Nu voi repeta ce au spus ceilalți iubitori de film în comentariile de mai sus. Total de acord cu ele. Apreciez mult comentariile făcute de “cezarika21” și “user-5c9f8c2e87074”
Vreau să remarc – poate greșesc, doar nu-s critic de film – trei momente: finalul altui film extraordinar “Zorba grecul (1964)” – e asemănator cu finalul Nopților Cabiriei. Totul s-a năruit dar viața merge înainte !
Al doilea moment: întîlnirea Cabiriei cu actorul Amedeo Nazzari a fost probabil “clonată” în filmul Frumușica (Pretty woman -1990) .
Al treilea moment: o scenă sfîșietoare; Cabiria în biserică se lasă dusă de val și imploră pe Fecioara Maria; hotărește pe loc ce să îi ceară.
Mai vreau să remarc jocul extraordinar, de neegalat al Giuliettei Masina. Ea “arde” pur și simplu pe platoul de filmare ! Toți actorii, fără excepție, joacă exceptional. Premiul Oscar 1958 pentru cel mai bun film străin e mai mult decît meritat !
La sfîrșitul comentariului meu țin să spun că sînt uluit de notele IMDb =8,1 și păreri=8,4 ? unui film de nota 100 ?
user-5c9f8c2e87074
pe 21 Aprilie 2021 00:49
Cuvintele sunt de prisos. Ramai mut dar cu ochii siroind în lacrimi vazand-o pe Cabiria cum se ridica din tarana și înaintează cu ochii licarind firicele de credință și speranța că va urma totuși alt moment de fericire efemer dar care sa o mențină în viata. Fiecare gest,grimasa sau mișcare a Cabiriei respira o dorința nestăvilita de a-si trai viata iubind și simțind ca este dorita. Acest film fabulos nu este "decât" o oda adusa vieții și iubirii.
El_KaPpa
pe 23 Mai 2020 22:06
Una dintre capodoperele maestrului Fellini si totodata preferatul meu de la el. Un film de o sensibilitate rara, care trebuie revazut ori de cate ori esti intr-un moment de impas al vietii pentru a-ti aduce aminte ca trebuie sa privesti mereu inainte. Personajul Cabiria este de-a dreptul "delicios", iar Giulietta Masina poate candida cu el oricand la "cea mai buna prestatie feminina all-time".
mihaelatb
pe 27 Iulie 2019 22:13
Foarte bun filmul, dureros de realist, caci niciodata nu exista fericire! indiferent cat de optimista este Cabiria, viata este facuta ca sa suferi. Este adevarat ca dupa ce te tranteste viata la pamant, trebuie sa te ridici, precum eroina filmului, sa-ti scuturi si sa-ti indrepti tinuta si sa incerci din nou, dar pana cand? Filmul arata ca unii sunt destinati doar esecului. La fel ca in Ladri di biciclette, finalul este deschis, dar personajul este predestinat. Giulietta Masina, la fel de buna ca si in La Strada, face practic tot filmul. Caci este un film de actor.
alali
pe 05 Mai 2019 22:10
"Sunt un mincinos, dar unul onest." spunea autorul acestui film despre el insusi, atunci cand se descria pe sine ca persoana ce genereaza destine pentru delectarea publicului privitor. Cabiria, pe acelasi calapod cu parintele ei, nu doar ca asculta aceste minciuni spuse de cel ce ii detine in propriile maini destinul, dar "aude si adevaruri in aceste minciuni".
Termenul de autor al unei opere cinematografice a fost folosit pentru prima oara de catre A. Bazin pentru a descrie exact acest film si modul in care se povesteste el. Lucru de care Fellini s-a simtit tare magulit, ca tocmai lui sa i se acorde o atentie atat de mare, asta in ciuda neincrederii producatorilor in materialele sale dedicate categoriilor paupere ori oamenilor cu porniri si practici sensibile la acea vreme.
