Părerea criticului
Inspirat din romanul grafic Le bleu est une couleur chaude, al autoarei de benzi desenate franceze Julie Maroh, La Vie d'Adèle/Blue Is the Warmest Colour, câştigătorul premiului Palme d'Or 2013, este povestea de tip „felie de viaţă" a unui cuplu (care se întâmplă să fie alcătuit din două fete, jucate de Léa Seydoux şi Adèle Exarchopoulos).
Regizorul tunisian Abdellatif Kechiche dă carne poveştii, nelăsând nicio clipă să intuieşti că la baza ei stă un roman grafic. Kechiche se concentrează pe modul în care se formează acest cuplu, cum evoluează, cum se împlineşte. E atent la emoţiile şi resoturile care îl ţin, dar şi asupra a ceea ce îl destramă. Povestea relaţiei în sine acaparează, devenind mai importantă (dacă nu chiar făcând nesemnificativ) faptul că persoanele care alcătuiesc cuplul sunt de acelaşi sex. Kechiche (Cuşcuş cu chefal, 2007) spune, practic, o frumoasă poveste de dragoste în acest film.
Scenele erotice au creat un buzz în presă la premiera canneză a filmului, deşi sunt turnate cu căldură şi senzualitate, trupurile goale ale celor două actriţe principale părând desprinse dintr-un tablou renascentist. Kechiche foloseşte planuri largi când filmează scenele erotice, dar este foarte intruziv când vine vorba de a filma chipul eroinei sale, Adèle. Camera lui Kechiche e obsedată de gura actriţei. O surprinde în mai multe secvenţe la masă.
Abdellatif Kechiche notează în caietul oferit presei întâmplarea prin care şi-a găsit protagonista, pe Adèle Exarchopoulos: „Am organizat un casting şi am ales-o pe Adèle chiar în clipa în care am văzut-o. Am scos-o la masă într-o brasere, unde a comandat tartă cu lămâie. Când am văzut cum mănâncă, m-am gândit: 'Ea este! În toate felurile!'; modul în care îşi mişcă gura, felul în care mestecă... Gura ei este un element foarte important în film; de fapt astfel sunt gurile ambelor personaje, şi asta pentru lucruri foarte omeneşti. Gurile lor stârnesc tot felul de sentimente şi de senzaţii. O trăsătură anume ne emoţionează la o faţă: în ceea ce mă priveşte, gura e începutul pentru toate".
Filmul s-a numit Adèle pentru că regizorul Abdellatif Kechiche a vrut să-i păstrez actriţei prenumele. Crede că asta ajutat-o să se implice în personajul ei, iar pe el să o înţeleagă mai bine. E ceva şi în fonetica numelui, e de părere Abdellatif Kechiche: „Adèle, Emma, Léa sunt toate nume uşoare, eterice". În plus, Adèle înseamnă şi 'dreptate în limba arabă". Noţiunea de „dreptate socială" este un cuvânt important în toate filmele lui Abdellatif Kechiche. În La vie d'Adèle e vorba de două clase diferite cărora le aparţin cele două fete. Iată cum justifică regizorul: „Într-adevăr, este una din temele recurente ale filmelor mele, o temă devenită aproape o obsesie: unde este diferenţa de clasă socială? Poate că e un deget care arată o lume căreia simt că îi aparţin, o clasă socială căreia Adèle însăşi îi aparţine - clasa muncitoare. Emma (Léa Seydoux) aparţine unei elite: intelectuale, artistice. Fiecare dintre eroinele mele îi aparţine clasei ei sociale. Dificultăţile pe care le au în relaţiile lor, pe care le rup în cele din urmă; asta este, în fond, tema filmului. Diferenţele sociale dintre cele două eroine sunt ceea ce generează diferenţe în aspiraţiile lor personale. Nu este faptul că sunt lesbiene, lucru mai mult sau mai puţin tolerat de către lumea din jur".
Abdellatif Kechiche alege să trateze homosexualitatea ca pe orice altă iubire, fără trăsături particulare, chiar pe fondul unei societăţi în general intolerante cu acest aspect. „Nu văd de ce ar trebui să vorbim în mod special despre homosexualitate, mai ales că - în cel mai bun caz - dacă ar trebui să am un discurs pe subiectul acesta ar trebui să o filmez ca pe orice altă poveste de dragoste, cu toată frumuseţea ei", a spus regizorul.
Legat de abordarea scenelor erotice dintre cele două eroine, Abdellatif Kechiche notează în caietul oferit presei: „Ceea ce am încercat la filmări a fost să surprind ceea e mi s-a părut frumos. Am filmat trupurile goale ca pe picturi, ca pe nişte sculpturi, am petrecut timp cu iluminarea lor ca să mă asigur că arată bine, apoi coregrafia intrinsecă a trupurilor îndrăgostite a făcut restul, într-un mod foarte natural. Trebuia să fie frumoase şi estetic, nu numai atrăgătoare sexual".
