Părerea criticului
Scenarista-regizoare-actriţă Julie Delpy, care o distribuia acum trei ani pe românca Anamaria Marinca în The Countess/Contesa însângerată (2009), revine pe marile ecrane româneşti cu filmul Le Skylab/Explozie în familie, ce rulează în premieră la Bucureşti, Cluj şi Constanţa.

Nominalizată la Oscar alături de Richard Linklater pentru scenariul de la Before Sunset (2004), Delpy face în filmul Skylab o incursiune în propriile amintiri şi evocă cu umor şi afecţiune o reuniune de familie tipic franceză, în vara anului 1979, aşa cum e văzută ea prin ochii unei fetiţe precoce, de 11 ani. Filmul a obţinut Premiul special al juriului la San Sebastián International Film Festival, în 2011.

Numele filmului vine chiar de la prima staţie NASA din spaţiu. A fost lansată pe 14 mai 1974 şi s-a dezintegrat deasupra Oceanului Indian pe 11 iulie 1979, la reintrarea în atmosferă. Numeroase resturi ale staţiei au căzut în vestul Australiei şi nu în vestul Franţei, aşa cum s-a presupus iniţial. Eroina din Le Skylab, tânăra Albertine (Lou Avarez), e convinsă că satelitul artificial urmează să se prăbuşească peste familia ei, care a venit de la Paris la casa din Bretania a bunicii (Bernadette Lafont), pentru a-i sărbători cea de-a 67-a aniversare.

O galerie întreagă de părinţi şi de copii se adună să bea, să mănânce şi să se lupte cu aversele. Aluziile sexuale sunt nelipsite inclusiv din conversaţiile celor mai în vârstă - aluzii la spermă, la contraceptive şi la "sodomie". Mai târziu, seara, cei mai tineri merg la o discotecă din apropiere, unde Albertine are parte de emoţiile primei iubiri. Ceea ce este un element important pentru ea în trecerea de la copilărie la adolescenţă e surprins într-o poză care arată cu sinceritate educaţia sexuală a tinerilor, aşa cum o înţeleg francezii. În plus, vizita ei la discotecă e apogeul, în film, a coafurilor trăsnite, a hainelor de epocă şi a muzicii punk.

Delpy reuşeşte să aducă pe ecran destule momente de umor, iar povestirea e structurată în mod inteligent, aşa că va fi pe gustul spectatorilor pretenţioşi.