Desi inclus in noul realism italian, Felinni s-a distins intotdeauna din grupul regizorilor ce au aderat la noua miscare, datorita modului tragic-comic prin care isi construieste o lume proprie in care doar accentele grave apartin realitatii, restul datorandu-se esentei spiritului uman. Personajele sale au dreptul sa viseze, asigurandu-li-se astfel o scurta evadare din cotidian. Prostituate, vagabonzi, saraci, amarati, oricine are dreptul la a spera in universul nou creat. Cineastul intinde atat cat e posibil, patura noului val asupra a ceea ce realizeaza. Un altfel de De Sica ce-si conducea trenul bunastarii prin mijlocul patriei oropsitilor in Miracol la Milano, doar ca sa le arate ca exista si asa ceva in aceasta lume cruda. Fellini, profitand si de o perioada destul de tarzie a filmelor post al 2-lea razboi mondial, permite eroilor sa fie peregrini in lumea buna si avuta. Sa intre pe picioarele lor in acele zone inaccesibile unora de nivelul lor. Cabiria ajunge chiar sa fie invitata la o plimbare cu masina si apoi la masa in luxoasa casa a unui star de cinema. Noaptea si-o petrece tot cu cainii acestui excentric bogatas, dar ramane cu momentul scurt in care a fost aproape de stele.
Structura naratiunii e una destul de fragmentata, cu momente ce descriu lumea acelor cartiere insa care nu contribuie la firul central al povestii. Samariteanul milostiv, spovedania remuscarilor, noaptea petrecuta la vila luxoasa, episoade pe care Cabiria le inmagazineaza in constiinta ei de martira in devenire, dar de care filmul se poate lipsi la fel de bine, asa cum spunea chiar autorul atunci cand amintea de lipsa secventei necunoscutului ce facea acte de caritate, neinteresat si fara sa fie mandatat sau sub patronajul bisericii, lucru ce a deranjat si a dus la cenzura. Insa chiar si asa, ce leaga toate aceste istorii ale unor zile si nopti este Cabiria. Un mim, "reminescenta a marelui Chaplin" - porecla data chiar de Fellini -, ce isi coboara expectativele atat de jos incat nicio lovitura pe care viata i-o ofera cu atata darnicie, nu il poate dobora. Lacrimile secventei finale vorbesc despre un nou inceput tot atat de sfant precum e si mana micuta a lui Bruno, cuprinsa in mana lui Antonio, tatal sau. (Ladri di Biciclette 1948) Sau imbratisarea lui Umberto D, oferita micutului patruped, singurul prieten pe vecie pe care batranul pare sa il mai aiba. (Umberto D. 1952)
Tema principala, singuratatea si dorinta de a exista cineva caruia sa ii pese cu adevarat si de persoana ta, se acopera repede de multe altele adiacente. Naivitatea, trasatura care defineste fiinta visatoare, pe punctul de a aduce in mai multe situatii sfarsitul Cabiriei, nu e prezentata totusi ca o slabiciune, pentru ca, persoanele singure provin din acele doua categorii: "cele destepte ce tind sa se izoleze singure si cele proaste (de bunatate), pe care lumea le respinge"-Fellini.
In concluzie o sa reamintesc citatul ce guverneaza intregul film:
"Sa nu iti pierzi niciodata entuziasmul infantil pe toata durata acestei calatorii ce inseamna viata... Fericirea este simpla si atemporala, o chestiune pasagera si temporara care doar antedateaza nefericirea. Din nefericire, functioneaza si invers. Dar la final, totul face parte din acest carnaval" (al existentei). In tot acest circ, Cabiria are rolul paiatei perfecte, modelata doar din optimism ce are puterea sa zambeasca chiar si atunci cand durerea pierderii iti spala involuntar obrajii cu lacrimi ce izvorasc din rana redeschisa a unei inimi ce nu va reusi sa se cicatrizeze niciodata. Pentru ca, nu-i asa, oamenii buni sunt predestinati sa sufere vesnic. Nota 8,08!
lili22
pe 04 Mai 2018 12:55
Cabiria are puterea sa treaca peste toate nenorocirile.Barbatii ii fura banii profitand de naivitatea ei dar ea supravietuieste si are puterea sa o ia de la capat.
zeno.marin
pe 27 Septembrie 2016 22:26
Filmul asta impresioneaza si stoarce lacrimi pana si unei pietre, iar cine nu l-a vazut nu are scuze si nici dreptul sa se numeasca iubitor al filmului. Giulietta Masina face un rol absolut, total, senzational, unic in istoria cinematografiei. Ajungi sa te intrebi cate Oscaruri ar fi trebuit sa ia aceasta daca Hillary Swank deja are doua...
