Cred ca l-am vazut azi a patra oara . O capodopera.
jokeru28
pe 31 Mai 2021 22:26
Mi-am amintit ca am văzut filmul când eram mic. Un film alb-negru din care mi-a rămas pana azi în memorie acea replica a Gelsominei : "Arrivatto Zampano, Arivatto Zampano!"
Stephen2D
pe 11 Februarie 2016 19:23
cezarika21
pe 21 Martie 2014 14:34
Punct culminant al carierei lui Fellini, apariţia filmului "La strada" a impus numele regizorului italian în istoria cinematografiei. Trista poveste a circarului musculos Zampanò (Anthony Quinn) şi a naivei şi inocentei Gelsomina (Giulietta Masina) aduce chiar şi astăzi lacrimi în ochii privitorilor, fiind un adevărat poem cinematografic al dragostei şi suferinţei.
Filmul este format dintr-o serie de întâmplări care-i apropie tot mai mult pe cei doi protagonişti, mai ales pe plan sufletesc decât pe plan fizic deoarece egoistul Zampanò respinge dragostea Gelsominei. Legătura care se creează între cele două personaje devine în timp una simbiotică, ambele personaje ajungând să se completeze reciproc în ciuda caracterelor complet opuse ale protagoniştilor. Fragilitatea, sensibilitatea şi bunătatea Gelsominei se ciocneşte cu asprimea şi brutalitatea circarului, care s-a obişnuit să-şi ascundă sentimentele, considerându-le slăbiciuni pe care un bărbat puternic precum el nu ar trebui să le aibă. Adevăratele sentimente ies la iveală în final, atunci când spectatorii înţeleg cât de puternică era legătura între Zampanò şi Gelsomina.
Secvenţele alb-negru ale peliculei sunt încărcate cu emoţii puternice. Frământările sufleteşti ale lui Zampanò sunt redate viguros de Anthony Quinn (probabil în cel mai bun rol al carierei sale), în timp ce fragila Gelsomina beneficiază de interpretarea plină de expresivitate a Giuliettei Masina, ale cărei grimase îi aseamănă personajul cu "micul vagabond" al lui Charlie Chaplin. Prin acest rol, Masina se dovedeşte a fi o adevărată artistă ce stăpâneşte arta interpretativă până în cele mai mici detalii. "La strada" impresionează şi răscoleşte sufletele spectatorilor, înfiorându-i chiar şi pe cei mai tari sufleteşte. Un film despre dorinţa de libertate a omului şi despre imposibilitatea de a fi fericit de unul singur.
kakapo
pe 16 Februarie 2014 23:17
Giulietta Masina face un rol mare, cu care acapareaza tot ecranul; cu o mimica si o expresivitate debordante, interpretarea rolului Gelsominei ar fi putut fi de Oscar.
cosmin_kedii
pe 12 Octombrie 2013 09:59
o capodoperă absolută a artei ,cinematografice, realizate cu mijloace mici . Totul este acolo : controlul de filmare , asamblare , precum și calitatea scenariului și dialogurile
Iulidesprefilme
pe 13 August 2013 20:16
Un film de excepţie, tulburător, foarte bine jucat, neapărat de vizionat, apreciat cu Oscar la categoria Cel mai bun film străin.
mihaelatb
pe 19 Iulie 2013 18:44
desi cinematografia italiana nu face parte din preferate, asta nu inseamna ca nu poti recunoaste o capodopera semnata Fellini.
Este pe drept cuvant o capodopera, de la mesajul neorealist, la regia magistrala si la interpretarea celor doi.
Cele doua personaje extrem de reale, sunt complementare,el bruta fara sentimente, ea atat se sensibila, credula si devotata.