La vie d'Adele, câştigătorul Palme d’Or 2013, este distribuit în România de Independenţa Film.
Regizorul tunisian Abdellatif Kechiche dă carne poveştii, nelăsând nicio clipă să intuieşti că la baza ei stă un roman grafic. Kechiche se concentrează pe modul în care se formează acest cuplu, cum evoluează, cum se împlineşte. E atent la emoţiile şi resoturile care îl ţin, dar şi asupra a ceea ce îl destramă. Povestea relaţiei în sine acaparează, devenind mai importantă (dacă nu chiar făcând nesemnificativ) faptul că persoanele care alcătuiesc cuplul sunt de acelaşi sex. Kechiche (Cuşcuş cu chefal, 2007) spune, practic, o frumoasă poveste de dragoste în acest film.
Scenele erotice au creat un buzz în presă la premiera canneză a filmului, deşi sunt turnate cu căldură şi senzualitate, trupurile goale ale celor două actriţe principale părând desprinse dintr-un tablou renascentist. Kechiche foloseşte planuri largi când filmează scenele erotice, dar este foarte intruziv când vine vorba de a filma chipul eroinei sale, Adèle. Camera lui Kechiche e obsedată de gura actriţei. O surprinde în mai multe secvenţe la masă.
Abdellatif Kechiche notează în caietul oferit presei întâmplarea prin care şi-a găsit protagonista, pe Adèle Exarchopoulos: „Am organizat un casting şi am ales-o pe Adèle chiar în clipa în care am văzut-o. Am scos-o la masă într-o brasere, unde a comandat tartă cu lămâie. Când am văzut cum mănâncă, m-am gândit: 'Ea este! În toate felurile!'; modul în care îşi mişcă gura, felul în care mestecă... Gura ei este un element foarte important în film; de fapt astfel sunt gurile ambelor personaje, şi asta pentru lucruri foarte omeneşti. Gurile lor stârnesc tot felul de sentimente şi de senzaţii. O trăsătură anume ne emoţionează la o faţă: în ceea ce mă priveşte, gura e începutul pentru toate".
Filmul s-a numit Adèle pentru că regizorul Abdellatif Kechiche a vrut să-i păstrez actriţei prenumele. Crede că asta ajutat-o să se implice în personajul ei, iar pe el să o înţeleagă mai bine. E ceva şi în fonetica numelui, e de părere Abdellatif Kechiche: „Adèle, Emma, Léa sunt toate nume uşoare, eterice". În plus, Adèle înseamnă şi 'dreptate în limba arabă". Noţiunea de „dreptate socială" este un cuvânt important în toate filmele lui Abdellatif Kechiche. În La vie d'Adèle e vorba de două clase diferite cărora le aparţin cele două fete. Iată cum justifică regizorul: „Într-adevăr, este una din temele recurente ale filmelor mele, o temă devenită aproape o obsesie: unde este diferenţa de clasă socială? Poate că e un deget care arată o lume căreia simt că îi aparţin, o clasă socială căreia Adèle însăşi îi aparţine - clasa muncitoare. Emma (Léa Seydoux) aparţine unei elite: intelectuale, artistice. Fiecare dintre eroinele mele îi aparţine clasei ei sociale. Dificultăţile pe care le au în relaţiile lor, pe care le rup în cele din urmă; asta este, în fond, tema filmului. Diferenţele sociale dintre cele două eroine sunt ceea ce generează diferenţe în aspiraţiile lor personale. Nu este faptul că sunt lesbiene, lucru mai mult sau mai puţin tolerat de către lumea din jur".
Abdellatif Kechiche alege să trateze homosexualitatea ca pe orice altă iubire, fără trăsături particulare, chiar pe fondul unei societăţi în general intolerante cu acest aspect. „Nu văd de ce ar trebui să vorbim în mod special despre homosexualitate, mai ales că - în cel mai bun caz - dacă ar trebui să am un discurs pe subiectul acesta ar trebui să o filmez ca pe orice altă poveste de dragoste, cu toată frumuseţea ei", a spus regizorul.
Legat de abordarea scenelor erotice dintre cele două eroine, Abdellatif Kechiche notează în caietul oferit presei: „Ceea ce am încercat la filmări a fost să surprind ceea e mi s-a părut frumos. Am filmat trupurile goale ca pe picturi, ca pe nişte sculpturi, am petrecut timp cu iluminarea lor ca să mă asigur că arată bine, apoi coregrafia intrinsecă a trupurilor îndrăgostite a făcut restul, într-un mod foarte natural. Trebuia să fie frumoase şi estetic, nu numai atrăgătoare sexual".
La vie d'Adele, câştigătorul Palme d’Or 2013, este distribuit în România de Independenţa Film.