Pentru cine nu stie (inca) si foloseste "genial" pentru a desemna o ciocolata, ei bine acesta este epitetul cel mai potrivit pentru "Noptile Cabiriei". Aici e geniul adevarat, aici e folosit corect epitetul si nu in alta parte. Vorbim de mimica si expresivitate aduse la perfectiune, despre un rol fabulos, incununarea unui rol al unei vieti de mare actrite. Deci inca odata, geniu.
Din respect pentru un mare film si un colosal regizor, cum poate nu vor mai exista vreodata, voi incheia simplu, oprindu-ma din elogiile cuvenite cu o declaratie pe cat de pesimista, pe atat de realista: despre capodopere... numai de bine.
Stephen2D
pe 17 Februarie 2016 13:38
Smile, what's the use of crying? You'll find that life is still worthwhile. If you just smile. *Silently weeps*
cezarika21
pe 04 Octombrie 2015 18:51
Chiar și persoanele cele mai decăzute au un suflet și speră la o viață mai bună. Naiva și certăreața prostituată Cabiria (interpretată superb de Giulietta Masina) și-a abandonat speranțele de mult timp, dar tânjește în profunzimile sufletului să-și găsească iubirea și să ducă o existență onestă. Soarta pare să i se împotrivească mult timp până când într-una dintre nopți cunoaște un bărbat gentil și respectuos, care o contrariază pentru că nu-i cere nimic.
Fellini combină în acest film secvențe realizate în stilul neorealist italian tipic perioadei sale de început cu momente de libertate vizuală dominate de o atmosferă onirică, într-o tranziție de la Roma realistă a perioadei imediat postbelice către explozia glamouroasă din ”La Dolce Vita”. Critica socială evidentă în secvențele de prezentare a sărăciei, promiscuității și a lipsei de speranță se amestecă cu o dorință de a cunoaște și profita de avantajele prosperității economice ce începea să se simtă și în Italia.
Povestea tristă a Cabiriei își impresionează spectatorii, lăsându-le la final un gust amar. Viața este dură, unii oameni sunt răi, dar niciodată nu trebuie să ne pierdem speranța și să uităm să zâmbim și poate că, într-un final, va răsări soarele și pe strada noastră. ”After all tomorrow is another day”, iar fiecare zi poate reprezenta o șansă nouă de care am putea să profităm.
cosmin_kedii
pe 19 Mai 2013 16:30
Oribil și frumos în același timp. Giulietta Masina fără îndoială,are cel mai bun rol al său. ,, Finalul este șocant.,,,,,
Iulidesprefilme
pe 23 Decembrie 2012 12:01
Zguduitor film în care talentata Giulietta Masina impresionează cu interpretarea ei până la lacrimi ! Finalul filmului este deschis...așa cum îi stă bine unei povești care devine o lecție tulburătoare de viață, care invită spectatorul să mediteze asupra ei. Cabiria plânge...și râde...Fellini a preferat să-i redea imaginea contradictorie insistând asupra ochilor mari, expresivi ai actriței Giulietta Masina. Cabiria plânge pentru că a ratat, a pierdut tot, și din pricina naivității ei, dar râde pentru că a rămas în viață și o poate lua de la început...Recomand și filmul muzical american inspirat de această dramă felliniană, Sweet Charity, cu altă mare actriță de pe această lume, Shirley MacLaine.
cetateanu
pe 24 Octombrie 2010 18:43
In rolul Cabiriei apare Giulietta Masina, care a si castigat la Cannes premiul pentru cea mai buna actrita pentru portretizarea unei prostituate naive. Rusinata de profesia sa, certareata Cabiria cauta in zadar un barbat mai in varsta si cu stare care s-o salveze din conditia ei, insa in strafundul sufletului tanjeste dupa iubirea eterna.
