Părerea criticului
Daniel Auteuil regizează și joacă drept actor principal într-un film de proces care mocnește la foc scăzut până spre final, când erupe brusc.
Este a cincea oară când actorul și cineastul francez Daniel Auteuil se află în dublu rol: actor-regizor. După La fille du puisatier, Marius, Fanny și Amoureux de ma femme, el revine cu Le fil, tradus în engleză An Ordinary Case sau în română Presupus nevinovat. Filmul nu impresionează în mod special și urmează formula obișnuită a subgenului courtroom drama: acțiunea are loc în mare măsură în sala de judecată și prezintă cazul unei crime, cu argumente pro și contra din partea avocaților și ale procurorilor, interogatorii, indicii și dezvăluiri de-a lungul narațiunii. Jocul actorilor este convingător, dar filmul este în mare parte monoton, până în ultimele zece minute când are loc o răsturnare de situație surprinzătoare.
Inspirată dintr-un caz real de crimă povestit de avocatul penalist Jean-Yves Moyart, povestea îl urmărește pe Nicolas Milik (Grégory Gadebois), un bărbat acuzat de uciderea soției sale alcoolice Cécile cu ajutorul unui patron de bar din vecinătate. Cu toate că nu avusese alte antecedente penale, iar relația cu cei cinci copii ai lui era una foarte bună, Milik devine rapid suspectul principal și este săltat de acasă de către polițiști. Avocatul Jean Monier (Daniel Auteuil), convins de nevinovăția lui Milik, decide să îl apere deși nu mai preluase cazuri fiind marcat de vină: a contribuit la achitarea unui recidivist. Monier este acum dispus să facă orice pentru a câștiga procesul, redescoperind pe parcurs sensul vocației sale. Pe măsură ce procesul se derulează, însă, apar tot felul de indicii care duc spre un singur scenariu.
Cu toate că filmul explorează o poveste plină de umanitate și redă tensiunea din sala de judecată, dar și tot felul de răsturnări de situație, Le fil nu se ridică de exemplu la nivelul lui Anatomie d'une chute (un film care examinează în profunzime implicațiile unui caz ambiguu, relațiile complexe de familie și importanța adevărului, dar și denaturarea lui). Filmul semnat de Auteuil este mai degrabă convențional și pe mine unul nu m-a determinat să simpatizez niciunul dintre cei doi protagoniști: nici cu avocatul determinat să convingă tribunalul de nevinovăția acuzatului, nici cu Nicolas Milik, un bărbat lipsit de carismă și vlagă. Deși există niște secvențe interesante de pledoarii și analizare amănunțită a celor mai mici detalii din mai multe perspective, filmul este destul de monoton și este salvat de final odată cu discursurile finale ale procuroarei și ale lui Monier, urmate de dezvăluiri șocante. Este însă păcat că, având la dispoziție o oră și 55 minute, Auteuil nu reușește să intrige sau să surprindă publicul decât în ultimele 15 minute.
Jocul actorilor principali este convingător, cu toate că nici Daniel Auteuil, nici Grégory Gadebois nu se remarcă în mod special. Auteuil are însă niște momente destul de solide în timpul pledoariei sale finale, dar și în discuțiile cu partenera sa și avocata Annie Debret (Sidse Babett Knudsen). Alice Belaïdi se distinge drept procuroarea Adèle Houri, care luptă pentru a demonstra vinovăția lui Milik, și interpretează cât se poate de credibil.
Imaginea semnată de Jean-François Hensgens contribuie semnificativ la creșterea intensității. Atmosfera devine tot mai tensionată atunci când vedem cadre mai întunecate din sala de judecată sau din celula lui Milik atunci când este vizitat de către Monier, iar lipsa luminii dimprejur izolează fețele actorilor, accentul căzând astfel pe expresiile faciale și lăsând loc unei vulnerabilități reale în interpretare.
Fără a surprinde în alt mod decât prin răsturnarea de situație de la finalul filmului, Le fil prezintă o dramă judiciară interesantă, dar care lasă impresia că ceva lipsește: personajele nu inspiră simpatie, narațiunea este mai degrabă monotonă, iar regia nu insuflă destulă energie cât să susțină atenția publicului pe parcursul unui film atât de lung. Pentru cei care reușesc să pătrundă mai bine în lumea filmului și au mai multă răbdare, însă, Le fil poate fi mult mai ofertant.
