Un barbat se impotriveste ca sotia lui cu un fizic ingrat sa fie operata estetic. Filmul ofera o partitura extrem de ofertanta frumoasei Michele Morgan, care interpreteaza impresionant rolul femeii desfigurate.
Pierre Tardivet se căsătorește cu Marie-Jose, o fată urâțică.Timp de zece ani trăiesc o fericire mediocră. Pierre are un accident de mașină provocat de doctorul Bosac, chirurg estetician, care, drept despăgubire, îi face o operație lui Marie-Jose. Ea revine acasă frumoasă, total transformată, lucru care provoacă o adevărată dramă în familie.
"Este surprinzător cât de puține filme au folosit drept punct de plecare marile cuceriri ale chirurgiei plastice. Chiar dacă pe alocuri melodramatic, Oglinda cu două fețe, realizat de Andre Cayatte, ne demonstrează că regizorii ar avea de profitat studiind ceea ce se întâmplă atunci când un chirurg se apucă să rectifice greșelile naturii ." Films and Filming, 1959
"În afara originalității subiectului, filmul este povestea emoționantă a fericirii fragile a unui cuplu. Soțul este mult prea satisfăcut de o viață meschină, fără ideal, și, în cele din urmă, frumusețea îl sperie. " Jean Houssaye, 1959, Index Cinema