Dupa premiera, o secventa controversata implicand un bun samaritean cu un sac plin de intentii la fel de bune a fost taiata, ca urmare a protestelor Bisericii Catolice. Din cate se pare, generozitatea spontana e o trasatura provinciala. Din fericire, secventa respectiva a fost ulterior reintrodusa .Intr-adevar, tema bunatatii predomina in filmul lui Fellini, in care, dincolo de mondenitatea ei, Cabiria vrea doar sa fie fericita, la fel ca oricine altcineva. Cabiria este prostituata cu P mare, dar cu inima de aur, niciodata intr-atat de ursuza incat sa nu o binedispuna un dans mambo sau un iarmaroc.
Prin firea ei, Cabiria raspandeste in jur bunatate, ceea ce nu-i aduce decat dezamagire si chiar umilinte. Intalnirea intamplatoare la un carnaval cu un hipnotizator (Aldo Silvani), care o face sa-si marturiseasca si cele mai intime dorinte, este tulburatoare, dar deosebit de cruda, deoarece subliniaza perspectiva ca visurile si inchipuirile ei legate de o viata mai buna sa se implineasca pana la urma. Onestitatea ei iI face pe un spectator sa profite de slabiciunea ei emotionala. Atentiile la fel de crude cu care o copleseste un actor de cinema care o face pe Don Juan (Amedeo Nazzari)ii dau si ele false sperante, chiar daca eroina este tratata pana la urma (si literalamente) ca un caine.
Visurile Cabiriei nu se implinesc niciodata, ci adesea dau nastere la acte de violenta atunci cand spoliatorii profita de inocenta ei inimoasa. Totusi, Fellini nu exploateaza povestea Cabiriei pentru a starni compasiune ingaduitoare. Ea e o femeie puternica, mandra, care nu se teme sa se bata care-si aduna fortele dupa fiecare esec, aranjandu-si tinuta si pornind din nou marsul spre o viata noua, mai buna. Ca si “La Dolce Vita” (1960), “Noptile Cabiriei” e spus din perspectiva celor vitregiti de soarta, lasand sa se vada o strafulgerare din proverbiala viata de aur, smaltuita de o bucurie optimista, dar, in esenta ei, cufundata in tristete.
MIRCEA_mircea
pe 15 Aprilie 2009 15:48
Un film mare cu adevarat~~~~Sacru si Profan...Un Ying si Yang dinamic
Vreau să remarc – poate greșesc, doar nu-s critic de film – trei momente: finalul altui film extraordinar “Zorba grecul (1964)” – e asemănator cu finalul Nopților Cabiriei. Totul s-a năruit dar viața merge înainte !
Al doilea moment: întîlnirea Cabiriei cu actorul Amedeo Nazzari a fost probabil “clonată” în filmul Frumușica (Pretty woman -1990) .
Al treilea moment: o scenă sfîșietoare; Cabiria în biserică se lasă dusă de val și imploră pe Fecioara Maria; hotărește pe loc ce să îi ceară.
Mai vreau să remarc jocul extraordinar, de neegalat al Giuliettei Masina. Ea “arde” pur și simplu pe platoul de filmare ! Toți actorii, fără excepție, joacă exceptional. Premiul Oscar 1958 pentru cel mai bun film străin e mai mult decît meritat !
La sfîrșitul comentariului meu țin să spun că sînt uluit de notele IMDb =8,1 și păreri=8,4 ? unui film de nota 100 ?
Termenul de autor al unei opere cinematografice a fost folosit pentru prima oara de catre A. Bazin pentru a descrie exact acest film si modul in care se povesteste el. Lucru de care Fellini s-a simtit tare magulit, ca tocmai lui sa i se acorde o atentie atat de mare, asta in ciuda neincrederii producatorilor in materialele sale dedicate categoriilor paupere ori oamenilor cu porniri si practici sensibile la acea vreme.
