Minunat filmul.
Merita vazut!
Nu m-am gandit ca va fi atat de bun!
LiavonStauffenberg
pe 20 Mai 2012 15:43
Am observat în acest film, o altă abordare, ca şi cum lungile pauze dintre replicile personajelor sunt menite să ne aştepte pe noi să ne gândim la alte variante, să analizăm personajul cu mimica şi gestica lui.
M-a atras filmul, în special ultima parte, în care Beatriz e supusă tentaţiei de a renunţa la familia ei de dragul unei vieţi noi, dar inainte de a ieşi , işi intâlneşte prietenii. Acesta ar putea fi un simbol, ca şi copilul care apare la final, care au menirea de a-i reaminti că ceea ce va face in următoarele minute e hotărâtor pentru viaţa ei.
Mi-a atras atenţia acest film, şi datorită lentorii cu care e filmat.
photobyalex
pe 04 Februarie 2012 23:33
Dupa aproximativ 50 de minute am plecat, eu si prietena mea, pentru ca "filmul" erea numai o vorbaraie intro casa fara nici un efect "daramatic" cum se declara la genul filmului. Douo persoane din spatele nostru adormisera....
Nu am stiut ca filmele "create" pentru uz personal au voie sa iasa pe piata.
Filmul este defapt o telenovela care nu avea voie sa ajunga in afara Chilei, sau in afara sud-americi. Pacat, o co productie franco-chileneza nu trebuia sa imi lase un gust amar.
alisina
pe 26 Ianuarie 2012 09:16
Da, merita vazut. Sper sa mai ruleze, saptamana asta a fost si la cinema Europa, acum vad ca mai e doar la Digiplex. L-am recomandat prietenilor si mi-ar parea rau sa nu-l mai prinda pe ecrane.
tsar
pe 25 Ianuarie 2012 18:54
In jur de 90 de minute in care veti urmari un individ (alias Santiago Cabrera ) cautand iesirea dintr-o casa, Pentru un eventual serial, de recomandat regizorului ca locatie Casa Poporului.
psihologu
pe 25 Ianuarie 2012 11:36
La vida de los peces a ajuns si in cinematografe. Ii lipsesc efectele speciale si nu rimeaza cu popcorn-ul pentru ca e o privire prin lentila intrebarilor si remuscarilor spre trecutul unor oameni adevarati, amalgam de carne si sentimente. Fara nume cunoscute in distributie, pelicula are cel mai mare atuu in scriitura onesta, in replicile si calde si reci, dar intotdeauna naturale ce scot la iveala cu finete egoismul si duritatea masculina sau indecizia si suferinta feminina.
Pentru: adulti cu disponibilitate la introspectie
Merita vazut!
klute
pe 14 Ianuarie 2012 05:20
"Viața peștilor" se adresează reflecției spectatorului cu o punere în abis "secundă" și neobișnuită: nu film în film, ci acvariu în acvariu. Acvariul cel mare - casa prin care se preling și se intersectează, la o incertă petrecere, reprezentanții dezolați ai genului uman - îl conține și totodată îl evocă pe cel mic, în care se desfășoară, printre plante verzi precum începuturile, cu o grație neverosimilă, constelații de pești multicolori. Însă, de această dată, oglinda nu doar că nu reproduce fidel obiectul care se oglindește în ea, dar, într-un anumit sens, chiar se plasează în opoziție cu el, constituindu-se într-un pol contrastant. Pe de altă parte, dacă micul paradis ihtiologic nu reflectă situația de fapt a oamenilor exilați în afara zidurilor de sticlă (adulți uzați de trecerea timpului și roși de remușcări, copii obsedați de pornografie și de jocuri video, adolescente în călduri, alcoolizate și drogate - însă cu toții reabilitați la timp de blîndețea autorului, care nu uită să le dezvăluie fondul necorupt), o reflectă în schimb pe aceea a visurilor, a nostalgiilor și a regretelor lor.
Nu s-a inventat, și probabil că nici nu se va inventa vreodată, un ecstasy invertit, unul care, în loc să zboare spre "high", alege să plonjeze spre "low", inducînd nu doar simpla tristețe, ci și voluptatea de a fi trist. Totuși, pelicula lui Bize îmi sugerează că o piață pentru astfel de paradoxuri farmaceutice ar putea să existe. La asta contribuie și muzica lui Diego Fontecilla, care e și ea un personaj important în această elegie post-rock, dream-wave, cu inserții de sonuri și instrumente clasice. Sînt momente cînd nu mai ești sigur dacă muzica e pentru film sau filmul pentru muzică, și dacă nu cumva urmărești un videoclip ceva mai lung și mai elaborat. Multe rămîn, în acest (totuși) lungmetraj, abia schițate și indicate, în condițiile în care unele detalieri și aprofundări ar fi fost cît de cît necesare. În lipsa lor, n-am putut scăpa de senzația că, în loc să spună o poveste pînă la capăt (tristă, amară, cum o fi fost), suita de stimuli de pe ecran nu încearcă decît să-mi livreze niște "stări" și "trăiri", sau mai precis una și bună: tristețea șic și posh, melancolia light, cu filtru charcoal și motive blurate. Și făcînd uz, pentru lubrifierea asprimilor lucidității, de mijloace adecvate la scop: imagini frumoase, muzică frumoasă, femei frumoase, peștișori frumoși și bărbați, ați ghicit, la fel de frumoși.
