Un scriitor, un pictor, un compozitor si a lor viata boema, prin definitie dezordonata si neconventionala. Per total e un film trist, apasator si datorita filmarii in alb-negru, dar pentru ca vorbim de un film in stil Kaurismaki aceasta tristete face de multe ori rocada cu veselia si invers. Mi-as fi dorit ceva mai multa poveste si mai putina observatie de caractere/situatii, dar conform titlului cred ca asta s-a si vrut si am gresit eu adresa.
lili22
pe 19 Septembrie 2018 22:50
Actiunea din opera lui Murger. Personajele au aceleasi nume .In alta epoca .Film foarte trist.
alali
pe 13 Septembrie 2015 22:42
A viziona un film francez, (filmat in mare parte in Franta dar cel mai important vorbit in franceza) si sa gasesti stilul glacial al lui Kaurismaki intr-un astfel de film, este o experienta unica din toate punctele de vedere.
Desi in permanenta te astepti sa gasesti la tot pasul pasiunea si voluptatea, ceea ce ti se serveste este retinerea, distanta, raceala, dar toate ambalate intr-un ambalaj poetic.
Toate tandreturile si imbratisarile sau mangaierile sunt inlocuite cu acea distanta ce separa indragostitii si care parca da si mai mult substrat romantic acestor povesti. E adevarat ca e un romantism sfios, plapand, dar in asta sta si farmecul si poezia acestei noi adaptari a cartii "Scene Din Viata De Boem" de Henri Murger. Si cum mai bine am putea exemplifica aceasta stare daca nu printr-un quote elocvent:
" Mimi (Evelyne Didi) - Te iubesc foarte mult! Dar viata e grea...
Rodolfo (Matti Pellonpää) - Da! Inteleg."
Pana si durerea si suferinta din final este refulata. Nimic nu o rosteste sau sa o manifeste la adevarata ei intensitate. Drama aceasta demolatoare nu este exprimata decat prin acea replica ce incheie filmul literalmente: "Doresc sa fiu singur." Atat si nimic mai mult.
Dar sa nu uitam totusi ca filmul este tragi-comic. Este veselie urmata de tristete si apoi iarasi veselie. Este viata boema.
Iar aceasta boemie Kaurismaki o surprinde atat de bine printr-un artificiu simplu dar de efect, modalitate de exprimare ce poate scapa la o prima vizionare, dar la mai multe revizionari nu are cum sa nu fie reperata. Si anume ca nu pune niciun fel de accent asupra sarcinilor pe care trebuie sa le faca fiecare din protagonisti. Nu vedem cum incearca sa reduca cheltuielile cei trei protagonisti sau din contra, sa faca cheltuieli si mai extravagante. La fel si cu editarea si lansarea revistei. Nimic. Cateva imagini din biroul improvizat, dar si acele imagini au legatura cu viata peronala si gata. Dar cine, ce cum a facut totul.... nimic. Totul este nesemnificativ pentru felul in care traiesc acesti trei asa-zisi artisti. Pentru ei, banii, foamea, frigul, toate vin si trec, toate sunt efemere. Doar ceea ce simt si mai ales felul in care o fac e important pentru acesti epigoni.
Pentru toata aceasta lume, marca inregistrata, nota 7,27! Kaurismaki s-a autodepasit iar talentul lui s-a revarsat peste granitele micii dar mandrei sale patrii, imbogatind o Franta saracacioasa si cam plictisita.
aayana
pe 24 Septembrie 2010 18:55
Un scriitor, un pictor si un compozitor. Este viata fiecaruia in parte intr-o lume materialista. Cati dintre noi nu si-ar fi dorit sa munceasca in alte domenii, cati se afla exact in locul in care vor sa fie? Ei bine, scriitorul isi asuma aceasta pasiune cu tot ce presupune ea. Pictorul, un emigrant ce sta ilegat in Franta, de asemenea. Compozitorul traieste de azi pe maine, are mobila dar nu are casa. Filmul devine interesant dupa ce se intalnesc cei trei. Desi alb-negru, te prinde ca poveste. Unde mai pui ca e presarat cu umor de calitate. Finalul e de genul "jos palaria" si cred ca numai in filme mai vedem asa ceva: virturti in stare pura.
Un scriitor, un pictor, un compozitor si a lor viata boema, prin definitie dezordonata si neconventionala. Per total e un film trist, apasator si datorita filmarii in alb-negru, dar pentru ca vorbim de un film in stil Kaurismaki aceasta tristete face de multe ori rocada cu veselia si invers. Mi-as fi dorit ceva mai multa poveste si mai putina observatie de caractere/situatii, dar conform titlului cred ca asta s-a si vrut si am gresit eu adresa.
Desi in permanenta te astepti sa gasesti la tot pasul pasiunea si voluptatea, ceea ce ti se serveste este retinerea, distanta, raceala, dar toate ambalate intr-un ambalaj poetic.
Toate tandreturile si imbratisarile sau mangaierile sunt inlocuite cu acea distanta ce separa indragostitii si care parca da si mai mult substrat romantic acestor povesti. E adevarat ca e un romantism sfios, plapand, dar in asta sta si farmecul si poezia acestei noi adaptari a cartii "Scene Din Viata De Boem" de Henri Murger. Si cum mai bine am putea exemplifica aceasta stare daca nu printr-un quote elocvent:
" Mimi (Evelyne Didi) - Te iubesc foarte mult! Dar viata e grea...
Rodolfo (Matti Pellonpää) - Da! Inteleg."
Pana si durerea si suferinta din final este refulata. Nimic nu o rosteste sau sa o manifeste la adevarata ei intensitate. Drama aceasta demolatoare nu este exprimata decat prin acea replica ce incheie filmul literalmente: "Doresc sa fiu singur." Atat si nimic mai mult.
Dar sa nu uitam totusi ca filmul este tragi-comic. Este veselie urmata de tristete si apoi iarasi veselie. Este viata boema.
Iar aceasta boemie Kaurismaki o surprinde atat de bine printr-un artificiu simplu dar de efect, modalitate de exprimare ce poate scapa la o prima vizionare, dar la mai multe revizionari nu are cum sa nu fie reperata. Si anume ca nu pune niciun fel de accent asupra sarcinilor pe care trebuie sa le faca fiecare din protagonisti. Nu vedem cum incearca sa reduca cheltuielile cei trei protagonisti sau din contra, sa faca cheltuieli si mai extravagante. La fel si cu editarea si lansarea revistei. Nimic. Cateva imagini din biroul improvizat, dar si acele imagini au legatura cu viata peronala si gata. Dar cine, ce cum a facut totul.... nimic. Totul este nesemnificativ pentru felul in care traiesc acesti trei asa-zisi artisti. Pentru ei, banii, foamea, frigul, toate vin si trec, toate sunt efemere. Doar ceea ce simt si mai ales felul in care o fac e important pentru acesti epigoni.
Pentru toata aceasta lume, marca inregistrata, nota 7,27! Kaurismaki s-a autodepasit iar talentul lui s-a revarsat peste granitele micii dar mandrei sale patrii, imbogatind o Franta saracacioasa si cam plictisita.