Desi inclus in noul realism italian, Felinni s-a distins intotdeauna din grupul regizorilor ce au aderat la noua miscare, datorita modului tragic-comic prin care isi construieste o lume proprie in care doar accentele grave apartin realitatii, restul datorandu-se esentei spiritului uman. Personajele sale au dreptul sa viseze, asigurandu-li-se astfel o scurta evadare din cotidian. Prostituate, vagabonzi, saraci, amarati, oricine are dreptul la a spera in universul nou creat. Cineastul intinde atat cat e posibil, patura noului val asupra a ceea ce realizeaza. Un altfel de De Sica ce-si conducea trenul bunastarii prin mijlocul patriei oropsitilor in Miracol la Milano, doar ca sa le arate ca exista si asa ceva in aceasta lume cruda. Fellini, profitand si de o perioada destul de tarzie a filmelor post al 2-lea razboi mondial, permite eroilor sa fie peregrini in lumea buna si avuta. Sa intre pe picioarele lor in acele zone inaccesibile unora de nivelul lor. Cabiria ajunge chiar sa fie invitata la o plimbare cu masina si apoi la masa in luxoasa casa a unui star de cinema. Noaptea si-o petrece tot cu cainii acestui excentric bogatas, dar ramane cu momentul scurt in care a fost aproape de stele.
Structura naratiunii e una destul de fragmentata, cu momente ce descriu lumea acelor cartiere insa care nu contribuie la firul central al povestii. Samariteanul milostiv, spovedania remuscarilor, noaptea petrecuta la vila luxoasa, episoade pe care Cabiria le inmagazineaza in constiinta ei de martira in devenire, dar de care filmul se poate lipsi la fel de bine, asa cum spunea chiar autorul atunci cand amintea de lipsa secventei necunoscutului ce facea acte de caritate, neinteresat si fara sa fie mandatat sau sub patronajul bisericii, lucru ce a deranjat si a dus la cenzura. Insa chiar si asa, ce leaga toate aceste istorii ale unor zile si nopti este Cabiria. Un mim, "reminescenta a marelui Chaplin" - porecla data chiar de Fellini -, ce isi coboara expectativele atat de jos incat nicio lovitura pe care viata i-o ofera cu atata darnicie, nu il poate dobora. Lacrimile secventei finale vorbesc despre un nou inceput tot atat de sfant precum e si mana micuta a lui Bruno, cuprinsa in mana lui Antonio, tatal sau. (Ladri di Biciclette 1948) Sau imbratisarea lui Umberto D, oferita micutului patruped, singurul prieten pe vecie pe care batranul pare sa il mai aiba. (Umberto D. 1952)
Tema principala, singuratatea si dorinta de a exista cineva caruia sa ii pese cu adevarat si de persoana ta, se acopera repede de multe altele adiacente. Naivitatea, trasatura care defineste fiinta visatoare, pe punctul de a aduce in mai multe situatii sfarsitul Cabiriei, nu e prezentata totusi ca o slabiciune, pentru ca, persoanele singure provin din acele doua categorii: "cele destepte ce tind sa se izoleze singure si cele proaste (de bunatate), pe care lumea le respinge"-Fellini.
In concluzie o sa reamintesc citatul ce guverneaza intregul film:
"Sa nu iti pierzi niciodata entuziasmul infantil pe toata durata acestei calatorii ce inseamna viata... Fericirea este simpla si atemporala, o chestiune pasagera si temporara care doar antedateaza nefericirea. Din nefericire, functioneaza si invers. Dar la final, totul face parte din acest carnaval" (al existentei). In tot acest circ, Cabiria are rolul paiatei perfecte, modelata doar din optimism ce are puterea sa zambeasca chiar si atunci cand durerea pierderii iti spala involuntar obrajii cu lacrimi ce izvorasc din rana redeschisa a unei inimi ce nu va reusi sa se cicatrizeze niciodata. Pentru ca, nu-i asa, oamenii buni sunt predestinati sa sufere vesnic. Nota 8,08!
