Părerea criticului
Undeva în sudul Franţei, o scriitoare şi profesoară de literatură (Marina Foïs) organizează un atelier cu câţiva tineri pasionaţi de arta scrierii. Pe fundal sunt ţărmul mării, orizontul şi un orăşel adormit care trăia cândva în jurul unui şantier naval, iar care acum este un port pentru iahturi de lux. Pe măsură ce Atelierul avansează, camera descoperă sufletele tinerilor.

Aşa cum era de aşteptat, ei se bucură să viseze - şi ceea ce scriu este reflexia creativă despre lume văzută prin ochii unor oameni inteligenţi. Lumea cuprinde însă şi o latură a răului. Cât de departe va merge descoperirea ei?

Un film sensibil şi reflexiv, Atelierul surprinde mai multe premise în derulare, însă preferă să dea indicii despre ele decât să le dezvolte pe ecran. Cercul de prieteni al lui Antoine (Matthieu Lucci), un băiat-problemă care participă la Atelier, se joacă cu armele de foc şi chiar le îndreaptă asupra unor necunoscuţi, formează premisele pentru acte de violență. Jocurile acestea cu arma vor degenera în crimă? Relaţia dintre Antoine şi profesoara lui va evolua într-o atracţie?

Atelierul va schimba vieţile celor implicaţi, mai mult decât răspunsurile superficiale pe care aceştia le dau în faţa camerei de filmat? Orăşelul portuar, pe fundalul căruia se petrece filmul, va reveni la gloria lui de altădată?

Un film cu multe întrebări şi care dă de gândit, Atelier cheamă la reflecţie. Poate că şi pentru actul de a scrie asta înseamnă: a pune întrebări care trebuie să îşi capete răspunsuri.

Atelierul este cel de-al 8-lea film al renumitului regizor francez Laurent Cantet (Entre les murs), concurent în secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes de anul trecut.