Părerea criticului
Problema rasială din Statele Unite şi mişcarea pentru drepturi civile sunt încă un subiect sensibil în opinia publică americană: o întreagă istorie a segregării, a violenţelor inter-rasiale şi a militantismului alcătuieşte un trecut dureros care generează această opinie. După Culoarea sentimentelor (The Help), Majordomul vine cu povestea unui alt erou de culoare, nevoit să răzbată într-o Americă încă ostilă. Filmul rulează în premieră săptămâna aceasta pe marile noastre ecrane.
Majordomul este în esenţă o istorie a mişcării pentru drepturi civile prin ochii protagonistului, Cecil Gaines (Forest Whitaker): viaţa acestuia cuprinde intervalul de 80 de ani care se se derulează între plantaţia de bumbac unde s-a născut în anii '20, unde negrii munceau aproape ca sclavii în urmă cu altă sută de ani, şi momentul istoric în care Statele Unite capătă primul preşedinte de culoare.
În acelaşi timp, e un film despre visul american: un copil negru, sărac şi aproape total needucat, capătă întâi un loc de muncă şi un acoperiş deasupra capului, apoi o casă, o maşină şi o familie, şi în cele din urmă - poate mai important - dreptul de a i se face vocea auzită.
Gaines este opusul eroului de acţiune - e modest, răbdător şi mai ales conservator. Ţine cont de legile nescrise care impun relaţiile dintre albi şi negri şi le respectă ca atare, în timp ce pe lângă el trec mişcarea pentru drepturi civile, partidul Panterelor negre sau mişcarea împotriva Apartheid-ului (timp în care serveşte la mesele Casei Albe opt preşedinţi americani).
Gaines face trecerea de la o generaţie de oameni de culoare - lipsiţi de educaţie şi ignoranţi cu privire la drepturile lor - la generaţiile celor implicaţi politic, activi social şi conştienţi de egalitatea între rase. Cu toată povestea moralizatoare şi suficient de veridică, filmul suferă din lipsa unui conflict dramatic - finalul este previzibil, ca şi parcursul, de altfel mereu ascendent, al protagonistului.
Elementele care ar putea crea surpriza - ciocnirile rasiste, incendierea de către Ku Klux Klan a „Autobuzului Libertăţii” sunt evenimente cunoscute istoric, pe care spectatorul avizat le va anticipa cu siguranţă. Pedala melodramatică e apăsată spre final, cu totul filmul fiind echivalentul pe peliculă a unui bildungsroman.
Un număr remarcabil de actori celebri apar în roluri secundare: John Cusack este în rolul unui Nixon (poate mult prea tânăr), Vanessa Redgrave este Annabeth, stăpâna albă care îi pune prima lui Cecil cartea în mână, Mariah Carey este în rolul mamei protagonistului. În rolul Gloriei, soţia protagonistului, apare Oprah Winfrey, membră în Consiliul Guvernatorilor Academiei Americane de Film, organizatoarea Oscarurilor.
Majordomul este în esenţă o istorie a mişcării pentru drepturi civile prin ochii protagonistului, Cecil Gaines (Forest Whitaker): viaţa acestuia cuprinde intervalul de 80 de ani care se se derulează între plantaţia de bumbac unde s-a născut în anii '20, unde negrii munceau aproape ca sclavii în urmă cu altă sută de ani, şi momentul istoric în care Statele Unite capătă primul preşedinte de culoare.
În acelaşi timp, e un film despre visul american: un copil negru, sărac şi aproape total needucat, capătă întâi un loc de muncă şi un acoperiş deasupra capului, apoi o casă, o maşină şi o familie, şi în cele din urmă - poate mai important - dreptul de a i se face vocea auzită.
Gaines este opusul eroului de acţiune - e modest, răbdător şi mai ales conservator. Ţine cont de legile nescrise care impun relaţiile dintre albi şi negri şi le respectă ca atare, în timp ce pe lângă el trec mişcarea pentru drepturi civile, partidul Panterelor negre sau mişcarea împotriva Apartheid-ului (timp în care serveşte la mesele Casei Albe opt preşedinţi americani).
Gaines face trecerea de la o generaţie de oameni de culoare - lipsiţi de educaţie şi ignoranţi cu privire la drepturile lor - la generaţiile celor implicaţi politic, activi social şi conştienţi de egalitatea între rase. Cu toată povestea moralizatoare şi suficient de veridică, filmul suferă din lipsa unui conflict dramatic - finalul este previzibil, ca şi parcursul, de altfel mereu ascendent, al protagonistului.
Elementele care ar putea crea surpriza - ciocnirile rasiste, incendierea de către Ku Klux Klan a „Autobuzului Libertăţii” sunt evenimente cunoscute istoric, pe care spectatorul avizat le va anticipa cu siguranţă. Pedala melodramatică e apăsată spre final, cu totul filmul fiind echivalentul pe peliculă a unui bildungsroman.
Un număr remarcabil de actori celebri apar în roluri secundare: John Cusack este în rolul unui Nixon (poate mult prea tânăr), Vanessa Redgrave este Annabeth, stăpâna albă care îi pune prima lui Cecil cartea în mână, Mariah Carey este în rolul mamei protagonistului. În rolul Gloriei, soţia protagonistului, apare Oprah Winfrey, membră în Consiliul Guvernatorilor Academiei Americane de Film, organizatoarea Oscarurilor.