Pentru cine nu stie (inca) si foloseste "genial" pentru a desemna o ciocolata, ei bine acesta este epitetul cel mai potrivit pentru "Noptile Cabiriei". Aici e geniul adevarat, aici e folosit corect epitetul si nu in alta parte. Vorbim de mimica si expresivitate aduse la perfectiune, despre un rol fabulos, incununarea unui rol al unei vieti de mare actrite. Deci inca odata, geniu.
Din respect pentru un mare film si un colosal regizor, cum poate nu vor mai exista vreodata, voi incheia simplu, oprindu-ma din elogiile cuvenite cu o declaratie pe cat de pesimista, pe atat de realista: despre capodopere... numai de bine.
Fellini combină în acest film secvențe realizate în stilul neorealist italian tipic perioadei sale de început cu momente de libertate vizuală dominate de o atmosferă onirică, într-o tranziție de la Roma realistă a perioadei imediat postbelice către explozia glamouroasă din ”La Dolce Vita”. Critica socială evidentă în secvențele de prezentare a sărăciei, promiscuității și a lipsei de speranță se amestecă cu o dorință de a cunoaște și profita de avantajele prosperității economice ce începea să se simtă și în Italia.
Povestea tristă a Cabiriei își impresionează spectatorii, lăsându-le la final un gust amar. Viața este dură, unii oameni sunt răi, dar niciodată nu trebuie să ne pierdem speranța și să uităm să zâmbim și poate că, într-un final, va răsări soarele și pe strada noastră. ”After all tomorrow is another day”, iar fiecare zi poate reprezenta o șansă nouă de care am putea să profităm.
Dupa premiera, o secventa controversata implicand un bun samaritean cu un sac plin de intentii la fel de bune a fost taiata, ca urmare a protestelor Bisericii Catolice. Din cate se pare, generozitatea spontana e o trasatura provinciala. Din fericire, secventa respectiva a fost ulterior reintrodusa .Intr-adevar, tema bunatatii predomina in filmul lui Fellini, in care, dincolo de mondenitatea ei, Cabiria vrea doar sa fie fericita, la fel ca oricine altcineva. Cabiria este prostituata cu P mare, dar cu inima de aur, niciodata intr-atat de ursuza incat sa nu o binedispuna un dans mambo sau un iarmaroc.
Prin firea ei, Cabiria raspandeste in jur bunatate, ceea ce nu-i aduce decat dezamagire si chiar umilinte. Intalnirea intamplatoare la un carnaval cu un hipnotizator (Aldo Silvani), care o face sa-si marturiseasca si cele mai intime dorinte, este tulburatoare, dar deosebit de cruda, deoarece subliniaza perspectiva ca visurile si inchipuirile ei legate de o viata mai buna sa se implineasca pana la urma. Onestitatea ei iI face pe un spectator sa profite de slabiciunea ei emotionala. Atentiile la fel de crude cu care o copleseste un actor de cinema care o face pe Don Juan (Amedeo Nazzari)ii dau si ele false sperante, chiar daca eroina este tratata pana la urma (si literalamente) ca un caine.
Visurile Cabiriei nu se implinesc niciodata, ci adesea dau nastere la acte de violenta atunci cand spoliatorii profita de inocenta ei inimoasa. Totusi, Fellini nu exploateaza povestea Cabiriei pentru a starni compasiune ingaduitoare. Ea e o femeie puternica, mandra, care nu se teme sa se bata care-si aduna fortele dupa fiecare esec, aranjandu-si tinuta si pornind din nou marsul spre o viata noua, mai buna. Ca si “La Dolce Vita” (1960), “Noptile Cabiriei” e spus din perspectiva celor vitregiti de soarta, lasand sa se vada o strafulgerare din proverbiala viata de aur, smaltuita de o bucurie optimista, dar, in esenta ei, cufundata in tristete.