Un film albnegru foarte simplu construit, care abordeaza o tema delicata pentru anul 1962: razboiul din Algeria.In paralel, o poveste de dragoste dintre doi proscrisi.
alali
pe 29 Mai 2017 23:42
Cronologic vorbind, Le petit Soldat este cel de-al doilea film al lui Godard. Faptic, acest film controversat, a vazut lumina proiectiei abia dupa 3 ani, atunci cand cenzura impusa de statul francez a fost ridicata. Intarzierea difuzarii este si principalul motiv pentru care acest proiect a scazut in valoare desi continua aceeasi linie ca si faimosul sau predecesor, Breathless (1960). Fusese deja lansat minunatul Vivre Sa Vie (1962), un proiect cu un alt nivel de profunzime, o viziune mai cizelata si deci Micul Soldat, la data la care a aparut in peisaj a parut cam anacronic.
Ca si subiect, sa remarcam curajul sau inconstienta regizorului de a aborda o idee atat de delicata cum era pe atunci Razboiul Algerian, 1954-1962, intr-un timp si spatiu total nerecomandat pentru o astfel de discutie. Godard a si fost primul care a tratat in film acest subiect tabu pentru lumea cinematografica a anilor '60, desi razboiul dura deja de mai bine de jumatate de deceniu, iar voci critice, anti-sistem sau doar glasuri doritoare de afrimare, revolutionare indiferent de domeniu, existau destule.
Desi pelicula ataca anumite zone sensibile ale acestui conflict, cum ar fi: spionajul, agentii din afara granitelor celor doua tari sau tortura pentru obtinerea informatiilor, astazi, privind la ecranizarea lui Godard, putem spune ca abordarea este una tangentiala cu subiectul si total inofensiva. Prin imagini lipsite de duritate si de realism, regizorul francez vrea doar sa impuna o idee si nu sa polemizeze pe marginea acestor teme delicate. Filmul nu cauta sa aiba consistenta pe partea violenta a acestui tip de conflict, cum e cazul unui razboi de gherila. Ca si in alte productii marca Jean-Luc, importanta e filosofia personajului principal, gandirea si motivatia acestuia. Razboiul si evenimentele in mijlocul carora este prins, au putina importanta, fiind cel mult un declansator de reflectie si analiza.
Prezenta feminima este, asa cum ne-am obisnuit deja, obligatorie si catalizatoare. Anna Karina aici, este muza distanta, rece si superficiala. Companion de discutii si meditatii filosofico-politice uneori chiar framantari de natura existentiala, frumoasa actrita este cautata in film mai ales datorita notorietatii povestii de iubire ce s-a infiripat intre ea si Godard. De privit totusi acel tip de a iubi, matur, realist si sincer pe care regizorul i-l inchina Annei. Desi camera graviteaza in jurul ei cum faceau odinioara cantaretii la lauta in jurul unei regine, putin probabil au remarcat replica poetica, in spiritul lui Eliade, a redescoperirii celeia ce i-a furat inima: " acum nu mai parea tot atat de frumoasa ca ieri" si totusi "farmecul Veronicai era ea, umerii ei, privirea si zambetul".
Scenariul e simplu. Un proscris francez aflat in exil in Swizerland ce incearca sa se distanteze de viata pe care a dus-o pana atunci. Subiect important pentru cei captivi in evenimente, total indiferent pentru lume in general. Cauza acestui spion ce isi are propriile convingeri devine interesanta abia cand apare momentul "intrebarilor lui Protos" (referire la personajul lui Dumas ce este amintit in Vivre Sa Vie ). Din acest punct, micul soldat nu mai este doar un pion nesemnificativ pe o uriasa tabla de joc. El devine centrul unui univers ce se cere descoperit, privit si inteles deopotriva.
Finalul, absolut surprinzator, bulverseaza oarecum toata aceasta analiza, lasand privitorul fara vreo certitudine anume. Totul E intrebarea ce va ramane in suspans.
Ca mod de abordare-ecranizare, viziunea din A Bout de Souffle (1960) se continua in acest film. Digresiunile repetate ajuta sa se introduca in dialog referiri la toate domeniile artei sau a unor mentiuni istorice. Avem asadar trimiteri catre literatura, muzica, fotografie, pictura, arhitectura, sculptura, exact asa cum obisnuia regizorul sa procedeze atunci cand realiza critica. Ce am remarcat e ca desi nu mai apar acele taieturi obsesive in interiorul cadrului, tehnica ce iti crea impresia de deplasare in timp, in aceasta pelicula, cum fiecare secunda e vitala, Godard inventeaza o noua maniera de a exprima simultaneitatea sau continuitatea. E vorba despre acele rotiri delirante ale camerei de la un decor la altul. Senzatia resimtita e ca toata actiunea se produce la milisecunde distanta un eveniment de altul, acum pe moment si intr-o goana nebuna.
