Sinopsis

Saint-Pierre 1850, o insulita franceza pierduta pe undeva in apropierea coastelor canadiene. Intr-o noapte, un barbat este asasinat cu salbaticie. Criminalul, Neel Auguste, este condamnat la moarte prin ghilotinare. Insa la Saint-Pierre nu exista nici ghilotina, nici calau. Guvernul francez promite sa rezolve problema, insa lucrurile treneaza. Condamnatul este pus sub supravegherea Capitanului si isi asteapta executia cu umilinta. Madame La, sotia capitanului, devine din ce in ce mai interesata de soarta celui osandit, in care nu vede decat bunatate si simplitate. Aceasta refuza sa creada ca cineva este iremediabil rau si isi doreste reabilitarea sa cu orice pret.

Incetul cu incetul, cu ajutorul binefacatoarei sale si impotriva opiniei notabilitatilor, condamnatul devine unul din cei mai indragiti si mai populari oameni de pe insula.

Dar cand ghilotina soseste, in sfarsit de peste mari si tari, ordinul trebuie dus la indeplinire. Madame La va face imposibilul pentru a impiedica executarea lui Neel. Iar Capitanul, din dragoste pentru sotia sa, nu se va supune ordinului, si pentru dragostea lui va merge pana la capat...