Le scaphandre et le papillon (2007)

Jean-Dominique Bauby are 43 de ani și este un tată de familie fericit. Dar suferă un atac cerebral și, după ce se trezește din comă, își dă seama că a rămas paralizat complet. Bărbatul nu mai poate decât clipi. Cu ochiul stâng. Clipind din ochi pentru fiecare literă a alfabetului, Bauby scrie o carte, Scafandrul și fluturele, frescă a trăirilor sale din trupul care nu-i mai este decât o închisoare.

“Oare înainte am fost orb și surd sau a fost nevoie de lumină necruțătoare a dezastrului, ca să îmi pot găsi adevărata natură?”, se întreabă Jean-Dominique Bauby, adresându-se atât lui însuși, cât și nouă, tuturor. E nevoie să suferi de “sindromul locked-in” pentru ca o ființă omenească să devină conștientă și să îi facă pe ceilalți să empatizeze? Trebuie să ne îmbolnăvim, pentru ca îngerii să apară și să ne ajute?

Tatăl meu a murit la vârsta de 92 de ani. Nu a fost niciodată cu adevărat bolnav. A avut o căsnicie fericită cu mama mea, timp de mai bine de 60 de ani. Cei mai mulți oameni ar spune imediat că își doresc o viață ca a lui, dar, cum nu fusese bolnav niciodată, nu era pregatit pentru moarte, care îl terifia. Spre sfârșitul vieții sale a locuit cu mine și soția mea, dar eu nu am reușit să îl salvez de această teamă. Viața nu poate fi alcătuită doar din durere, haos sexual și vid. Trebuie să mai existe și altceva.

Când Jean-Dominique era un membru al societății sănătos, inteligent și viguros, era scriitor. Nu era nimic altceva decât un autor care lucra în conformitate cu standardele succesului social. După ce a paralizat și a renăscut sub formă de ochi - punctul de vedere a ceea ce el numește “fluturele” - a pornit în căutarea vieții sale și a paradoxurilor vieții, realizând o lucrare care are un efect uriaș asupra tuturor celor care o citesc.

“Viața mea a fost un șir de lucruri “cât pe-aci să fie ratate”... Femeile pe care nu am fost capabil să le iubesc, șansele pe care le-aș fi avut ca să mă bucur, dar pe care le-am lăsat să se piardă... O cursă în care, deși știam rezultatul de la bun început, nu am reușit să pariez pe câștigător.” O privire introspectivă asupra vieții. O șansă la conștientizare. Aceasta este povestea noastră, a tuturor, care cu siguranță ne confruntam cu moartea și boala. Dar, dacă ne uităm cu atenție, putem găsi aici sens și frumusețe.

Am dorit ca acest film să fie un instrument, ca și cartea lui, un dispozitiv de autoajutorare, care să vă ajute să faceți față propriei morți. Asta am sperat și din acest motiv am făcut acest film.
Julian Schnabel