Sinopsis
Acest thriller psihologic in regia lui Claude Chabrol are asa un labirint in ale actiunii propriu-zise, incat multi critici l-au considerat chiar confuz. Christine Balling (Yvonne Furneaux) incearca sa-l convinga pe Paul Wagner (Maurice Ronet) sa vanda unei faimoase companii americane afacerea lui cu sampanie, mostenita din mosi stramosi. Ea ii cere sotului sau, Chris (Anthony Perkins), prietenul lui Wagner, sa o ajute sa-l convinga pe Paul. In timpul unei calatorii la Hamburg, Wagner agata o nemtoiaca, intr-un restaurant. In dimineata urmatoare, Paul o gaseste alaturi de el pe fata, dar moarta, si nu-si poate aminti daca el este cel care a ucis-o. Chris, care afla de incident, incearca sa-l santajeze sa semneze acordul cu americanii. Problema apare cand, dupa cateva luni, o alta fata este gasita moarta iar Paul este ultima persoana care a vazut-o in viata. Oare este el in deplinatatea facultatilor mintale?...