Părerea criticului
Comedia cu oligofreni incepe terifiant: o ambarcatiune fragila se zbate pe valurile nevricoase, abia stapanita de cativa omuleti in combinezoane rosii. Unul dintre ei cade in apa si se tot duce la fund, mormaind cu intelepciune: "Merde, e plin de pesti p'aici!" In continuare, vedem alti patru indivizi cu popoare de pitici bajbaind printre sinapse. Tocmai au executat o spargere in vederea subtilizarii unui colier pretios.
Giuvaerul se afla ascuns intr-un seif mascat de un tablou al lui Picasso. Numai ca manglitorii habar nu au cum arata un Picasso. In schimb, unuia dintre ei ii place la nebunie vasul cu floarea soarelui, pentru ca a vazut celebra lucrare a lui Van Gogh intr-o reclama la margarina. Asa ca il decupeaza din rama si-l doseste discret. Alt hot, Yaya, are probleme cu stomacul si se instaleaza comod pe tron. Si ce credeti ca atarna deasupra veceului? Ati ghicit! Magnificul Picasso. Normal, hotii nu dezleaga taina.
E timpul s-o cunoastem acum pe Leonore de Segonzac (Helene de Fougerolles), o aristocrata nurlie al carei hobby este sportul extrem, sub forma unor curse infernale pe terenuri mai mult decat accidentate. Fata a ramas orfana fiindca toate neamurile apropiate, pasionate si ele de sport, au dat coltul in imprejurari mai mult sau mai putin elucidate. Cel care-i poarta de grija este unchiul Lino, avand si el o aspiratie suprema (e drept, nu chiar sportiva): sa puna stapanire pe averea pupilei excesiv de bogate.
Dintr-o incurcatura, cei patru gainari sunt confundati cu patru killeri autentici si trimisi de unchi in Patagonia s-o extermine pe Leonore. Prostii formeaza noua echipa cu care Leonore va dobori toate recordurile in materie de curse cu obstacole. Avem, asadar, trei grupuri de idioti: borfasii pe post de killeri-sportivi, killerii adevarati (pe post de muste in lapte) si comandoul de soldati care asigura securitatea concursului, zburand cu elicopterul in sonoritatile nemuritoare ale Cavalcadei Walkiriilor.
Dialogul lor codificat are haz, dupa cum, nu lipsite de umor sunt secventele cand avionul cu debili mintal zboara din Duty-free in Duty-free, echipa americancelor calca disciplinat in aceeasi balta, gainarii, aflati la mare ananghie, prefera sa renunte la corturi si lanterne decat sa-si lase cumparaturile de la shop etc.
La un moment dat, Leonore constata: "Cred ca avem o foarte mare problema!" Si nu se refera la vasla care tocmai se pregateste s-o altoiasca letal in cap, ci la cascada aflata la cativa metri... Partea cea mai interesanta a acestui film cu tembeli este ca nici pe platoul de filmare, in particular, atmosfera nu vadea IQ-uri prea performante. Iata ce povestesc protagonistii:
"In Venezuela era cat pe-aici sa ma inec. Trebuia sa rupem un plastic care acoperea un lac. Deci inotam sub plasticul respectiv, dar nimeni nu ne spusese unde sunt gaurile. In timp ce prietenii mei faceau deja drumul de intoarcere, eu ma simteam ca intr-un cosmar, deoarece nu puteam sa ies la aer (...) Dar niciodata nu m-am distrat atat de bine in timpul realizarii unui film, si aceasta se datoreaza negresit lui Atmen Kelif. Spune cate un banc pe secunda. Adevarul e ca doar jumatate din glumele lui sunt reusite... Si cind cei patru bufoni s-au strans la un loc, distractia a fost pe cinste. De altfel, sunt singura care nu si-a rupt nimic in timpul filmarilor."(Helene de Fougerolles)
"Helene este un fel de papusa Barbie, lasata in mijlocul naturii. Fireste, toti ne-am trezit in rolul lui Ken. In plus, este o tipa draguta si n-a fost prea deranjata de bancurile noastre indoielnice. Chiar daca, in unele momente, ramanea fara replica."(Atmen Kelif)
"Eram intr-a treia clasa de liceu, aveam 15 ani, visam cu ochii deschisi, cand am dat peste un reportaj din "Minuit Sport", in care se vorbea despre prima expeditie franceza in Noua Zeelanda. Si mi s-a parut de necrezut faptul ca acesti oameni plateau niste sume fabuloase pentru a se duce la capatul lumii si a-si face, in cele din urma, un deserviciu: isi rup picioarele, sangereaza, plang, sufera... Mi s-a parut un subiect perfect pentru o comedie." (Djamel Bensalah)
"Eu sunt Samy, cel mai matur dintre cei patru - chiar daca, in realitate, nici el nu e prea sanatos la cap.(...) De fapt, toti suntem destul de asemanatori cu personajele pe care le interpretam.(...) Pentru a fi cinstit, trebuie sa recunosc ca m-am distrat mult mai bine facind tragedii."(Roschdy Zem)
"Din fericire, Djamel ii tine din scurt. Daca i-ar lasa in voia lor, ar fi anarhie totala!" (Josianne Balasko).
