Lanterna cu amintiri (1962)

„Pretextul realizării este enunțat de la bun început: „La 2 septembrie 1962 s-au împlinit 50 de ani de la apariția pe ecrane a primului film românesc jucat” (aici, completarea „care s-a păstrat” ar fi fost necesară, deoarece Amor fatal, astăzi pierdut, precedase cu un an Independența României). Antologia se deschide cu secvențe din Răsună valea (1950), „primul film artistic românesc turnat în epoca nouă”, pentru ca imediat să intre în scenă prezentatorul și naratorul Radu Beligan, și se închide cu O noapte furtunoasă (1942), unul dintre ultimele filme ale „epocii vechi”. Radu Beligan interpretează roluri importante în ambele pelicule menționate, dar ce discrepanță există între Rică Venturiano, al lui I.L. Caragiale și Jean Georgescu, și „Niky brigadierul” (Goguleanu, pe numele său), al lui Mircea Ștefănescu și Paul Călinescu... Din păcate, comentariul filmului plătește un greu tribut discursului oficial, marcat de marxismul dialectic, al epocii. Acest tribut este evident, de exemplu, în finalul triumfalist-imperativ: „Cineaștii au datoria de onoare să scrie noua istorie a filmului, pe măsura marilor înfăptuiri ale poporului nostru, constructor al unei vieți noi, al unei culturi noi – cultura socialistă”. Lanterna cu amintiri rămâne interesant prin secvențele de arhivă (inclusiv din filme documentare, în prima parte) și prin ocazionale observații caustice – de pildă, naratorul comentează astfel o palpitantă, dar scurtă scenă de urmărire pe cai decupată din Haiducii (Horia Igiroșanu, 1929): „Nu vă lăsați cuprinși de regretul că nu puteți urmări mai mult din acest film. Ați văzut tot ce era mai bun”.” (Mihai Fulger, Film nr. 1/ 2014).