Alte vremuri, alți oameni, alte idealuri, alte conștiințe. Azi nu a mai rămas nimic. Azi avem doar tiktokeri și videochat. Omenirea a luat calea nimicului.
E plin pe IMDB de păreri avizate referitoare la acest film. Eu, ca un simplu privitor, pot spune că mi-a captat atenția pe toată durata ceea ce este greu ținând cont că fac parte din generația filmelor de acțiune cu bum-bum la 2, 3 minute. Asta e dovada că se pot face filme minunate și fără rețeta tembelă cu acțiune fără număr care abrutizează oamenii.
Imaginea și simbolurile vorbesc mai mult decât orice discurs. Îmi place cum camera se fixează pe simboluri (cele 2 mâini care se caută una pe cealaltă și încearcă să se atingă imprimate pe șalul fetei cu care se afișează la final, statueta îngerului, ticăitul ameţitor și obsedant al ceasului de perete).
annanicolae
pe 27 Decembrie 2020 03:30
Elegant, sensibil, umanist, rafinat, o bijuterie de film, pentru cinefilii adevarati )
cezarika21
pe 30 Iunie 2015 13:24
Film de debut al genialului cineast francez Jean-Pierre Melville, ”Le silence de la mer” este un film mult prea puțin cunoscut în zilele noastre, deși a avut parte de un imens succes critic la vremea lansării sale. Filmul este considerat ”anti-cinematografic” pentru că are forma unui monolog rostit de un ofițer german către gazdele sale franceze (un bătrân și nepoata sa) în timpul ocupației naziste a Franței.
Întâmpinat cu o tăcere disprețuitoare ce ascunde o gamă largă de frământări interioare, ofițerul german le vorbește gazdelor sale timp de șase luni despre frumusețea Germaniei, despre literatură și artă, despre natură, demonstrându-le că nu toți nemții sunt niște brute criminale. El opune Germaniei lui Hitler urâtă de aproape toată lumea o Germanie a lui Goethe și Bach, care se poate alătura celorlalte țări europene într-o construcție unită care să aibă la bază respectul pentru valorile culturale și pentru civilizația fiecărei țări și care să asimileze tot ce are bun fiecare popor.
Prin modul îndrăzneț de filmare și prin ideile pe care le promovează, ”Le silence de la mer” scoate în evidență absurditatea războiului, conflictul între datorie și propria conștiință și năruirea speranței într-o lume mai bună. Jean-Pierre Melville şi-a creat un stil artistic propriu caracterizat printr-o atmosferă calmă şi rece, imagini întunecate şi în culori reci, personaje cu o moralitate ambiguă, dar cu simţul onoarei, dialoguri puţine şi pline de profunzime, ideea destinului, final sumbru şi meditativ. Filmul lui Melville, realist și obiectiv, a influențat limbajul cinematografic al cineaștilor Noului Val Francez.
cosmin742000
pe 27 Octombrie 2012 10:32
Un film exceptional cu unul dinrte cele mai bune scenarii adaptate , regie sublima , joc actoricesc perfect.In film este vorba despre un ofiter german din timpul ww2 incartiruit in casa unui batranel francez care locuieste impreuna cu nepoata intr-un mic orasel ocupat Naratiunea curge din prisma batranelului care povesteste intamplarile. " Musafirul" nu era bagat in seama de gazdele sale , acest fapt neimpiedicandu-l insa sa monologheze pe diverse teme :literatura , arta , pictura .Gazdele se ataseaza pana la urma de musafirul lor , continuand insa sa nu ii adresesze niciun cuvant.Germanul caruia i se potrivea mai bine rolul unui filosof decat al unui ofiter , pleaca intr-o vizita la Paris unde ca si cum pana atunci ar fi fost de pe alta planeta , afla despre ororile razboiului...De aici nu va mai povestesc, ii las pe cei neinteresati de James Bonzi verzi pe pereti , Avataruri , LOTR, MI , HP etc sa descopere singuri .
E plin pe IMDB de păreri avizate referitoare la acest film. Eu, ca un simplu privitor, pot spune că mi-a captat atenția pe toată durata ceea ce este greu ținând cont că fac parte din generația filmelor de acțiune cu bum-bum la 2, 3 minute. Asta e dovada că se pot face filme minunate și fără rețeta tembelă cu acțiune fără număr care abrutizează oamenii.
Imaginea și simbolurile vorbesc mai mult decât orice discurs. Îmi place cum camera se fixează pe simboluri (cele 2 mâini care se caută una pe cealaltă și încearcă să se atingă imprimate pe șalul fetei cu care se afișează la final, statueta îngerului, ticăitul ameţitor și obsedant al ceasului de perete).
Întâmpinat cu o tăcere disprețuitoare ce ascunde o gamă largă de frământări interioare, ofițerul german le vorbește gazdelor sale timp de șase luni despre frumusețea Germaniei, despre literatură și artă, despre natură, demonstrându-le că nu toți nemții sunt niște brute criminale. El opune Germaniei lui Hitler urâtă de aproape toată lumea o Germanie a lui Goethe și Bach, care se poate alătura celorlalte țări europene într-o construcție unită care să aibă la bază respectul pentru valorile culturale și pentru civilizația fiecărei țări și care să asimileze tot ce are bun fiecare popor.
Prin modul îndrăzneț de filmare și prin ideile pe care le promovează, ”Le silence de la mer” scoate în evidență absurditatea războiului, conflictul între datorie și propria conștiință și năruirea speranței într-o lume mai bună. Jean-Pierre Melville şi-a creat un stil artistic propriu caracterizat printr-o atmosferă calmă şi rece, imagini întunecate şi în culori reci, personaje cu o moralitate ambiguă, dar cu simţul onoarei, dialoguri puţine şi pline de profunzime, ideea destinului, final sumbru şi meditativ. Filmul lui Melville, realist și obiectiv, a influențat limbajul cinematografic al cineaștilor Noului Val Francez.