Filmul este atat de acctual si azi, incat te intrebi daca nu cumva Fellini a avut ceva de vizionar. Oscarul la castigat pe drept fara nici un dubiu.
diciluma
pe 23 Martie 2013 23:31
un film de 2 lei , fara efecte speciale , nu e 3D , fara pitzipoance si fara pitziponci (o exista cuvantul asta in DEX ?) , fara muzica electronica (canta la niste chestii din alama) , fara supermasini (umbla cu o troaca de motoreta cu atas) , fara decoruri fastuoase , fara..... , fara multe chestii. Nici macar color nu e! Nici eu nu stiu de ce i-am dat nota 9 mai ales ca sunt foarte zgarcit la note !!!! Sau poate ca stiu. Si daca vreti sa aflati , nu aveti decat sa va uitati la film. Nu imi place chestia asta cu "Obligatoriu de vazut" , dar cred ca nu ar strica la multi comentatori sa vada un film bun si atunci poate ca pot face si comparatii.....Si apoi sa dea o nota mai realista .
CosminMoion
pe 11 Decembrie 2012 19:43
La strada este cel putin un film bun,personal il consider unul deosebit.Povestea,regia distributia toate sunt la superlativ!Anthony Quinn isi demonstreaza inca o data talentul,desi cred ca este surclasat de exceptionala Giulietta Masina(admirabila actrita)
alex_il_fenomeno
pe 04 Decembrie 2011 20:09
o pelicula uriasa , prima care avea sa ii aduna notorietatea magnificului regizor Federico Fellini . subiectul atat de bine constituit , cadrele ample ale unei mahalale , viata lui Zampano , atat de tulburatoare si de dezinvolta , dar si distributia , unde actori mari precum Anthony Quinn ( care nu mai are nevoie de nicio prezentare ) sau Giulietta Masina ( insusi sotia lui Fellini ) insufletesc personajele atat de complexe . pe langa seriozitatea din film , unde se pune accent pe maturizare , am apreciat si momentele umoristice , atat de putine incat pot fi numarate pe degete , insa care reusesc sa mai destinda atmosfera . iar finalul , atat de imprevizibil , te lasa fara cuvinte ... nu este un film , este o opera , o simfonie , care nu merita ratate pentru nimic in lume !
frodo_b
pe 17 Iunie 2011 12:20
„La strada” este un film despre libetatea devoratoare și despre dragostea mistuitoare ce nu poate fi stăpînită. „La strada” este un film de comedie dar și un film tragic. „La strada” este un film antipod unde lumina se contopește cu întunericul, iar Gelsomina își împarte viața cu Zampano.
Fenomenul „Federico Fellini” a oferit lumii un șir de capodopere, dintre care „La strada” este una din cele mai memorabile. Acest film răscolește adîncul sufletului, și în nici într-un caz nu te lasă indiferent. Filmul contrastează pe toată durata sa. Culorile alb-negru nu se observă doar pe pecicula pe care a fost filmată, ci și în gama de emoții, în caracterele pe care le întîlnim, în eroii principali Gelsomina(alb) și Zampano(negru)... Dar despre toate pe rînd.
Omul nu poate primi mai multă libertate decît are el în sine însuși. Și cea mai mare robie este sa nu ai libertate atunci cînd crezi că o ai din plin. Renunțarea de la valorile convenționale, înțelegerea proprie asupra conceptului de dragoste, prietenie, devotare toate acestea presupun existența a puterii și încrederii interioare. Dar oare aduc toate acestea fericirea? Și dacă nu fericire se caută într-o astfel de negare a acelor valori deplorabile atunci ce? Ca și în viață, eroii principali nu sunt cei ce par la prima vedere. Zampano aparent dur și fără de inimă de fapt simte mai tare decît orișicine dar socoate că sentimentalismul nu trebuie expus în ochii lumii. Gelsomina pare slabă de fire și la minte, dar din ce cauză? Din cauza abnegației sale, din cauza sufletului său curat și inocent, neatins încă de murdăria lumii în care trăiește. Dar ce se poate spune despre societatea în care oamenii bogați spiritual sunt socotiți nenormali? Numai faptul că însuși societatea dată este anormală. Această societate urăște cînd cineva se deosebește de dînsa, urăște cînd cineva se desprinde din sobrietatea sa de culoare sură care nu oferă fericire ci doar rutină și o așteptare a sfîrșitului. Problema eroilor principali constă în faptul că ei acționează într-un fel sau altul fiind încrezuți că o fac doar pentru binele persoanei apropiate. Cel mai des la astfel de sacrificii recurge Gelsomina. Fellini a construit din soția sa un om cu sfințenia lui Hristos, care desigur suferă din cauza acestei sfințenii. Întîi ea merge la sacrificiu pentru surorile sale ce suferă de foame, apoi pentru persoana care are nevoie de dînsa. Oamenii ce au întîlnit-o în drumul lor au avut noroc căci ea nu avea nevoie de lămuriri, ea înțelegea totul fără cuvinte și așteapta veșnic, niciodată nu a trădat, a iertat totul și uitat... Unica sa răscoală interioară este nesiguranța că ceea ce face este necesar pentru cei din jur. Ea nu a meritat chinul pe care la avut, căci ea era mult peste lumea asta păcătoasă, și omorul chiar și a unui singur om a distrus-o.
