La propera pell (2016)

Construit pe o premisa foarte subreda, risca sa fie neconvingator, fals, utopic. Cine ar putea crede ca in secolul informatiei, al internetului, un copil regasit dupa atatia ani nu e supus probelor de sange pentru a i se confirma identitatea ? E un satuc montan, nu o insula pustie, o asezare care are legaturi cu lumea exterioara, oamenii aia par isteti, nu niste inapoiati. Si totusi, nu tu analize de sange, nu tu un nou act de identitate, desi e un adolescent de 17 ani. Nu tu un psihiatru care sa-l ajute sa caute printre amintiri, sa descalceasca misterul. Toti (sau aproape toti) iau de buna afirmatia baiatului ca el e Gabriel, ca pana si el se mira cat de usor se lasa convinsi oamenii ca el e baiatul disparut acum 8 ani. Chiar cred sau vor sa creada ? Poate sunt doar niste oameni cu o doza de inocenta sau de credulitate, sau pur si simplu nu vor sa creada ca cineva ar avea josnicia sau indrazneala sa se dea drept cine nu e. Femeia n-are nevoie de certitudinea analizelor de sange, ea stie ca-i fiu-su; el, cu putinele-i amintiri schilodite de o amnezie disociativa (ca sa se potriveasca la fix cu scenariul) mai ca pretinde ca-si aduce aminte cate ceva, mai ca nu stie nimic - amnezia, bat-o vina. Dar hai, sunt eu prea carcotasa, iar filmul e bun tocmai pentru ca reuseste sa construiasca perfect atmosfera de ambiguitate din jurul personajului, sa nu-ti ofere nicio clipa siguranta ca Gabriel e un impostor sau e chiar cine spune ca e. Iar Alex Monner a picat foarte bine pe rol.