Sinopsis

Granița dintre Mexic și Statele Unite ale Americii a fost un subiect politic și mediatic aprins al ultimilor ani, o dată cu încercările tot mai incisive și mai controversate ale fostului președinte american, Donald Trump, de a bloca trecerea ilegală a miilor de imigranți provenind din întreaga America Latină și purtați de speranța că dincolo, în țara tuturor posibilităților, vor putea începe o viață nouă, mai bună. Acești călători se află în prim-planul filmului cineastului mexican Juan Manuel Sepúlveda, fiind arătați în mai multe ipostaze ale traseului lor extrem de periculos și de dificil, care, înainte de a se ciocni de forțele armate bine echipate și bine pregătite de la graniță, au de confruntat un alt inamic, mult mai imprevizibil, deșertul arid și seducător.