Rudimentar pana la simbol, filmul prezinta crima, tortura sau spionajul intr-o maniera ce poate parea ridicola. Este doar maniera prin care Godard sfideaza cinemaul noir-american, cel atat de atent la detalii si la veridicitatea celor prezentate. Problematic prin tematica aleasa, filmul a avut deserviciul sa fie cenzurat timp de 3 ani si astfel sa isi piarda din reprezentativitate. Nota 7.08!
Ca si subiect, sa remarcam curajul sau inconstienta regizorului de a aborda o idee atat de delicata cum era pe atunci Razboiul Algerian, 1954-1962, intr-un timp si spatiu total nerecomandat pentru o astfel de discutie. Godard a si fost primul care a tratat in film acest subiect tabu pentru lumea cinematografica a anilor '60, desi razboiul dura deja de mai bine de jumatate de deceniu, iar voci critice, anti-sistem sau doar glasuri doritoare de afrimare, revolutionare indiferent de domeniu, existau destule.
Desi pelicula ataca anumite zone sensibile ale acestui conflict, cum ar fi: spionajul, agentii din afara granitelor celor doua tari sau tortura pentru obtinerea informatiilor, astazi, privind la ecranizarea lui Godard, putem spune ca abordarea este una tangentiala cu subiectul si total inofensiva. Prin imagini lipsite de duritate si de realism, regizorul francez vrea doar sa impuna o idee si nu sa polemizeze pe marginea acestor teme delicate. Filmul nu cauta sa aiba consistenta pe partea violenta a acestui tip de conflict, cum e cazul unui razboi de gherila. Ca si in alte productii marca Jean-Luc, importanta e filosofia personajului principal, gandirea si motivatia acestuia. Razboiul si evenimentele in mijlocul carora este prins, au putina importanta, fiind cel mult un declansator de reflectie si analiza.
Prezenta feminima este, asa cum ne-am obisnuit deja, obligatorie si catalizatoare. Anna Karina aici, este muza distanta, rece si superficiala. Companion de discutii si meditatii filosofico-politice uneori chiar framantari de natura existentiala, frumoasa actrita este cautata in film mai ales datorita notorietatii povestii de iubire ce s-a infiripat intre ea si Godard. De privit totusi acel tip de a iubi, matur, realist si sincer pe care regizorul i-l inchina Annei. Desi camera graviteaza in jurul ei cum faceau odinioara cantaretii la lauta in jurul unei regine, putin probabil au remarcat replica poetica, in spiritul lui Eliade, a redescoperirii celeia ce i-a furat inima: " acum nu mai parea tot atat de frumoasa ca ieri" si totusi "farmecul Veronicai era ea, umerii ei, privirea si zambetul".
Scenariul e simplu. Un proscris francez aflat in exil in Swizerland ce incearca sa se distanteze de viata pe care a dus-o pana atunci. Subiect important pentru cei captivi in evenimente, total indiferent pentru lume in general. Cauza acestui spion ce isi are propriile convingeri devine interesanta abia cand apare momentul "intrebarilor lui Protos" (referire la personajul lui Dumas ce este amintit in Vivre Sa Vie ). Din acest punct, micul soldat nu mai este doar un pion nesemnificativ pe o uriasa tabla de joc. El devine centrul unui univers ce se cere descoperit, privit si inteles deopotriva.
Finalul, absolut surprinzator, bulverseaza oarecum toata aceasta analiza, lasand privitorul fara vreo certitudine anume. Totul E intrebarea ce va ramane in suspans.
Ca mod de abordare-ecranizare, viziunea din A Bout de Souffle (1960) se continua in acest film. Digresiunile repetate ajuta sa se introduca in dialog referiri la toate domeniile artei sau a unor mentiuni istorice. Avem asadar trimiteri catre literatura, muzica, fotografie, pictura, arhitectura, sculptura, exact asa cum obisnuia regizorul sa procedeze atunci cand realiza critica. Ce am remarcat e ca desi nu mai apar acele taieturi obsesive in interiorul cadrului, tehnica ce iti crea impresia de deplasare in timp, in aceasta pelicula, cum fiecare secunda e vitala, Godard inventeaza o noua maniera de a exprima simultaneitatea sau continuitatea. E vorba despre acele rotiri delirante ale camerei de la un decor la altul. Senzatia resimtita e ca toata actiunea se produce la milisecunde distanta un eveniment de altul, acum pe moment si intr-o goana nebuna.
Rudimentar pana la simbol, filmul prezinta crima, tortura sau spionajul intr-o maniera ce poate parea ridicola. Este doar maniera prin care Godard sfideaza cinemaul noir-american, cel atat de atent la detalii si la veridicitatea celor prezentate. Problematic prin tematica aleasa, filmul a avut deserviciul sa fie cenzurat timp de 3 ani si astfel sa isi piarda din reprezentativitate. Nota 7.08!