinge fraza specifică filmului românesc: „Eram într-o situație de căcat!” Scuzați! Și asta într-un dialog între Winkler, povestitorul, și fiica sa. Probabil este partea de contribuție a scenaristei românce, Anca Damian, coscenarista fiind Anna Winkler.
Să spui că „Muntele Magic” este o reușită cinematografică, este ca și cum ai spune că experimentul unei case de modă, rochia de seară din tablă zincată, a fost un mare succes, a primit și premii internaționale. Și poate să și primească! Pentru croială, pentru îmbinări, pentru suduri sau design, dar nu pentru eficiență.
Desigur, mi se poate reproșa că nu mă pricep eu la tablă zincată!
https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=101927
Se spune că „Muntele Magic”, regizat de Anca Damian, a luat un premiu european.
În realitate, se pare că nu filmul, ci regizoarea a fost premiată, în cadrul „strategiei pentru egalitatea între sexe”, făcând parte din „planul de acțiune pentru promovarea rolului femeii în domeniul industriei cinematografice europene”.
Altfel spus, fiind cam singura pe-acolo, a trebuit să i se dea acel premiul, așa, ca o încurajare.
Filmul a avut premiera în toamna anului trecut, dar nu am reușit să-l văd pentru că nu a rulat în cinematografe, nu a avut pentru cine. Tot de pe site CNC, aflu că a avut 276 de spectatori! Din alte surse, o mie. Am reușit, totuși, să-l văd în cadrul „Festivalului Filmului European”.
Pe internet, „Muntele Magic” este prezentat ca film de artă, documentar experimental, de animație.
Anca Damian este, ca aproape toți artiștii noștri cineaști, „doctor în cinematografie”. A mai realizat „O vară foarte instabilă”, care a avut vreo 3500 de spectatori. Judecând după numărul de spectatori, „Muntele Magic” este muuult mai de ... artă! Cineva a constatat că un fim este de artă cu cât are mai puțini spectatori. Probabil făcând o similitudine cu alte arte.
Dar, cum nu tot ce zboară se mănâncă, nici tot ce e contra-firii e artă!
Că „Muntele Magic” este un documentar, nu ar fi chiar așa o ciudățenie, dacă nu ar fi de animație. Documentarul este un... document, adică ceva care atestă nemijlocit o realitate. Ciudățenia apare atunci când autoarea încearcă să transmită spectatorului acea realitate prin intermediul animației. Nu că n-ar fi posibil, dar atunci se depășește sfera documentarului. Explicația vine prin acel magic „experimental”. Adică acel ceva folosit de cineaști atunci când încearcă să demonstreze că nucile pot fi și pătrate, mai precis cubice, pentru a se potrivi mai ușor în perete.
Doamna Damian şi cei câţiva apropiaţi de la CNC consideră că acest experiment i-a reuşit. Ba are și susținători, și se apreciază că numărul adepților documentarului de animație este în creștere, ajungând de la câteva sute la aproape o mie. Ceilalți încă mai stau acasă! Cu toate acestea, regizoarea vrea să continue trilogia dedicată eroismului, respectiv eroismul inconştient, conştient şi cel metafizic. Deși, după părerea mea și a câtorva milioane de vecini, ar fi bine să se oprească la bilogia actuală: „ Crulic - drumul spre dincolo” și „Muntele Magic”. Asta mai ales dacă vrea bani tot de la CNC, neavând din încasări anterioare.
„Muntele Magic” este o producție Franța-România-Polonia și prezintă povestea disidentului Adam Jacek Winkler, un polonez refugiat politic la Paris, care a luptat în Afganistan alături de mujahedini împotriva Armatei Roșii.
După cuvintele frumoase ce i le asociază filmului unii meșteri în vorbe, gen „tensiunea dintre destinul individual și istorie”, sau „ un destin exemplar, despre care sunt puţine şanse să fi auzit”, filmul pare interesant. După trailer, chiar promițător, cel puțin ca animație.
La proiecție, însă am avut surpriza să nu văd o variantă vorbită în română, mai ales că se vorbește mult, adică tot timpul, 90 de minute, iar destinul mi s-a părut mai mult al unui aventurier, decât al unui erou. De fapt, hotarul între eroism și egoism exacerbat, în unele cazuri este foarte subțire.
Într-adevăr, neștiind nimic despre acest Winkler, mă așteptam să mă lămurească documentarul prezentat pe ecran, că d-aia era documentar. Ca să sintetizez: am înțeles din vorbe, pentru că imaginea nu avea nicio relevanță, că Adam Jacek ar fi fost întrebat de învățătoarea lui ce se va face când va fi mare, și ar fi răspuns că erou. Erou național? Nu, mai mult, internațional! Și pentru ce vei lupta? Văd eu!
Așa că și-a părăsit familia și a ajuns în Franța. Era în perioada când în Polonia se dădea lupta pentru „sindicate libere”. Polonezii erau nostalgici după lupta de clasă. La noi, eliberarea sindicatelor a dus la dispariția lor, adică practic a industriei.
Adam Jacek Winkler și-a distrus aproape toată creația artistică, probabil pentru a nu putea fi ulterior contestată.
Oricum, datele de pe Wikipedia mi se par mult mai de luat în seamă și mai emoționante chiar, decât cele din „documentarul” de față. Winkler a avut, într-adevăr un destin aparte. Artist, fotograf, desenator, dar şi un experimentat alpinist, a urcat 4.800 de metri pe Mont Blanc pentru a ridica un steag al solidarităţii cu poporul afgan. Problema pe care mi-o pun eu, și nu mi-a rezolvat-o filmul, este ce-l mâna pe el în luptă?! Pe de o parte erou, pe de cealaltă parte, terorist sau mercenar. Filmul nu lămurește nici situația din Afganistan, nici atitudinea sovieticilor. Winkler era mai mult folosit în această luptă, decât chemat.
Ce distruge acest film, este tocmai tehnica sa de realizare. Multitudinea de metode folosite, respectiv cartoane decupate, desen animat, fotografie şi film, prezentată ca un mare merit, nu este decât dovada lipsei unui stil propriu. Dacă regizoarea s-ar fi limitat la un eseu sau poem cinematografic, ar fi putut ieșit un scurtmetraj despre eroismul conștient. Despre Winkler putem afla de pe internet. Dacă se dorea trecerea de la informație la senzație, la trăire afectivă, trebuia un film adevărat. Nu poți transmite emoția unui alpinist care urcă pereți abrupți la temperaturi imposibile și atmosferă rarefiată cu niște cartoane care bâțâie parodic. Nu poți susține un demers cinematografic,atunci când un narator spune tot timpul ce se întâmplă pe ecran. Este pleonasm. Sau spune ce ar trebui de fapt să vezi. Cum ar fi: „Îmi tremurau dinții în gură!”. Culmea o atinge fraza specifică filmului românesc: „Eram într-o situație de căcat!” Scuzați! Și asta într-un dialog între Winkler, povestitorul, și fiica sa. Probabil este partea de contribuție a scenaristei românce, Anca Damian, coscenarista fiind Anna Winkler.
Să spui că „Muntele Magic” este o reușită cinematografică, este ca și cum ai spune că experimentul unei case de modă, rochia de seară din tablă zincată, a fost un mare succes, a primit și premii internaționale. Și poate să și primească! Pentru croială, pentru îmbinări, pentru suduri sau design, dar nu pentru eficiență.
Desigur, mi se poate reproșa că nu mă pricep eu la tablă zincată!