Finalul m-a lăsat fără cuvinte. Istoria morții sale îmi scălda pielea într-o baie de gheață. Iar momentul din final cînd Zampano plînge pe nisip pur și simplu e sfîșietor. Lacrimile sale deși au dreptul la existență nu fac nici a mia parte din înțelegerea că a dispărut un om, un om inocent iar odată cu moartea acestui om lumea a devenit și mai rea.
cl24
pe 23 Aprilie 2011 17:56
Un film de mare valoare, marca Fellini, cu prestatii exceptionale ale personajelor principale.
aayana
pe 21 Octombrie 2010 23:48
Doua vieti si un contrast puternic. Pe de-o parte avem lupul singuratic, Zampano si pe de-alta parte, inocenta lui pierduta, Gelsomina. O poveste emotionanta despre sufletul de artist si pretul pe care-l platim pentru egoism/daruire.
fleurdelautomne
pe 03 August 2010 14:35
Absolut fantastica descriere a dramelor celor marginalizati social. Il arrivo Zampano!
Imperator
pe 31 Mai 2010 00:45
Un film superb, foarte emotionant! Anthony Quinn, EXCEPTIONAL.
veronica210
pe 20 Mai 2010 01:04
n-am vazut in nici un film ..o actrita ca Giulietta Masina care sa exprime atata inocenta. un rol formidabil, exceptional ma ! numai cand vezi mimica acelei actrite iti intra la suflet...dar sa nu-l uitam si pe marele actor Anthony Quinn care face un rol de exceptie..:) o capodopera .
MIRCEA_mircea
pe 15 Aprilie 2009 13:11
Fiecare piatra are rostul ei.Cum se tine de acea piatra Gelsomina,refuzand orice schimbare in bine ce vine in calea ei.
pe 11 August 2004 20:28
nu exact cel mai pe gustul meu film al lui felinni (prefer la dolce vita si otto e mezzo) dar totusi extraordinar si o cu o giulietta masina in tur de forta caci ti se rupe inima numai cand o vezi
Filmul este format dintr-o serie de întâmplări care-i apropie tot mai mult pe cei doi protagonişti, mai ales pe plan sufletesc decât pe plan fizic deoarece egoistul Zampanò respinge dragostea Gelsominei. Legătura care se creează între cele două personaje devine în timp una simbiotică, ambele personaje ajungând să se completeze reciproc în ciuda caracterelor complet opuse ale protagoniştilor. Fragilitatea, sensibilitatea şi bunătatea Gelsominei se ciocneşte cu asprimea şi brutalitatea circarului, care s-a obişnuit să-şi ascundă sentimentele, considerându-le slăbiciuni pe care un bărbat puternic precum el nu ar trebui să le aibă. Adevăratele sentimente ies la iveală în final, atunci când spectatorii înţeleg cât de puternică era legătura între Zampanò şi Gelsomina.