Este a cincea oară când actorul și cineastul francez Daniel Auteuil se află în dublu rol: actor-regizor. După La fille du puisatier, Marius, Fanny și Amoureux de ma femme, el revine cu Le fil, tradus în engleză An Ordinary Case sau în română Presupus nevinovat. Filmul nu impresionează în mod special și urmează formula obișnuită a subgenului courtroom drama: acțiunea are loc în mare măsură în sala de judecată și prezintă cazul unei crime, cu argumente pro și contra din partea avocaților și ale procurorilor, interogatorii, indicii și dezvăluiri de-a lungul narațiunii. Jocul actorilor este convingător, dar filmul este în mare parte monoton, până în ultimele zece minute când are loc o răsturnare de situație surprinzătoare.
Inspirată dintr-un caz real de crimă povestit de avocatul penalist Jean-Yves Moyart, povestea îl urmărește pe Nicolas Milik (Grégory Gadebois), un bărbat acuzat de uciderea soției sale alcoolice Cécile cu ajutorul unui patron de bar din vecinătate. Cu toate că nu avusese alte antecedente penale, iar relația cu cei cinci copii ai lui era una foarte bună, Milik devine rapid suspectul principal și este săltat de acasă de către polițiști. Avocatul Jean Monier (Daniel Auteuil), convins de nevinovăția lui Milik, decide să îl apere deși nu mai preluase cazuri fiind marcat de vină: a contribuit la achitarea unui recidivist. Monier este acum dispus să facă orice pentru a câștiga procesul, redescoperind pe parcurs sensul vocației sale. Pe măsură ce procesul se derulează, însă, apar tot felul de indicii care duc spre un singur scenariu.
Cu toate că filmul explorează o poveste plină de umanitate și redă tensiunea din sala de judecată, dar și tot felul de răsturnări de situație, Le fil nu se ridică de exemplu la nivelul lui Anatomie d'une chute (un film care examinează în profunzime implicațiile unui caz ambiguu, relațiile complexe de familie și importanța adevărului, dar și denaturarea lui). Filmul semnat de Auteuil este mai degrabă convențional și pe mine unul nu m-a determinat să simpatizez niciunul dintre cei doi protagoniști: nici cu avocatul determinat să convingă tribunalul de nevinovăția acuzatului, nici cu Nicolas Milik, un bărbat lipsit de carismă și vlagă. Deși există niște secvențe interesante de pledoarii și analizare amănunțită a celor mai mici detalii din mai multe perspective, filmul este destul de monoton și este salvat de final odată cu discursurile finale ale procuroarei și ale lui Monier, urmate de dezvăluiri șocante. Este însă păcat că, având la dispoziție o oră și 55 minute, Auteuil nu reușește să intrige sau să surprindă publicul decât în ultimele 15 minute.
Jocul actorilor principali este convingător, cu toate că nici Daniel Auteuil, nici Grégory Gadebois nu se remarcă în mod special. Auteuil are însă niște momente destul de solide în timpul pledoariei sale finale, dar și în discuțiile cu partenera sa și avocata Annie Debret (Sidse Babett Knudsen). Alice Belaïdi se distinge drept procuroarea Adèle Houri, care luptă pentru a demonstra vinovăția lui Milik, și interpretează cât se poate de credibil.
Imaginea semnată de Jean-François Hensgens contribuie semnificativ la creșterea intensității. Atmosfera devine tot mai tensionată atunci când vedem cadre mai întunecate din sala de judecată sau din celula lui Milik atunci când este vizitat de către Monier, iar lipsa luminii dimprejur izolează fețele actorilor, accentul căzând astfel pe expresiile faciale și lăsând loc unei vulnerabilități reale în interpretare.
Fără a surprinde în alt mod decât prin răsturnarea de situație de la finalul filmului, Le fil prezintă o dramă judiciară interesantă, dar care lasă impresia că ceva lipsește: personajele nu inspiră simpatie, narațiunea este mai degrabă monotonă, iar regia nu insuflă destulă energie cât să susțină atenția publicului pe parcursul unui film atât de lung. Pentru cei care reușesc să pătrundă mai bine în lumea filmului și au mai multă răbdare, însă, Le fil poate fi mult mai ofertant.
