Le procès (1962)

Unul din cei mai bune roluri ale lui Anthony Perkins, dupa rolurile din psycho bineînțeles. Filmul urmărește foarte bine acțiunea romanului, dar parca sfârșitul este schimbat.. Parca Joseph are alt sfârșit in romanul lui Kafka

"K se va simți pe zi ce trece din ce în ce mai mult ca un personaj dintr-un coșmar kafkian".
Serios? Cum altfel, din moment ce filmul este chiar ecranizarea romanului kafkian "Procesul"?

Un film plin de teatralitate, fara o actiune cursiva si cu niste evenimente si desfasurari ale actiunii total ireale pana si pt acea vreme..ca de exemplu atitudinea persj principal de a-si cere scuze in orice situatie daca era luat putin mai tare, ajungand sa-i para rau chiar si de pedepsirea politistilor care i-au cerut mita si au vrut sa ii fure camasile, pt ca din cauza ca s-a aparat spunand acest aspect, ei isi vor pierde serviciul. Isi cere scuze unei tarfe din bordel, pt ca a intrat in camera ei imediat dupa ce a batut la usa, pt ca apoi sa ii arate ea ce bucurii are..desigur, dupa ce il dojeneste putin si altele. Apoi aparitia ciudata a rudelor, din neant asa, dubiosii aia 3 colegi de serviciu..si ideea in sine,fara cap si fara coada, asta cu 30 min inainte de a incheia 2 h de film..mi-au fost de ajuns. Poate ca e o carte grea, poate ca nu se ecranizeaza atat de usor, iar in 62, cand se nastea tata, nu erau oamenii atat de sofisticati, iar filmul cu hopkins din 93 nu l-am gasit..dar cred ca acest film poate fi numit capodopera sau un film bun doar de niste nostalgici din astia incurabili. Ca sa fac o analogie, va amintiti cand faceati la romana "Eu nu strivesc corola de minuni", "Ryga Krypto", si toate dubioseniile lui Blaga, iar profele aveau orgasm pe niste poezii fara sens si cu o rima deschisa ziceau ele, adica fara rima? Iar noi nu intelegeam care e faza? Cam asa e si cu flmul asta. E foarte prost. Dar poate ca astia ca mine nu isi dau seama ce e profund. Aleg sa ii dau totusi 5 dintr un singur motiv..cumva, persj principal joaca bine! E si un tip foarte inteligent, dar care nu isi duce ideile niciodata pana la capat..chiar pare o sceneta de teatru cu replicile limitate..dar e lipsit de realism filmul..(la multe dintre faze raspundeam eu in locul lui - mai ales la dialogul din camera sa, cand au venit politistii), iar un alt motiv ar fi ca cica acest film ar prezenta impactul unui zvon in viata unui om, ruinandu-o fara ca acesta sa poata interveni cumva. Ce-i drept, un zvon raspandit nu poate fi atacat la tribunal, nu prea poate fi dovedita viceversa si nevinovatia, pt ca nici nu stii cine te acuza, cati..dar culmea, cam stii de ce te acuza. Nu ca in acest film. Cred ca, doar exagerand putin, putem compara un zvon cu o acuza penala falsa, pt ca iata, imaginandu o intr-un film, sau in realitate..se transforma intr-o parodie. A, si sa nu uit..la interogatoriul lui, o mai si violeaza unul in sala de judecata pe nevasta unui judecator si lumea se uita impasibila, ba chiar cred ca rad in cor cand ala o ia pe sus si pleacxa ca si cand nu s-a intamplat nimic. Repet, poate vrea sa sublinieze orbirea lumii in fata adevaratelor fapte si credinta la fel de oarba in zvonuri..dar, totusi..

Scenariul = Orson Welles . Regia Orson Welles . In rolul avocatului Orson Welles ....

Chaplin , Clint Eastwood , Sergiu Nicolaescu etc mai faceau filme aproape singuri ..
Este mai mult o piesa de teatru absurd , in cladiri abandonate si altele pt muncitori in SUA nou construite in 1962 , cu doar 2 m inaltime

Orson Welles a considerat Procesul drept cel mai bun film pe care l-a făcut vreodată. El a fost regizor, scenarist şi interpretul avocatului Hastler. Filmul e o ecranizare uşor modificată a romanului omonim scris de Franz Kafka despre un proces absurd în care este târât fără voia sa un tânăr funcţionar. Nu i se comunică acuzaţia, nu i se dau explicaţii şi i se sugerează să recunoască o vină abstractă pentru a beneficia de clemenţa unui tribunal inaccesibil. Autorităţile implicate în proces capătă dimensiuni groteşti, iar libertatea individului estre restrânsă tot mai mult pe măsură ce trece timpul. În cele din urmă, terorizat de această justiţie absurdă, tânărul Joseph K. îşi acceptă condamnarea la moarte pentru o vină de care nu este conştient.

Filmat în întregime în alb-negru, cu lumini şi umbre şi cu mişcări surprinzătoare ale camerei pentru a reda starea de tensiune a unui om terorizat de o justiţie absurdă, Procesul se dovedeşte a fi o capodoperă cinematografică despre fragilitatea condiţiei umane şi lipsa libertăţii omului în societate.

Stilul lui Welles este surprinzător mai ales în anumite amănunte care arată plasarea omului în raport cu legea. Spre exemplu uşa de la sala de tribunal unde intră Joseph K. este deosebit de înaltă, iar personajul ajunge cu capul său abia la nivelul clanţei. De asemenea, în secvenţa discuţiei de la început între avocat şi Joseph K., funcţionarul este filmat în plonjeu, în timp ce avocatul este filmat în contraplonjeu, pentru a fi subliniată astfel ideea superiorităţii justiţiei asupra simplului individ şi a oferi impresia de strivire a omului simplu. Interpretările sunt excepţionale, cea mai bună părându-mi-se a fi chiar cea a lui Welles.

Acest film este unul dintre cele mai bune adaptări ale unei opere literare.

cred ca un film care nu trebuie ratat,un film cu mari actori,si un roman celebru!

[...] vizionarea de joi, de La Un Ceai, am ajuns la concluzia ca Procesul nu este un film pe care sa il urmaresti dupa o zi grea de munca. Chiar cred ca trebuie sa il mai [...]

O excelenta ecranizare , cu mari actori , a romanului lui Franz Kafka

Welles in toata puterea cuvantului , magistral , poate un pic prea abstract , dar in mod sigur in "litera "cartii si atmosferei din ea .

O foarte bună ecranizare. Esenţialul operei lui Kafka este magistral redat – are loc un proces, fără motiv, fără explicaţie, fără raţiune. Totul gravitează în jurul noţiunii de absurd, redat în cele mai diverse forme, de la discuţiile cu oamenii legii, cu avocatul, la cele cu proprietara sau vecina. Absurdul este, deci, singura lege – dar o lege care devine monstruoasă. Care striveşte. Care ucide individul, îl depersonalizează. Instituţiile statului, tribunalele capătă dimensiuni groteşti, caricaturale, iar eroul este din ce în ce mai puţin liber, mai captiv unor legi pe care nu doar că nu le înţelege, dar nici nu le vede sensul. O capodoperă în alb-negru despre absenţa libertăţii, relativitatea legii şi condiţia umană.