Când fiul său moare într-un accident acvatic, psihologul Giovanni din Ancona își reproșează faptul că a pus cariera deasupra familiei și se izolează sufletește tot mai mult, pierzându-și motivația de a mai lucra. Povestea curge monoton și în tăcere, fără tensiuni puternice, până la final.
”La stanza del figlio” este un studiu al suferinței realist, dar destul de apatic și plictisitor prin repetarea la nesfârșit a rutinei zilnice. Lupta cu inevitabilul se termină previzibil prin acceptarea faptului că nu se poate controla viața, iar trecerea timpului atenuează durerea. Filmul impresionează persoanele predispuse depresiilor, dar narațiunea leneșă și lipsită de forță îl plasează la nivelul unei telenovele cu un subiect trist. Spre părerea mea de rău.
lili22
pe 23 Mai 2015 20:24
Nu e un film rau, dar departe de o capodopera, nu stiu cum a strans atatea premii.
Sunt filme atât de realiste, încât nu ne ramâne decât să le privim ca ceea ce sunt: intervale rupte din viaţa obişnuită, fără senzaţional, fără estetică, fără nicio legatură cu arta, aproape. În cel de faţă ni se prezintă drama cruntă căreia o familie frumoasă, caldă, iubitoare este obligată să îi facă faţă şi să o depăşească demn, inteligent, unită în aceeaşi mare iubire. Nu voi intra în amănunte, doar îl recomand spre vizionare. Un singur lucru mai am de adăugat: anumite scene ar trebui interzise într-o realizare cinematografică; mult prea greu de făcut faţă momentului în care se pune capacul pe sicriul celei mai iubite fiinţe…
sabinalin
pe 02 Iulie 2013 11:31
"Familia e celula de baza a societatii". De multe ori nu se respecta aceasta afirmatie dar sunt situatii suficiente in care membrii unei familii se inteleg in limite rezonabile. Ce se intampla atunci cand insa o parte a universului, asa cum il stiam, se prabuseste? Intr-o astfel de situatie ne dam seama ca nu putem influenta destinul, ce-i scris in frunte e pus, in definitiv nu ne-a intrebat nimeni daca vrem sa venim in aceasta lume... Am mai intalnit temele din acest film care pare a fi o combinatie intre exceptionalul "Ordinary people", cu care Robert Redford a impresionat Academia Americana, si "In deriva", serialul preluat de ai nostri dupa "Be tipul", respectiv "In treatment". "La stanza del figlio" nu e genul de film pentru public, e pur si simplu o poveste tragica emotionanta care ii poate plictisi pe cei care n-au avut in viata neczauri majore. In schimb cei care au suferit cu adevarat n-au cum sa nu empatizeze cu personajele care trebuie sa invete din mers cum sa-si gestioneze durerea...
aayana
pe 06 Februarie 2011 14:42
Povestea unui psiholog care nu are timp pentru fiul său dar are răbdare cu pacienții săi. Giovanni se simte vinovat de moartea fiului său pentru că în acel moment își făcea datoria la un pacient acasă. Cam asta se întâmplă pe parcursul a 99 de minute. Un subiect diluat până devine plictisitor.
”La stanza del figlio” este un studiu al suferinței realist, dar destul de apatic și plictisitor prin repetarea la nesfârșit a rutinei zilnice. Lupta cu inevitabilul se termină previzibil prin acceptarea faptului că nu se poate controla viața, iar trecerea timpului atenuează durerea. Filmul impresionează persoanele predispuse depresiilor, dar narațiunea leneșă și lipsită de forță îl plasează la nivelul unei telenovele cu un subiect trist. Spre părerea mea de rău.