L'eclisse (1962)

„N-am scris nimic despre Alain Delon, la decesul său. Motivul: departe de a-l considera un mare actor, franțuzul e pentru mine o «față», pe care și-a transportat-o dintr-un film în altul. Singurul lui rol care mi-a rămas în memoria artistic-afectivă este cel din «Rocco și frații săi», unde e suprapus cu sine”.

Asa a scris ( era cat pe-aici sa scriu ,,a vomitat pe hartie,, ) un domn, fost tovaras, dupa moartea celui care a fost denumit de catre presedintele Emmanuel Macron ca fiind ,,un monument al Frantei,,. Cu atat mai barbar, aceste randuri au aparut cand corpul lui Delon nu se intorsese inca in pamant dar aici nu e nici o surpriza, genul asta de oameni n-are nimic sfant, nu mai respecta pe nimeni, nu mai respecta nimic atunci cand vine vorba sa-si verse veninul. Asta-i situatia, atat s-a putut. Noua, celorlalti care gandim complet altfel, nu ne ramane decat sa ne bucuram de marile filme pe care ni le-a lasat mostenire cel care a fost Alain Delon. ,,L eclisse,, e unul dintre acestea. Un film splendid, cu o secventa de final de sapte minute care iti taie rasuflarea. Bonus enorm: Monica Vitti, o diva nascuta iar nu facuta precum ( prea) multe dintre inchipuitele din zilele noastre.

Doi colosi ai cinematografiei care ne-au fermecat prin rolurile lor.

Nu mi-a plăcut..Ma așteptam la o poveste de dragoste intensă, ceva mai profund, cel puțin după scenariu la asta mă așteptam..Prea multe scene lungi și repetitive care plictisesc îngrozitor și nici nu vin cu un mesaj care să-ți dea de gândit, totul se putea rezuma la 90 de minute..Știi cum e; degeaba un film are un scenariu atractiv dacă nu ești capabil să creezi o regie interesantă..Singurul mesaj din film pe care l-am perceput în mod sincer, a fost că alergi după averi și nu te alegi cu nimic..Păcat, putea să iasă ceva mai spectaculos având în vedere că mai e filmat și în alb-negru, asta constituie un plus de interes major.

L’eclisse (reg Michelangelo Antonioni, 1962) este un film sec, minimalist în exprimare și care se folosește de un câștig al societății preluat din mentalitatea capitalistă, și anume piața bursei. Totul are un preț relativ, un preț care depinde de n situații neștiute de nimeni, dar care poate nărui vieți într-o secundă. Regizorul pune iubirea pe panoul valorilor volatile, dar o pune tăcut aproape pe nesimțite. Dramele celor păgubiți se estompează, chiar dacă țin prima pagină a ziarelor, și avem ocazia să vedem cum povestea celor doi tineri (interpretați de Monica Vitti și Alain Delon) atinge niște valori maxime, ca apoi să se stingă, ca orice marfă de la bursă. În acest film iubirea este dusă la bursa de valori a vieții, și prețul ei nu doar că este fluctuant, dar vedem cum se evaporă în aburii orașului. Trecerea bruscă de la atmosfera animată a bursei la viața pustie a străzii și, odată cu strada, la viața secătuită de orice trăire a unei tinere, creează un vertij interior, pentru că îți pui întrebarea dacă nu cumva sunt interrelaționate.
Străzile sunt goale (ici colo câte o mamă cu un cărucior), aproape pustii. Singurul loc animat, aglomerat, plin de viață este la piața bursei și în împrejurimi. Viața este golită de sentiment și de trăire, și un gust amar se instalează atunci când vezi femei de casă, trecute de 60, care sunt îmbătate de iluzia îmbogățirii și se agață de brokerii, încercând să le imite vocabularul și gesturile. Așa cum Vittoria va imita, în joacă, o negresă dintr-un trib, dorind inconștient să simtă libertatea interioară descătușată, departe de orice bursă. În câștig rămân mereu acei bărbați simpatici, agitați, care nu le bagă mâna în buzunare dar, cu mâna pe telefon, le vor lăsa fără economii. Da, nici măcar ei nu se îmbogățesc, pentru că ei, la rândul lor fac parte dintr-un sistem.
Jocul dintre Vittoria și Piero nu rezolvă nimic, nici unul nu este idealist (poate puțin Piero dar asta numai dintr-un orgoliu masculin rănit de reținerile Vittoriei) așa că el se înscrie în rândul receptoarelor care trebuie ridicat din furcă pentru a nu mai suna. Cu un final fotografic, care decupează colțuri și unghiuri din minutul care se scurge pe lângă noi, obligându-ne să vedem viața în micile detalii pe care le trecem cu vederea, regizorul pare că pune camera din perspectiva unui creator omniprezent, încercând să redea cât mai multe detalii (oameni așteptând autobuzul, un șuvoi de apă spre canal, crăpăturile clădirilor etc, etc). Astfel, și marfa dintre cei doi trece în plan secund, filmul făcând un zoom out brusc, pierzând pe cei doi protagoniști prin mulțimea detaliilor citadine până la motorul principal al creației, porunca: Să fie lumină!