În "Graiul Păsărilor", Attar spune că Dumnezeu a pus nisip pe coada păsării sufletului, ca să-l alipească pe acesta de corp. Antropologia lui Matias Bize (după cum se ivește ea și de sub cearșafurile din "În pat" - celălalt film semnat de chilian pe care l-am văzut) este sensibil mai pesimistă: după el, pasărea sufletului își are nisipul inclusiv pe aripi și chiar și pe cap (nici o aluzie la Road Runner - e un mit faptul că struțul își ascunde capul în nisip, iar Bize nici nu e o fire sportivă). Cu toate acestea, filmul, fără doar și poate, merită o vizionare. Însă jalea calofilă și narcisismul înlăcrimat, cu ușoare tendințe onaniste (chiar dacă temperate de stil), mi-o interzic, mie cel puțin, pe a doua.
D.Ionut
pe 04 Ianuarie 2012 18:05
Ce diferenta mare intre anul aparitiei filmului si cea a premierei din Romania.
Merita filmul?
Merita vazut!
Nu m-am gandit ca va fi atat de bun!
M-a atras filmul, în special ultima parte, în care Beatriz e supusă tentaţiei de a renunţa la familia ei de dragul unei vieţi noi, dar inainte de a ieşi , işi intâlneşte prietenii. Acesta ar putea fi un simbol, ca şi copilul care apare la final, care au menirea de a-i reaminti că ceea ce va face in următoarele minute e hotărâtor pentru viaţa ei.
Mi-a atras atenţia acest film, şi datorită lentorii cu care e filmat.
Nu am stiut ca filmele "create" pentru uz personal au voie sa iasa pe piata.
Filmul este defapt o telenovela care nu avea voie sa ajunga in afara Chilei, sau in afara sud-americi. Pacat, o co productie franco-chileneza nu trebuia sa imi lase un gust amar.
Pentru: adulti cu disponibilitate la introspectie
Merita vazut!
Nu s-a inventat, și probabil că nici nu se va inventa vreodată, un ecstasy invertit, unul care, în loc să zboare spre "high", alege să plonjeze spre "low", inducînd nu doar simpla tristețe, ci și voluptatea de a fi trist. Totuși, pelicula lui Bize îmi sugerează că o piață pentru astfel de paradoxuri farmaceutice ar putea să existe. La asta contribuie și muzica lui Diego Fontecilla, care e și ea un personaj important în această elegie post-rock, dream-wave, cu inserții de sonuri și instrumente clasice. Sînt momente cînd nu mai ești sigur dacă muzica e pentru film sau filmul pentru muzică, și dacă nu cumva urmărești un videoclip ceva mai lung și mai elaborat. Multe rămîn, în acest (totuși) lungmetraj, abia schițate și indicate, în condițiile în care unele detalieri și aprofundări ar fi fost cît de cît necesare. În lipsa lor, n-am putut scăpa de senzația că, în loc să spună o poveste pînă la capăt (tristă, amară, cum o fi fost), suita de stimuli de pe ecran nu încearcă decît să-mi livreze niște "stări" și "trăiri", sau mai precis una și bună: tristețea șic și posh, melancolia light, cu filtru charcoal și motive blurate. Și făcînd uz, pentru lubrifierea asprimilor lucidității, de mijloace adecvate la scop: imagini frumoase, muzică frumoasă, femei frumoase, peștișori frumoși și bărbați, ați ghicit, la fel de frumoși.
În "Graiul Păsărilor", Attar spune că Dumnezeu a pus nisip pe coada păsării sufletului, ca să-l alipească pe acesta de corp. Antropologia lui Matias Bize (după cum se ivește ea și de sub cearșafurile din "În pat" - celălalt film semnat de chilian pe care l-am văzut) este sensibil mai pesimistă: după el, pasărea sufletului își are nisipul inclusiv pe aripi și chiar și pe cap (nici o aluzie la Road Runner - e un mit faptul că struțul își ascunde capul în nisip, iar Bize nici nu e o fire sportivă). Cu toate acestea, filmul, fără doar și poate, merită o vizionare. Însă jalea calofilă și narcisismul înlăcrimat, cu ușoare tendințe onaniste (chiar dacă temperate de stil), mi-o interzic, mie cel puțin, pe a doua.
Merita filmul?