Comentarii Comentează
  • lili22
    pe 06 Octombrie 2018 23:36
    E multa vreme de cand am vazut un film de Melville.Atmosfera stranie si personaje care se strecoara printre ziduri.Un omagiu adus Rezistentei.
  • cezarika21
    pe 19 Mai 2016 06:57
    Orice națiune se consolidează prin sacrificiul eroilor în numele unei idei, adică al oamenilor simpli care dovedesc curaj și vitejie în momente excepționale și luptă când toți ceilalți se ascund sau tac. Capacitatea de a se sacrifica este aceea care-i transformă în eroi, iar fiecare dintre ei ia în calcul posibilitatea că ar putea să-și piardă viața într-o luptă inegală cu un sistem. În lipsa eroilor, o națiune este condamnată inevitabil la dispariție prin asimilare.

    Luptător el însuși în Rezistența Franceză, Jean-Pierre Melville a cunoscut luptele eroice antinaziste purtate în Franța Ocupată și pe teritoriul Republicii de la Vichy de către cei care au refuzat să accepte ocuparea țării și dominația brutală a unor criminali. ”L'armée des ombres” (inspirat din romanul omonim al lui Joseph Kessel, și el luptător în Rezistență) relatează o pagină din istoria tragică a Rezistenței Franceze, evidențiind tocmai eroismul și spiritul de sacrificiu al eroilor francezi. Chiar dacă sunt fictive, personajele sunt inspirate de luptători reali pe care Kessel și Melville i-au cunoscut.

    Filmul este realizat în stilul tipic melvillian: atmosferă glacială, tăceri îndelungate, cuvinte puține, accent pus pe mișcări rutiniere, senzația de singurătate trăită chiar și într-o mare de oameni, imagini întunecate în concordanță cu vremurile respective, conotații filozofice profunde. Nu este o viziune romantică a unor lupte eroice, ci o confruntare serioasă și tristă dusă cu înverșunare atât cu ocupanții naziști, cât și cu propriile sentimente, iar de multe ori rațiunea și interesul național biruie trăirile sufletești personale. Melville pare că și-a golit filmul de orice urmă de emoție omenească, preferând stilul realist documentar în dauna eroismului aventuros existent în producțiile Hollywood-iene.

    Având un titlu cu o conotație dublă (expresia ”armata umbrelor” se referă atât la luptătorii din umbră, cu vieți de multe ori duble și nume fictive, cât și la soarta finală a multora dintre ei, aceea de a trece în lumea umbrelor), ”L'armée des ombres” este un omagiu adus eroilor cunoscuți și necunoscuți care au ales să nu rămână tăcuți și au luptat pentru ca pacea și rațiunea să triumfe.
  • cosmin_kedii
    pe 10 Octombrie 2013 08:56
    " Army of Shadows " , una dintre ultimele tablouri de Jean - Pierre Melville , celebrul scriitor și regizor