Secvenţele alb-negru ale peliculei sunt încărcate cu emoţii puternice. Frământările sufleteşti ale lui Zampanò sunt redate viguros de Anthony Quinn (probabil în cel mai bun rol al carierei sale), în timp ce fragila Gelsomina beneficiază de interpretarea plină de expresivitate a Giuliettei Masina, ale cărei grimase îi aseamănă personajul cu "micul vagabond" al lui Charlie Chaplin. Prin acest rol, Masina se dovedeşte a fi o adevărată artistă ce stăpâneşte arta interpretativă până în cele mai mici detalii. "La strada" impresionează şi răscoleşte sufletele spectatorilor, înfiorându-i chiar şi pe cei mai tari sufleteşte. Un film despre dorinţa de libertate a omului şi despre imposibilitatea de a fi fericit de unul singur.
Este pe drept cuvant o capodopera, de la mesajul neorealist, la regia magistrala si la interpretarea celor doi.
Cele doua personaje extrem de reale, sunt complementare,el bruta fara sentimente, ea atat se sensibila, credula si devotata.
Filmul este atat de acctual si azi, incat te intrebi daca nu cumva Fellini a avut ceva de vizionar. Oscarul la castigat pe drept fara nici un dubiu.
Fenomenul „Federico Fellini” a oferit lumii un șir de capodopere, dintre care „La strada” este una din cele mai memorabile. Acest film răscolește adîncul sufletului, și în nici într-un caz nu te lasă indiferent. Filmul contrastează pe toată durata sa. Culorile alb-negru nu se observă doar pe pecicula pe care a fost filmată, ci și în gama de emoții, în caracterele pe care le întîlnim, în eroii principali Gelsomina(alb) și Zampano(negru)... Dar despre toate pe rînd.
Omul nu poate primi mai multă libertate decît are el în sine însuși. Și cea mai mare robie este sa nu ai libertate atunci cînd crezi că o ai din plin. Renunțarea de la valorile convenționale, înțelegerea proprie asupra conceptului de dragoste, prietenie, devotare toate acestea presupun existența a puterii și încrederii interioare. Dar oare aduc toate acestea fericirea? Și dacă nu fericire se caută într-o astfel de negare a acelor valori deplorabile atunci ce? Ca și în viață, eroii principali nu sunt cei ce par la prima vedere. Zampano aparent dur și fără de inimă de fapt simte mai tare decît orișicine dar socoate că sentimentalismul nu trebuie expus în ochii lumii. Gelsomina pare slabă de fire și la minte, dar din ce cauză? Din cauza abnegației sale, din cauza sufletului său curat și inocent, neatins încă de murdăria lumii în care trăiește. Dar ce se poate spune despre societatea în care oamenii bogați spiritual sunt socotiți nenormali? Numai faptul că însuși societatea dată este anormală. Această societate urăște cînd cineva se deosebește de dînsa, urăște cînd cineva se desprinde din sobrietatea sa de culoare sură care nu oferă fericire ci doar rutină și o așteptare a sfîrșitului. Problema eroilor principali constă în faptul că ei acționează într-un fel sau altul fiind încrezuți că o fac doar pentru binele persoanei apropiate. Cel mai des la astfel de sacrificii recurge Gelsomina. Fellini a construit din soția sa un om cu sfințenia lui Hristos, care desigur suferă din cauza acestei sfințenii. Întîi ea merge la sacrificiu pentru surorile sale ce suferă de foame, apoi pentru persoana care are nevoie de dînsa. Oamenii ce au întîlnit-o în drumul lor au avut noroc căci ea nu avea nevoie de lămuriri, ea înțelegea totul fără cuvinte și așteapta veșnic, niciodată nu a trădat, a iertat totul și uitat... Unica sa răscoală interioară este nesiguranța că ceea ce face este necesar pentru cei din jur. Ea nu a meritat chinul pe care la avut, căci ea era mult peste lumea asta păcătoasă, și omorul chiar și a unui singur om a distrus-o.
Finalul m-a lăsat fără cuvinte. Istoria morții sale îmi scălda pielea într-o baie de gheață. Iar momentul din final cînd Zampano plînge pe nisip pur și simplu e sfîșietor. Lacrimile sale deși au dreptul la existență nu fac nici a mia parte din înțelegerea că a dispărut un om, un om inocent iar odată cu moartea acestui om lumea a devenit și mai rea.