de Gabiela Hurezean
Giuvaerul se afla ascuns intr-un seif mascat de un tablou al lui Picasso. Numai ca manglitorii habar nu au cum arata un Picasso. In schimb, unuia dintre ei ii place la nebunie vasul cu floarea soarelui, pentru ca a vazut celebra lucrare a lui Van Gogh intr-o reclama la margarina. Asa ca il decupeaza din rama si-l doseste discret. Alt hot, Yaya, are probleme cu stomacul si se instaleaza comod pe tron. Si ce credeti ca atarna deasupra veceului? Ati ghicit! Magnificul Picasso. Normal, hotii nu dezleaga taina.
E timpul s-o cunoastem acum pe Leonore de Segonzac (Helene de Fougerolles), o aristocrata nurlie al carei hobby este sportul extrem, sub forma unor curse infernale pe terenuri mai mult decat accidentate. Fata a ramas orfana fiindca toate neamurile apropiate, pasionate si ele de sport, au dat coltul in imprejurari mai mult sau mai putin elucidate. Cel care-i poarta de grija este unchiul Lino, avand si el o aspiratie suprema (e drept, nu chiar sportiva): sa puna stapanire pe averea pupilei excesiv de bogate.
Dintr-o incurcatura, cei patru gainari sunt confundati cu patru killeri autentici si trimisi de unchi in Patagonia s-o extermine pe Leonore. Prostii formeaza noua echipa cu care Leonore va dobori toate recordurile in materie de curse cu obstacole. Avem, asadar, trei grupuri de idioti: borfasii pe post de killeri-sportivi, killerii adevarati (pe post de muste in lapte) si comandoul de soldati care asigura securitatea concursului, zburand cu elicopterul in sonoritatile nemuritoare ale Cavalcadei Walkiriilor.
Dialogul lor codificat are haz, dupa cum, nu lipsite de umor sunt secventele cand avionul cu debili mintal zboara din Duty-free in Duty-free, echipa americancelor calca disciplinat in aceeasi balta, gainarii, aflati la mare ananghie, prefera sa renunte la corturi si lanterne decat sa-si lase cumparaturile de la shop etc.
La un moment dat, Leonore constata: "Cred ca avem o foarte mare problema!" Si nu se refera la vasla care tocmai se pregateste s-o altoiasca letal in cap, ci la cascada aflata la cativa metri... Partea cea mai interesanta a acestui film cu tembeli este ca nici pe platoul de filmare, in particular, atmosfera nu vadea IQ-uri prea performante. Iata ce povestesc protagonistii:
"In Venezuela era cat pe-aici sa ma inec. Trebuia sa rupem un plastic care acoperea un lac. Deci inotam sub plasticul respectiv, dar nimeni nu ne spusese unde sunt gaurile. In timp ce prietenii mei faceau deja drumul de intoarcere, eu ma simteam ca intr-un cosmar, deoarece nu puteam sa ies la aer (...) Dar niciodata nu m-am distrat atat de bine in timpul realizarii unui film, si aceasta se datoreaza negresit lui Atmen Kelif. Spune cate un banc pe secunda. Adevarul e ca doar jumatate din glumele lui sunt reusite... Si cind cei patru bufoni s-au strans la un loc, distractia a fost pe cinste. De altfel, sunt singura care nu si-a rupt nimic in timpul filmarilor."(Helene de Fougerolles)
"Helene este un fel de papusa Barbie, lasata in mijlocul naturii. Fireste, toti ne-am trezit in rolul lui Ken. In plus, este o tipa draguta si n-a fost prea deranjata de bancurile noastre indoielnice. Chiar daca, in unele momente, ramanea fara replica."(Atmen Kelif)
"Eram intr-a treia clasa de liceu, aveam 15 ani, visam cu ochii deschisi, cand am dat peste un reportaj din "Minuit Sport", in care se vorbea despre prima expeditie franceza in Noua Zeelanda. Si mi s-a parut de necrezut faptul ca acesti oameni plateau niste sume fabuloase pentru a se duce la capatul lumii si a-si face, in cele din urma, un deserviciu: isi rup picioarele, sangereaza, plang, sufera... Mi s-a parut un subiect perfect pentru o comedie." (Djamel Bensalah)
"Eu sunt Samy, cel mai matur dintre cei patru - chiar daca, in realitate, nici el nu e prea sanatos la cap.(...) De fapt, toti suntem destul de asemanatori cu personajele pe care le interpretam.(...) Pentru a fi cinstit, trebuie sa recunosc ca m-am distrat mult mai bine facind tragedii."(Roschdy Zem)
"Din fericire, Djamel ii tine din scurt. Daca i-ar lasa in voia lor, ar fi anarhie totala!" (Josianne Balasko).
de Gabiela Hurezean
