Le salaire de la peur (1953)

Un film pe care l-am văzut în copilărie când încă se mai difuzau filme străine deși vechi la Televiziunea Națională. Evident l-am urmărit cu sufletul la gura, suspansul fiind în concordanță cu aviditatea creierului meu de copil de a ști totul. Astăzi, revăzut, filmul nu mai are acea "forță", mi s-au părut unul banal deși a fost apreciat de critica epocii respective. Sa nu uitam, a fost un film lansat in anul morții lui Stalin. Astăzi oamenii sunt diferiți și așteptările sunt altele mai ales după vizionarea a sute sau chiar mii de filme. Oricum filmul exagerat de lung, practic în prima oră nu se întâmplă nimic, suspansul apare abia după o oră și ceva de vizionare.

Filmul nu este unul pe care să ți-l mai amintești, nu are un scenariu ieșit din comun, însă prezintă disperarea omului de a scăpa dintr-un loc unde totul e mort, unde sărăcia și foametea domnesc împreună, iar oamenii trăiesc de pe o zi pe alta.. Un loc unde clasele sociale s-au desființat, iar vechii boieri au mai rămas cu numele și unde cu toții sunt forțați să acepte niște slujbe extrem de periculoase, pentru a-și împlini visul de a dispărea din văgăună. Dintre cei 4 curajoși, 3 mor în timp de transportă nitroglicerina americanilor, însă o fac din cauze diferite. Al 4 lea, peste care părea că a dat norocul și că va moșteni și solda celorlalți, iar tichetul de avion care îl adusese aici era păstrat ca un simbol al norocului, transformă totul în cea mai cruntă deziluzie. Nu te bucura niciodată până nu zici hop!

Doamne, ce pierdere de timp cu acest film!!!!!!!!!!!!!

E despre viata grea a omului simplu in America de Sud a anilor 1950, nu sunt convins ca s-au schimbat multe pana in zilele noastre in acea America profunda in care vechile obiceiuri sunt greu de schimbat. E despre capitalismul veros, despre lipsa sa de mila pentru nevoile individului obisnuit, viata omului e ultima care conteaza, important e sa fie ei eficienti. E despre o relatie foarte complexa de prietenie si ura, e despre curaj si lasitate, despre caracterele care se vad cu adevarat doar in momentele cele mai grele. E cu Yves Montand, monstru sacru al cinematografiei franceze a secolului XX, si cu Charles Vanel, un actor mult mai putin cunoscut la noi dar care, pentru acest rol, a fost premiat pe merit la festivalul de la Cannes. Capodopera lui Henri Georges Clouzot a primit Ursul de aur la Berlin si distinctia suprema la Cannes intr-o vreme in care un film care participa in Germania putea fi selectat si in Franta, a fost laureat si de britanici cu premiul Bafta, unicul premiu major pe care l-a ratat fiind, din motive lesne de inteles pentru cei care il vizioneaza, Oscarul pentru film strain.

Un film extraordinar. Suspans maxim . Yves Montand si Peter van Eyck joaca incredibil de bine.

Iata-ma reusind sa revad unul din filmele ce mi-au bantuit gandurile de atatia si atatia ani. Desi l-am vizionat pentru prima oara cu mult timp in urma si la o varsta destul de frageda, incordarea si suspansul acestui film mi s-au intiparit in memorie de o acuratete si o claritate cum nu multe filme au reusit sa o faca, socotind chiar si vizionarile mai recente. Revazut astazi, película ramane la fel de buna, dar parca e mai profunda, ca intelesuri ma refer, decat referirea stricta la actiune pe care o aveam eu in minte.
Asadar, exonerat de atentia pe care orice privitor ar fi acordat-o firului narativ, dar care nu ma mai putea surprinde cu nimic, atat de limpede imi era inca filmul in memorie, am avut posibilitatea sa imi indrept analiza asupra altor aspecte ale acestei cununi a creatiilor lui Clouzot. Bine spunea zicala care s-a incetatenit printre cineasti cum ca un film trebuie vazut de cel putin doua ori inainte de a putea fi dezbatut.
Cursa, actiunea propriu-zisa, atat de faimoasa in acest univers al filmului, este o chintesenta de definitii a ceea ce vrea sa insemne thriller-suspans ca si gen. Insa filmul un se limiteaza doar la atat. El este practic o reinviere a unei lumi atat de speciale cum este cea a vagabonzilor si a acestor pierde vara, tipologii care au provocat imaginatia multor cineasta de-a lungul timpurilor. De aceea am si catalogat acest film ca fiind un omagiu adus intregii cariere a Marelui Vagabond, Charlie Chaplin.
Si astfel, intr-o introducere de aproximativ o ora, Clouzot isi arata inzestrarea si talentul regizoral prin uluitoarea lume pe care o construieste pentru, probabil cei mai liberi si mai poetici dintre pamanteni. Fara posesiuni, fara bani si de multe ori framanzi, acesti patimasi si insetati de viata se comporta asa cum ii sta bine unui vagabond. Cheltuind orice para ce le pica in mana pe lucruri extravagante, traind clipa ca si cum ar fi ultima, mergand cu taxiul cei 50 de metri pana la destinatie, totul, doar pentru ca se poate si pentru ca asa e normal in aceasta lume.
Iar modul in care filmul de fata reuseste sa suprinda aceste fine trasaturi atat de specifice vietii boeme a acestor oameni, poate doar capodoperele literaturii universale sa o mai fi reusit la acelasi nivel de prezentare artistica. Si e de ajuns sa pomenim de camaradería ce ii leaga pe acesti oameni: Mario, (Yves Montand – cunoscut noua din Z-ul lui Costa Gavras), traieste pe langa Luigi (Folco Lulli), fara sa fie incercat niciun moment de nici cel mai mic sentiment de recunostinta, nu ca el ar fi asteptat din partea lui Luigi; pur si simplu lucrurile se intampla si nimic mai mult. Apoi mai e patima cu care se bucura si se sustin intre ei acesti oropsiti ai sortii, dar care patima, se schimba intr-o clipita in cel mai pur sentiment de ura. De la a petrece impreuna pana la a-si cara pumni zdraveni uni altora nu e decat un pas.

Atentie spoiler!

Schimband putin registrul chaplian al povestii, Clouzot dovedeste ca isi intelege atat de bine personajele incat nu are inima sa le permita sa reuseasca in viata si astfel sa riste ca acesti eroi ai lui sa devina oameni obisnuiti. In aceata nota este si finalul tragic al filmului, un final normal daca este sa il raportam la felul eroului si la modul in care este construita toata aceasta lume pentru el si in jurul lui.

Ghidandu-se dupa motoul “If there is no good life, then a life cannot exactly be wasted.” si dupa ce si-a lasat protagonistul sa fie orbit de dorinta de a duce la bun sfarsit sarcina-intrecere, sarcina mai importanta decat insisi banii care ii revin din indeplinirea ei, Clouzot ii confera personajului Mario o retragere din scena asa cum merita, triumfala si la fel de poetica ca insasi existente sa.

O remarcabila realizare, un film de nota 9,088.
Recomandare? Mai e cazul?

Poate că cel mai bun mod de a caracteriza acest film este ca o " cursă până la moarte . " Tensiunea se ingroasa la fiecare scena , într-o oarecare măsură , acest film se aseamănă cu " Odiseea ", unde fiecare pas următor pregătește toți protagoniștii la capcane tot mai teribile .

cum pot sa-l vizionez? am incercat si nu reusesc deloc va rog spunetimi si mie ce tre sa fac