Părerea criticului
Jucăria nouă/Le nouveau jouet este fără îndoială un film tras de păr până la alopecie, dar o fărâmă de răbdare din partea publicului poate deschide calea către câteva mesaje ataşante. Nu ni se reaminteşte niciodată prea des că adevărata bogăţie sunt cei apropiaţi şi că cea mai bună investiţie pe care o putem face este în relaţia cu ei.
Jucăria se lansa în 1976, în plină perioadă de glorie a actorului Pierre Richard (acesta încă nu s-a despărţit de cinema şi, la cei 88 de ani ai săi, are chiar acum parte de atenţie cu rolul ducelui de Richelieu din Jeanne du Barry, filmul care a deschis festivalul de la Cannes acum câteva zile), şi întreba publicul ce ar fi în stare să facă pentru o anumită sumă de bani. Subiectul chiar merita actualizat şi recontextualizat într-o Franţă al cărei peisaj social s-a schimbat dramatic în ultimele patru decenii. Prin urmare, intră în scenă Jamel Debbouze, actor de origine franco-marocană.
Debbouze îl interpretează pe Sami, un bărbat a cărui iubită mai are câteva luni până va naşte primul copil, prin urmare cuplul are nevoie de bani. Împins de la spate de necesităţile financiare ale paternităţii, eroul se angajează paznic la cel mai mare magazin din Franţa, iar aici remake-ul reutilizează premisa filmului original: fiul bogătanului care deţine magazinul îl vrea pe Sami drept cadoul promis pentru ziua lui, iar asta ne face să medităm la teme precum diferenţele de clasă, sclavie modernă şi rasism.
Din păcate cea mai mare problemă a filmului este micul Alexandre (Simon Faliu), indiscutabil unul dintre cele mai antipatice personaje pe care o să le vezi anul acesta la cinema. Desigur, el are un motiv pentru care se poartă execrabil şi pentru care relaţia cu tatăl său, Philippe (popularul Daniel Auteuil) este atât de tensionată, dar piciul chiar ne pune răbdarea la încercare! Desigur, rostul personajului este să sublinieze că nu trebuie să depunem niciodată armele în misiunea de salvare a unei relaţii şi că, atunci când ţi se închide uşa, intri pe fereastră.
Aşa cum probabil te aştepţi, blajinul Sami este gura de aer proaspăt care aduce lumină în impozanta reşedinţă a lui Philippe şi, dacă la început fiul şi tatăl iau cina la o masă interminabilă (apropo, celebra masă de protocol a lui Vladimir Putin are pagină pe Wikipedia), francheţea şi perserveranţa lui Sami le atrage amândurora atenţia că it takes two to tango. Este probabil cel mai ataşant mesaj al filmului, că trebuie să ne întâlnim la mijloc şi că vina unui eşec relaţional nu îi aparţine niciodată unui singur partener.
La vizionarea de presă cineva din public s-a întrebat în gura mare de ce Sami nu scoate mâna din buzunar. Ca să preîntâmpinăm aceeaşi uimire din partea cititorilor, trebuie spus că Debbouze a rămas cu un handicap după ce în adolescenţă a fost lovit de un tren care gonea cu 150 km/oră, trauma făcând ca viitorul actor să nu-şi mai poată mişca deloc braţul. În toate filmele sale, poartă cămăşi cu mânecă lungă şi ţine mâna afectată în buzunar. Dacă multă vreme pentru Debbouze handicapul său a fost un subiect tabu în relaţia cu presa, iată că în Jucăria nouă sunt câteva scene în care acesta este sursă de umor.
Jucăria se lansa în 1976, în plină perioadă de glorie a actorului Pierre Richard (acesta încă nu s-a despărţit de cinema şi, la cei 88 de ani ai săi, are chiar acum parte de atenţie cu rolul ducelui de Richelieu din Jeanne du Barry, filmul care a deschis festivalul de la Cannes acum câteva zile), şi întreba publicul ce ar fi în stare să facă pentru o anumită sumă de bani. Subiectul chiar merita actualizat şi recontextualizat într-o Franţă al cărei peisaj social s-a schimbat dramatic în ultimele patru decenii. Prin urmare, intră în scenă Jamel Debbouze, actor de origine franco-marocană.
Debbouze îl interpretează pe Sami, un bărbat a cărui iubită mai are câteva luni până va naşte primul copil, prin urmare cuplul are nevoie de bani. Împins de la spate de necesităţile financiare ale paternităţii, eroul se angajează paznic la cel mai mare magazin din Franţa, iar aici remake-ul reutilizează premisa filmului original: fiul bogătanului care deţine magazinul îl vrea pe Sami drept cadoul promis pentru ziua lui, iar asta ne face să medităm la teme precum diferenţele de clasă, sclavie modernă şi rasism.
Din păcate cea mai mare problemă a filmului este micul Alexandre (Simon Faliu), indiscutabil unul dintre cele mai antipatice personaje pe care o să le vezi anul acesta la cinema. Desigur, el are un motiv pentru care se poartă execrabil şi pentru care relaţia cu tatăl său, Philippe (popularul Daniel Auteuil) este atât de tensionată, dar piciul chiar ne pune răbdarea la încercare! Desigur, rostul personajului este să sublinieze că nu trebuie să depunem niciodată armele în misiunea de salvare a unei relaţii şi că, atunci când ţi se închide uşa, intri pe fereastră.
Aşa cum probabil te aştepţi, blajinul Sami este gura de aer proaspăt care aduce lumină în impozanta reşedinţă a lui Philippe şi, dacă la început fiul şi tatăl iau cina la o masă interminabilă (apropo, celebra masă de protocol a lui Vladimir Putin are pagină pe Wikipedia), francheţea şi perserveranţa lui Sami le atrage amândurora atenţia că it takes two to tango. Este probabil cel mai ataşant mesaj al filmului, că trebuie să ne întâlnim la mijloc şi că vina unui eşec relaţional nu îi aparţine niciodată unui singur partener.
La vizionarea de presă cineva din public s-a întrebat în gura mare de ce Sami nu scoate mâna din buzunar. Ca să preîntâmpinăm aceeaşi uimire din partea cititorilor, trebuie spus că Debbouze a rămas cu un handicap după ce în adolescenţă a fost lovit de un tren care gonea cu 150 km/oră, trauma făcând ca viitorul actor să nu-şi mai poată mişca deloc braţul. În toate filmele sale, poartă cămăşi cu mânecă lungă şi ţine mâna afectată în buzunar. Dacă multă vreme pentru Debbouze handicapul său a fost un subiect tabu în relaţia cu presa, iată că în Jucăria nouă sunt câteva scene în care acesta este sursă de umor.