　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　

Am revazut filmul lui Antonioni, deprimant si melancolic, cu o Monica Vitti care nu isi gaseste rostul si cu un agent de bursa , Alain Delon care-si gaseste implinirea mai mult in masini.Imaginea, superba.

Femei albe dezavantaje ? = Alain Delon la 27 de ani bărbat energic şi fermecător dar nu prea instarit , este parasit de frumoasa si tânără lui iubita .
Asa cum canta Nicu Alifantis in Balada blondelor iubiri = e frumos la tine in suflet , e tarziu la mine in gand , impartasim acelasi taina , dar , NU SE STIE PANA CAND .. Cuvintele isi pierd caldura . Sub fruntea mea se face noapte , in okii tai se face zi . Si renuntam sa mai conoastem ce stele near putea pazi ..
https://www.youtube.com/watch?v=5owAMAWVlEQ
Dragostea e ca la supermarket = nu se stie pana cand e frumos si vor merge clienti la cumparaturi la supermaket . Comertul pe net , marfuri livrate cu drone etc sunt dusmanii a cea ce este frumos pt comerciantii de azi . Nu se stie pana cand mai mergem la cumparaturi .

Acest film este reluat periodic si difuzat online la Tvr 2 . A fost in 16 decembrie 2015 .
Ca si majoritatea filmelor difuzate la Tvr si acest film prezinta idei interesante ..
Putine filme sunt difuzate pe net , si reluate gratis de catre televiziuni ..

Nestatornică și dornică de a experimenta cât mai mult, Vittoria (Monica Vitti) trăiește o stare de plictiseală interminabilă cauzată de monotonia și prozaicul vieții. Nicio pasiune nu durează, totul trece rapid ca o eclipsă de soare.

Mai profund și mai bine realizat artistic decât ”L'avventura” și ”La notte”, ”L'eclisse” pare un poem vizual tulburător ce anticipează ”Il Deserto Rosso”. Finalul pustiu și lipsit de viață sugerează goliciunea sufletească a oamenilor prea ancorați în realitate pentru a mai remarca pasiunea iubirii sau frumusețea naturii. Lumea pare un loc tot mai straniu și mai materialist, iar evadările rare din realitatea cotidiană se aseamănă cu o călătorie într-o țară străină.

Filmul te bântuie, te urmărește în plan mental, producându-ți o senzație de disperare față de automulțumirea egoistă în care se complace majoritatea oamenilor. Nu există oare nicio șansă de scăpare din monotonia și banalitatea vieții cotidiene? Oricare ar fi răspunsul, ”L'eclisse” este un film de o frumusețe rară, o capodoperă vizuală.

"elipsa" este încă una dintre cele mai mari capodopere ale lui Antonioni. În timp ce în "Deșertul roșu", regizorul italian a folosit culoare, mai degrabă decât cuvinte pentru a desena un portret psihologic al personajelor, el arată aici pentru ultimul său film în alb și negru, o înțelegere fără precedent a scenei, pentru a ilustra temele sale preferate: singurătate, lipsa de comunicare și de dezumanizare în societatea modernă.

"As vrea sa nu te iubesc sau sa te iubesc mult mai mult" - e fraza care-o caracterizeaza cel mai bine pe eroina interpretata de Monica Vitti. Mereu in cautare de altceva (a se vedea si intalnirea cu vecina nascuta in Kenya, si superbul dans pe ritmuri africane), dar avand totodata ca prima reactie la nou refuzul, Vittoria intruchipeaza alienarea, tema recurenta la Antonioni. De altfel, cineastul introduce, mai mult decat in celelalte doua filme ale trilogiei (Aventura si Noaptea), elemente de critica sociala, trimitand la ideea unei inevitabile apocalipse a capitalismului - scenele cu prabusirea bursei, titlurile catastrofice din ziar din secventele finale.

Un film extraordinar , sub bagheta lui Michelangelo Antonioni cu frumosul Alain Delonsi splendida Moniva Vitti , din care pana si secventele cu bursa , atat de plictisitoare in alte filme , mi-au placut

Cei doi frumosi, Alain Delon si Monica Vitti intr-o poveste de dragoste superba si emotionanta.